Vigilenţa cetăţeanului – Taxa pe paragină, se impune şi la Sighişoara?!

“Viaţa este o condiţie necesară pentru a trăi, dar insuficientă pentru a fi. Fă-ţi datoria şi vei afla cine eşti”.

Demnă de toată preţuirea iniţiativa Părintelui Adrian Dobre, atât de frumos şi pe bun merit pomenit în ediţiile anterioare ale publicaţiei, de a afişa acest citat pe digul ce străjuie de-o parte a lăcaşului Domnului.

În contextul actualei situaţii economico-financiare, găsim uşor scuze pentru a lăsa în paragină şi a privi cu indiferenţă tot ce ne stă la îndemână: clădiri, oameni, animale.

Foto: Cristina Ciubotaru

În spatele unui modern şi foarte bine organizat depozit de materiale de construcţii de pe strada Gh. Lazăr, am regăsit, cu mare tristeţe, clădirea fostei Grădiniţe cu Program Normal şi Prelungit nr. 1, cunoscută sighişorenilor ca şi “Grădiniţa de la Stofe” Tabloul actual este sumbru, începând de la poartă, continuând pe aleea ce cândva călăuzea micuţii preşcolari în paşii spre timida-nvăţătură, şi se opreşte brusc, trist şi-nfricoşător, în faţa clădirii aflată într-o totală paragină. Prin ferestrele sparte se pot încă vedea picturi cu personaje din poveşti iar pe faţada clădirii mai dăinuie o placă metalică inscripţionată cu numele fostei instituţii, ultimele mărturii ale existenţei uneia dintre cele mai bine dotate grădiniţe din oraş. Aparţinând cândva fostei Întreprinderi de Stofe, ajunsă la rândul ei un morman de moloz într-o uriaşă groapă, împrejmuită de panouri “impenetrabile”, clădirea adăposteşte câteva persoane nevoiaşe. Şi restul… e tăcere!

Cu siguranţă părinţii micilor prichindei ce zumzăiau cândva în vestita grădiniţă şi îndrăgitele cadre didactice ce le-au format paşii spre cunoaştere sunt în asentimentul regretului profund al irosirii unei puternice resurse educaţionale.

Foto: Cristina Ciubotaru

Din surse neoficiale am aflat că această clădire aparţine acum lui “dom’ Mihai”, domn pe care îl invităm să-şi exprime punctul de vedere cu privire la starea deplorabilă în care se află fosta grădiniţă.

Un alt exemplu al delăsării l-am găsit de-a lungul căii ferate, dinspre gară înspre zona fostului stadion. Clădiri aparţinând Regiei CFR privesc chiorîş spre cei ce se-ncumetă să treacă prin zonă, cu ferestrele şi uşile smulse, pereţii ciuruiţi acoperiţi de desene multicolore, clădiri devenite în cel mai bun caz toalete publice sau adăpost al animalelor fără stăpâni. Dacă în cele din urmă s-au găsit fonduri pentru modernizarea gării Sighişoara, sperăm să se găsească şi niscaiva resurse pentru demolarea şi/sau toaletarea acestor sperietori de trenuri mai mult sau mai puţin punctuale.

Exemplele pot continua. Tronează peste peisajul istoric al Sighişoarei mulţi asemenea mastodonţi haotici, civili sau industriali. Şi restul e tăcere…

Potrivit mass-media, edilii unei staţiuni de la malul Mării Negre au propus în discuţia Consiliului Local stabilirea unei “Taxe pe paragină”. Astfel, cei care deţin clădiri pe care le-au abandonat în voia sorţii vor fi obligaţi să plătească anumite taxe autorităţilor locale.

Ne întrebăm, noi, sighişorenii, nu s-ar impune stabilirea unei astfel de taxe la nivel local? Tot în spiritul actualei situaţii economico-financiare care afectează fără îndoială şi bugetul local.

