Sighişoara Freelance Reporter's Blog

Articole din şi despre Sighişoara (arhiva 2010 – 2012)

Cina Regală în Sighişoara

Posted by ditzacontra pe 8 noiembrie 2010

„Un salt uriaş de la bucătăria tradiţională germană” (Simona Lazăr)

Foto: Adrian Diţă

Asociaţia “Centrul Educaţional Interetnic Pentru Tineret” a organizat joi, 28 octombrie, în cadrul proiectului „Curcubeu – Centrul de formare şi integrare profesională” cea de-a IV- a cină festivă. În urma cursurilor de gastronomie desfăşurate în perioada 25-28 octombrie, sub coordonaterea maestrului bucătar Ştefan Florin Varga, joi cu începere de la ora 18.00, a avut loc un eveniment de excepţie în cadrul cursurilor de formare profesională în domeniul turismului, parte a seriei de 12 cursuri de gastronomie cu participarea unor profesionişti renumiţi din domeniul gastronomiei. Aceste cursuri sunt organizate cu implicarea partenerului naţional al proiectului – Jurnalul Naţionalul, Suplimentul de Bucătărie. Simona Lazăr a declarat că evenimentul a reprezentat „un salt uriaş”:

„Am considerat că avem deja un pic de experienţă, aşa că am făcut un salt uriaş de la bucătăria tradiţională germană la o bucătărie foarte elevată, pentru că era cea care se pregătea pentru festinurile casei regale  României. Castelul Peleş e la o aruncătură de băţ. Am considerat că 100 km şi ceva şi 100 ani şi ceva sunt prea puţini ca să ne despartă de bucatele preţioase pe care le serveau regii României. Pe de altă parte, am considerat că este util să facem o astfel de demonstraţie de forţă, dat fiind faptul că în aceste zile, la Sighişoara s-au aflat şi partenerii noştrii germani, mai exact partenerul transnaţional SOS Kinderdorf. În acest fel am avut ocazia să demonstrăm cât de mult au avansat tinerii, în deprinderile practice ale gastronomiei.”

Peste 90 de invitaţi au luat parte la cea de-a IV a cină festivă, printre ei numărându-se reprezentanţi ai oficialităţilor locale, partenerii transnaţionali şi un grup de tineri voluntari din Germania dar şi colaboratori ai centrului. Proiectul CURCUBEU este implementat în cadrul unui parteneriat cu 7 parteneri locali, naţionali şi transnaţionali şi are ca beneficiari 20 de tineri cu vârsta între 18-24 de ani, provenind din medii dezavantajate social, din Sighişoara şi din satele din jur. Conştienţi de importanţa acestui eveniment, tinerii au avut o prestaţie deosebită. Mai ales că maestrul Ştefan Florin Varga şi-a axat cursul şi pe deprinderile corecte de servire a mesei, pentru evenimentele de gală.  Militar de carieră şi pasionat gastronom, domnul Ştefan Florin Varga s-a ocupat, o perioadă îndelungată, de organizarea activităţilor de protocol (dejunuri, dineuri, recepţii) la castelele Peleş, Pelişor şi Foişor de la Sinaia, aflându-se de asemenea în staff-ul de organizare a unor evenimente de protocol şi la Palatul Cotroceni ori la Palatul Parlamentului. În ultimii şase ani a colaborat, cu articole pe teme gastronomice, în Jurnalul de Bucătărie, supliment al Jurnalului Naţional. De asemenea, este prezent cu mai multe reţete în “Poveştile bucătăriei româneşti” de Radu Anton Roman (editura Jurnalul şi editura Paideia, 2010).

Este membru fondator a două cluburi gastronomice din Sinaia, dintre care unul funcţionează de aproape 30 de ani. De asemenea, a obţinut mai multe premii la numeroase concursuri de gastronomie. Pentru delectarea invitaţilor, tinerii cursanţi, sub îndrumarea domnului Ştefan Florin Varga, au pregătit o cină inspirată de meniurile regale de la Castelul Peleş, o temă care să pună în evidenţă eleganţa gastronomiei româneşti din perioada interbelică. Meniul regal a cuprins supa reginei, o delicatese, uşor picantă servită cu crutoane, somon cu garnitură de salată de ţelină şi nucă şi viţel cu conopidă şi pireu de cartofi dulci iar la final o delicioasă şi aromată îngheţată de casă, din kiwi şi banane, garnisită cu pere şi mentă. Delicatesele servite au fost la înălţimea unei cine festive regale. Cei prezenţi s-au bucurat de atmosfera caldă dar şi degajată a tinerilor ospătari iar maestrul Ştefan Florin Varga a primit din partea invitaţilor toate complimentele. Dar mai mult decât atât, Volker Reiter, directorul Centrului Cultural Interetnic şi coordonatorul proiectului a declarat că: „Partenerii s-au uitat la evoluţia tinerilor, dar mai important pentru ei era vorba şi de evoluţia noastră ca şi centru, dacă ne-am făcut sau nu temele. Au fost foarte severi cu noi şi au identificat foarte bine punctele noastre slabe şi ne-au oferit un training excelent  şi acum ştim şi noi unde trebuie să ne îmbunătăţim activitatea.”

Proiectul Centrul de Formare şi Integrare Profesională Curcubeu este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane, „Investeşte în Oameni!”, 2007-2013.

Dorothea Sabina Dâlbea

Referinţe: Cina festivă cu maestrul bucătar Ştefan Florin Varga – Proiectul Curcubeu – 28 octombrie 2010

Comunicat de presa – Cina festiva Curcubeu, rezultate (2 noiembrie 2010)

Sorry, the comment form is closed at this time.