Cristina Ciubotaru

Vigilenţa cetăţeanului – Soluţie pentru o livrare optimă a pliantelor, broşurilor şi a reclamelor

Foto: Popa Noemi

Pe strada Florilor nr. 4. din Sighişoara este montată la uşa de intrare în scara blocului, un cilindru cu inscripţia: „Reclame”, iar la un alt bloc din municipiu există o cutie de lemn cu câte o cheie pentru fiecare locatar, cu aceeaşi inscripţie şi destinată livrărilor de pliante, broşuri şi reclame, ambele fiind puse de către locatari.

Este o idee foarte bună, pe care firmele furnizori de aceste tipuri de publicitate ar trebui să le ia în considerare, pentru a evita pe viitor neplăcerile cauzate posibilor clienţi.

Mai mulţi sighişoreni s-au plâns de furnizorii de pliante şi reclame, care sună la interfoane, deranjându-i. Mulţi sunt treziţi din somnul de după-amiază, care este necesar în cazul, în care ei se duc la serviciu noaptea. Multe mămici se plâng că le sunt treziţi bebeluşii, sau că efectiv este stresant sunetul interfonului, de fiecare dată, când un astfel de distribuitor se cere în scara cu pricina pentru a lăsa broşurile în căsuţele poştale.

Aşa că, ar trebui ca firmele furnizoare de pliante şi reclame să se gândească la o livrare mai eficientă a acestora. Noi am oferit soluţia. Aşteptăm să o vedem pusă în practică.

Popa Noemi

Vigilenţa cetăţeanului – Zăpada trece, gunoiul rămâne…

Foto: Popa Noemi

Ce frumoasă este Sighişoara iarna, când totul este acoperit de plapuma albă a omătului! Priveliştea imaculată ne îndeamnă la plimbări. O plimbare romantică seara, o plimbare amicală în urma căreia mai aflăm despre treburile vecinilor, o plimbare a bebeluşului cu căruţul sau pur şi simplu o plimbare revigorantă pentru a ne încărca plămânii cu aerul curat şi rece.

Iarnă fiind, am trecut de perioada „oraşului fumegând”, datorat curăţării grădinilor de resturile vegetale. Slavă Domnului!

Ce frumoasă este Sighişoara iarna, când totul este acoperit de plapuma albă a omătului!…

Dar ce urâtă devine imediat ce zăpada se topeşte! Peste tot persistă imaginea dezolantă a gunoaielor rămase în urma topirii zăpezii. Gunoaie menajere multicolore, de toate materialele posibile, amestecate cu noroiul, aflate pe marginile străzilor, a aleelor, la colţurile blocurilor, al parcurilor, parcă strigând după întoarcerea zăpezii, care măcar le-ar acoperi. Mormane de peturi, ambalaje, resturi şi altele, pe care să nu le amintim. Nu de alta, dar poate, că cititorul nostru chiar s-a ridicat de la masă…

Rezolvarea acestei probleme este una extrem de simplă şi nu ţine doar de întrebuinţările companiei de salubrizare a oraşului. În primul rând, ţine  de bunul simţ şi de un dram de bună-voinţă al cetăţenilor de a arunca resturile nemaifolositoare şi ambalajele bunurilor cumpărate în pubelele şi tomberoanele existente şi special amenajate pentru a deservi această cauză.

Pe această cale, apelăm din nou, la buna educaţie şi la consideraţia sighişorenilor, de a depune un mic efort în a „căra” gunoaiele până la primul tomberon şi a nu lăsa lenea sau comoditatea să determine descotorisirea de acestea pe oriunde se poate.

Vă mulţumim în numele mediului şi al sănătăţii tuturor!

Popa Noemi

Vigilenţa cetăţeanului – “Laptele şi cornul” în democraţie

Foto: Cristina Ciubotariu

Programul “Laptele şi cornul” se desfăşoară cu mare succes la Sighişoara. Am găsit dovada în curtea Gimnaziului de Stat Aurel Mosora, (şcoala mică), unde zac aruncate la vedere, chiar în mica grădină din faţa şcolii, câteva pahare de plastic în care se distribuie laptele, în cadrul programului mai sus menţionat.

Gunoaiele dăinuiesc acolo din perioada când nu era strop de zăpadă în zonă, deci nu se poate da vina pe condiţiile meteo actuale.  În urmă cu mai mulţi ani, fiecare clasă din această şcoală ieşea în grădină, în cadru organizat, plăcut şi social-educativ, pentru curăţenie şi îngrijirea plantelor.

Democraţia în şcoli ar trebui să înceapă cu cele mai simple lucruri. Elevii şi profesorii lor ar trebui să se ocupe de şcoala lor, dezvoltând un mod de percepţie cu totul nou în ceea ce priveşte instituţia educaţională ale cărei cursuri trebuie să le urmeze, dar care, ca spaţiu, rămâne cu totul străin celor ce o frecventează.

Cristina Ciubotariu

Vigilenţa cetăţeanului: Sighişorenii – patinatori profesionişti?!

Conform Hotărârii Consiliului Local nr. 140/2006, pentru îndepărtarea zăpezii şi a gheţii, instituţiile publice, persoanele juridice şi cetăţenii trebuie să asigure şi să menţină curăţarea trotuarelor, a rigolelor, a locurilor de parcare pe care le folosesc, să îndepărteze zăpada şi gheaţa din dreptul imobilelor în care locuiesc sau le deţin sub orice formă.

Foto: Popa Noemi

Şi totuşi, să te avânti per pedes pe trotuarele din Sighişoara, continuă să fie o aventură, deşi ninsoarea s-a oprit de câteva zile. Dacă instituţiile publice, persoanele juridice şi cetăţenii au mai curăţat din zăpada şi gheaţa de pe trotuare, societatea responsabilă cu deszăpezirea domeniului public nu a început sub nicio formă această acţiune.

Astfel, în lipsa patinoarelor din oraş, sighişorenii îşi pot pune în practică talentul de patinator pe multe din trotuarele centrale şi periferice. Chiar şi în zona staţiilor de autobuz, stratul de gheaţă pune serios în pericol siguranţa pietonilor.

Probabil că măsuri se vor lua doar atunci când conducerea Spitalului Municipal va sesiza autorităţile locale că s-au înmulţit cazurile de fracturi de la secţia de Urgenţe – Ortopedie.

Pe lângă taxa anuală de întreţinere a stăzilor, locatarii sunt obligaţi să asigure şi curăţenia trotuarelor din faţa imobilelor în care locuiesc. Atunci de ce se mai percepe această taxă?

Foto: Popa Noemi

Oricum, trotuarele s-au transformat în adevărate patinoare, devenind un pericol iminent şi îngreunând circulaţia pietonilor. De câteva zile s-a aruncat nisip cu sare pentru a se grăbi topirea stratului de gheaţă, însă este un proces lent şi îndelungat. Mai ales, pe arterele unde soarele nu ajunge. Mai mulţi respondenţi au declarat că un drum de la serviciu către acasă, care în mod normal este parcurs în circa 20 de minute, se transformă într-unul de mai bine de 45 de minute, din cauza gheţii, care acoperă trotuarele, obligând pietonii  la un mers lent, grijuliu, doar astfel evitându-se căzăturile.

Dacă nu eşti un patinator bun sau un acrobat cu o echilibristică nemaipomenită, ai şansa mare de a „te trezi” pe jos, în cel mai bun caz,  lovindu-te uşor sau alegându-te doar cu o julitură mică sau cu o zdruncinătură zdravănă.

Categoria a treia de vârstă este cea mai expusă riscului. „Umblăm numai dacă trebuie, de frică, să nu cădem. Ieşim doar la cumpărături sau până la farmacie.” – a declarat o bătrânică simpatică.

Totuşi, există o categorie de trecători, care se bucură pe deplin de această situaţie: copii, care se pot deplasa din faţa scărilor de bloc până la şcoală, pe patine. Un domn cu simţul umorului bine dezvoltat a sugerat o posibilă soluţie, la îndemâna tuturor: statul acasă pe timpul iernii. Din păcate, nu ne permitem acest lucru. Să stăm numai în casă, nu se poate. Avem nevoie de bunici, pentru a sta din când în când cu nepoţeii, trebuie să ne plătim facturile, trebuie să mergem la serviciu, trebuie să ne plătim taxele şi impozitele… Doar suntem cetăţeni conştiincioşi…

Şi atunci, de ce să plătim, dacă nu ne putem deplasa în siguranţă?

Popa Noemi

Vigilenţa cetăţeanului – Cerşetorii fac grătar lângă tomberoane

În cadrul conferinţei de presă de la Serviciul de Poliţie Comunitară Sighişoara am fost informaţi că au fost înregistrate noi obiceiuri ale grupurilor de cerşetori de etnie romă: aceştia fac grătare cu mizeria din tomberoane!

În această perioadă, Serviciul de Poliţie Comunitară Sighişoara lucrează la planurile de pază pentru anul 2011 şi aşteaptă să fie reglementate noile decizii la nivel local în ceea ce priveşte transformarea în Poliţie Locală a Serviciului.  Comisia Locală de Ordine Publică Locală, formată din consilierii: Burlacu Adrian, Toth Tivadar,  Cosmin Urian, primarul şi secretarul municipiului şi Comandantul Poliţiei Municipiului Sighişoara, Traian Cizmaş, s-a întrunit de 3 ori săptămâna trecută, pentru stabilirea regulamentului cadru, a declarat Valeriu Bogdan, comandantul Serviciului de Poliţie Comunitară din Sighişoara.În 27 ianuarie, doi  agenţi ai Serviciului de Poliţie Comunitară Sighişoara vor participa la Târgu Mureş pentru o pregătire specială.

În ceea ce privesc problemele din această perioadă, cerşetorii din cartierul Bărăgan se întâlnesc la grătare lângă tomberoane, unde găsesc resturi de mâncare dar şi resturi menajere care pot fi arse şi sunt o sursă de căldură pentru aceşti năpăstuiţi. Ceea ce rămâne în urma lor este însă un dezastru: mizerii şi mai multe focare de infecţie. În acest sens agenţii au oferit avertismente şi au încercat de fiecare dată să transporte cerşetorii la domiciliul de care aparţin, însă pare o luptă cu morile de vânt. În primul rând pentru că sunt depăşiţi numeric iar pe de altă parte nici resursele nu sunt suficiente, ar fi necesară o dubă şi în special combustibil fără raţie, ceea ce în contextul economic actual nu pare să fie posibil.

Dorothea Sabina Dâlbea

Referinţe: În Sighişoara ca în Africa?

Cerşetoria, boală socială incurabilă

Vigilenţa cetăţeanului – Un model de urmat

Părintele Adrian Dobre- cetăţean de onoare al municipiului Sighişoara

Părintele Adrian Dobre (Foto: Florin Chiorean)

Data de 9 ianuarie 2011 rămâne în memoria colectivă a comunităţii sighişorene cu o semnificaţie deosebită deoarece în această zi părintele Adrian Dobre a primit diploma de cetăţean de onoare a municipiului Sighişoara în deplină rezonanţă cu creştinii ortodocşi aflaţi în catedrala sighişoreană la slujba duminicală. În acest cadru festiv, primarul municipiului, Ioan Dorin Daneşan i-a acordat acest titlu, felicitându-l în acelaşi timp din partea administraţiei locale. Iniţiatorii acestui demers au fost membrii organizaţiei „ASTRA SIGHIŞOREANĂ” (Asociaţia Transilvană pentru Literatura şi Cultura Poporului Român) susţinută prin semnatura de peste patru mii de credincioşi, din toate parohiile chiar şi ale altor confesiuni, acţiune aflată încă în desfăşurare.

Motivaţia acestui demers trebuie căutată în dimensiunile personalităţii părintelui Adrian Dobre şi privind biserica din punct de vedere instituţional şi ca o locaţie. Părintele Adrian Dobre s-a născut la 20 august 1935 la Sighişoara în familia preotului protopop de atunci, tatăl părintelui.A absolvit gimnaziul şi liceul la Sighişoara după care a urmat Facultatea de Teologie de la Sibiu. În anul 1958 s-a căsătorit cu Aurelia Dobre cu care va avea doi fii, deveniţi ulterior ingineri spaţiali. Tot în acelaşi an a fost hirotonisit ca paroh al bisericii Valea Viilor pentru ca după zece ani să devină preot la catedrala din Sighişoara chiar în locul tatălui său.

Privită ca instituţie preotul Adrian Dobre din punct de vedere ECLEZIASTIC a dovedit o frumoasă cultură teologică în spiritul gândirii mitropolitului Andrei Şaguna a cărui efigie este în catedrala noastră.Valorificând prin educaţie de la părintele său şi prin studiu universitar a devenit constant cunoscut ca având har şi vocaţie de predicator şi duhovnic în descifrarea tainelor bisericeşti. Cu acces la vasta cultură naţională şi universală a ajuns la cultura ENCICLOPEDICĂ ,urmaş al lui Horea Teculescu şi Tuliu Racota de la Astra Sighişoreană. În predicile duminicale a dublat pildele Mântuitorului cu metafore (versuri şi proză) din clasicii naţionali şi universali. S-a implicat în viaţa culturală a comunităţii fiind vicepreşedinte la Astra şi alături de soţia sa Aurelia Dobre timp de 50 de ani a fost un păstrător autentic şi propovăduitor de credinţă prin corul ortodox ,,Buna Vestire”, de pe lângă catedrala ,, Sfânta Treime”.

Dimensiunea ECUMENICĂ  a personalităţii preotului s-a concretizat mai ales prin îndemnul către toţii mirenii : ,, Crede în Iisus Hristos şi bucură-te că cel de lângă tine crede în acelaşi Dumnezeu”. În anul 1983,  după incendiul de la Biserica Romano- Catolică ,a îndemnat credincioşii să doneze  pentru refacerea acestei biserici. Apreciate au fost şi frumoasele predici ecumenice cu celelalte culte şi un gest deosebit de frumos a fost prezenţa,  în 9 ianuarie la acea omagiere,  a preoţilor de la celelalte culte. Dacă privim la dimensiunea de EDUCAŢIE si MORALĂ aceasta a fost pentru preotul Dobre exemplară prin familie şi efort personal pentru că totul începe şi se termină cu educaţia. Din discuţiile cu susţinătorii am aflat ca este cunoscut de către credincioşi ca fiind: harnic, cinstit, onest , vertical , devotat , perseverent , bun , drept, empatic , tolerant , modest , cult.

Privind biserica şi ca locaţie descoperim o altă dimensiune a personalităţii sale, cea ECONOMICO-FINANCIARĂ . În deceniile în care preotul Adrian Dobre a slujit la ,, Sfânta Treime ” multiple şi importante au fost contribuţiile sale. Cu mari eforturi,  împreună cu enoriaşii au fost depăşite consecinţele inundaţiilor din 1970 şi 1975 urmate de reabilitarea secvenţială a catedralei începând cu reparaţia acoperişului, zugrăveli, refacerea picturii, amenanjarea sediului protopopiatului împreună cu parintele protopop Ioan Boian şi continuând cu ultimele realizări : amenanjarea unei capele , a grupurilor sanitare şi înfiinţarea unui muzeu propriu Bisericii Ortodoxe. A susţinut permanent corul catedralei. De asemeni lucrarea reprezentată de realizarea unor picturi mozaic rezistente la intemperi. Activitatea rutinieră a însemnat asigurarea plăţii facturilor pentru utilităţi timp de decenii , regularizarea râului Târnava Mare l-a găsit pe ,,baricade ” , ca şi îngrijirea spaţiului ambiental în jurul catedralei şi continuând cu optimizarea cimitirelor adiacente parohiilor.

În ceea ce priveşte spiritul EUROPEAN  în vremuri tulburi preotul Adrian Dobre a fost împreună cu biserica un factor de echilibru pentru conservarea dreptului la opinie liberă, respectarea principiilor drepturilor omului după conferinţa de la Paris din 1948.

Concluziv a înţeles ca a fi sighişorean înseamnă ca formaţia ta ca intelectual o datorezi în principal comunităţii, iar dacă te reîntorci trebuie să îi dai acesteia însutit, să iubeşti nespus oraşul şi oamenii lui, să-l promovezi,  să-l ajuţi să crească şi tu o să creşti  o dată cu el. Preotul Adrian Dobre a trăit aşa cum a predicat deci ca sighişorean, ,, examenul de viaţă,, înseamnă ,, REUŞIT”. Pentru aceste dimensiuni Consiliul Local al municipiului Sighişoara prin Hotărârea nr. 182 din 28.octombrie 2010 acordă părintelui Adrian Dobre titlul de cetăţean de onoare.

Presedinte ASTRA SIGHISOREANĂ, Dr. Stelian Larga

Referinţe: Vigilenţa cetăţeanului – Părintele Adrian Dobre

Vizita pastorală a Înaltpreasfinţiei sale Andrei Andreicuţ arhiepiscop al Alba Iuliei

Vigilenţa cetăţeanului – Părintele Adrian Dobre

Părintele Adrian Dobre (Foto: Florin Chiorean)

Cu riscul de a-mi atrage antipatia multor slujitori ai altarelor din Sighişoara, afirm cu tărie că părintele Adrian Dobre este cel mai credibil preot ortodox din Sighişoara. Şi nu e doar o opinie personală! Dacă cineva ar face un sondaj printre enoriaşii de pe la noi, rezultatele ar releva acelaşi lucru. Pentru că credibilitatea părintelui nu vine în urma unor ingenioase şi viclene manevre de promovare a unei imagini false despre sine. Este, aş putea spune, un anume acord între vorbă şi faptă în vieţuirea părintelui, cum rar mai găseşti chiar şi în Biserică, locul de unde ar trebui să emane virtutea în cel mai înalt grad.

Îl cunosc de aproape 30 de ani, de pe vremea când eram un puşti care dorea să înţeleagă ce se întâmplă în Biserică şi cu ce se ocupă această instituţie divino-umană atipică pentru orice societate. Prima carte „bisericească” am primit-o în dar de la cucernicia sa şi de atunci am înţeles că un preot adevărat trebuie   musai să semene cu acest om plăpând a cărui blândeţe neprefăcută a căpătat valoare de model. Mai târziu  am aflat că părintele Adrian este foarte bine pregătit în cele ale preoţiei şi că îşi ia vocaţia în serios, deşi s-a format în nişte vremuri grele, când stalinismul prindea rădăcini puternice în România iar  clerul era marginalizat, boicotat, descurajat prin tot felul de metode de care ne aducem aminte cu oarecare silă. În aceste condiţii grele, iată că Domnul şi-a pus deoparte şi slujitori destoinici, capabili să ducă stindardul credinţei mai departe cu toate împotrivirile mai mult sau mai puţin evidente ale mediului social.

Nu ştiu cât de bine conştientizată este lucrarea de duhovnic a părintelui Dobre. Îndrăznesc să cred că mulţi sighişoreni plecaţi la cele veşnice îşi vor fi dobândit mântuirea şi datorită sfaturilor tainice ale cucerniciei sale, pe care le-au primit cu siguranţă la spovedanie atunci când s-au decis să-şi îndrepte faptele. Lucrul acesta este, cred eu, cea mai importantă realizare a unui preot în toată slujirea sa. Pentru că ce poate fi mai important pentru orice credincios decât dobândirea mântuirii?

Am auzit şi eu zvonuri despre retragerea părintelui din activitate şi,  probabil,  aceasta a fost şi semnificaţia primirii titlului de cetăţean de onoare. Dacă e adevărat, atunci pot spune că Sighişoara, prin manevrele cuiva,  este pe punctul de a se lepăda de un mare binefăcător al ei, lucru care nu poate fi ignorat şi ar trebui să ne dea de gândit. Că deja exodul de personalităţi exemplare devine alarmant şi mi-e teamă că antielitele îşi consolidează poziţia şi vom ajunge, în curând, la fundul sacului. Lăsând la o parte aceste constatări triste, să mergem mai departe cu speranţa că personalităţi de calibrul părintelui Adrian Dobre nu sunt pe cale de dispariţie şi că Domnul nu ne va abandona pe mâna  ciocoilor mai vechi sau mai noi.  Dincolo de toate, se cuvine să-i mulţumim părintelui pentru că, în vremuri grele de care încă se vede că n-am scăpat, a fost mereu lângă omul apăsat de poverile vieţii şi că ne-a arătat calea spre lumina Duhului.

Să trăiţi întru mulţi ani  părinte Adrian Dobre!

Florin Chiorean

Referinţe: Vizita pastorală a Înaltpreasfinţiei sale Andrei Andreicuţ arhiepiscop al Alba Iuliei

Vigilenţa cetăţeanului – Zvonuri care au panicat Sighişoara

Copii omorâţi cu cruzime, secţionări de organe şi cadavre abandonate pe malul râului Târnava Mare. Au fost  zvonuri  care a căpătat o amploare nemaiîntâlnită săptămâna trecută în municipiu şi care au panicat populaţia.  Întrucât zvonul s-a propagat foarte repede pretutindeni părinţii au început să sune panicaţi   la şcoli pentru a afla amănunte legate ba de aşa–zişi „călugări”, ba de o presupusă reţea de traficanţi de organe. Poliţiştii au încercat timp de mai multe zile să liniştească populaţia transmiţând un comunicat de dezminţire prin intermediul posturilor locale de radio şi televiziune, desfăşurând totodată şi campanii de informare în şcoli. Şi prim procurorul general al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara,  Aldea Virgil,  a transmis sighişorenilor că nu au motiv de îngrijorare, informaţiile fiind nefondate, la nivelul municipiului neexistând persoane dispărute sau persoane căutate pentru astfel de fapte.
Ceea ce la început a fost o glumă de prost gust  putea să se transforme într-o isterie generală. Nimeni nu ştie cine a lansat aceste zvonuri, cert este că acestea au circulat în urmă cu câteva săptămâni şi în Mediaş, şi acolo ca şi în Sighişoara dovedindu-se  a fi nefondate.

Problema rămâne: de ce sighişorenii se panichează atât de uşor la astfel de informaţii şi mai ales de ce continuă să le transmită şi altor persoane fără a se informa anterior de veridicitatea lor.  În final vă transmitem şi mesajul poliţiştilor sighişoreni: “Pentru a preveni pe viitor apariţia unor astfel de zvonuri care induc în comunitate un anumit sentiment de nesiguranţă, în neconformitate cu realitatea, poliţiştii sighişoreni vă garantează că vor sta la dispoziţia tuturor cetăţenilor în sensul furnizării de informaţii referitoare la siguranţa locuitorilor, a oraşului şi a împrejurimilor.”

Anca Maria Radu

De obicei  nu prea comentăm bârfele şi zvonistica populară dar de data asta ne simţim datori  să spunem câteva lucruri despre ştirile toxice lansate de indivizi care probabil nu au ceva mai bun de făcut decât să răspândească minciuni în toate părţile. Astea  cu copii/adolescenţii spintecaţi şi abandonaţi ba prin Şercheş, ba pe malul Tânavei pe sub poduri şi în pădurici, a depăşit prin absurdul,  stupiditatea  şi cruzimea  conţinute,  limitele de toleranţă  în care se poate mişca prostia omenească fără să facă mare deranj. Variantele poveştilor horror care au circulat zilele astea  în Sighişoara  şi împrejurimi au fost chiar mai multe decât cele amintite de colega Anca Maria Radu. La un moment dat se vorbea de cinci victime şi mafioţi fantomatici dotaţi cu dube cu număr străin,  care pândesc pretutindeni să hăcuiască pe careva, vre-un copil scăpat de sub supraveghere sau adolescent singur. Am auzit chiar o variantă mai “telenovelistică” cu o fetiţă găsită undeva pe la podul Venchi căreia, după ce fantomele i-au scos organele,  i s-au lăsat într-un buzunărel bani de înmormântare şi un bileţel de “mulţumire”.

Cum poate cineva să creadă asemenea baliverne? Ia uite că se poate, ba mai mult, sunt răspândite rapid din om în om , povestite cu pasiune, părinţii sunt alarmaţi dar nu verifică nimeni veridicitatea informaţiilor. Păi,  vorba unui amic cunoscător al acestor treburi, dacă se întâmpla aşa ceva,  Sighişoara era un oraş blocat, erau aduşi poliţişti din toate părţile, se organizau razii, controale, era zarvă mare, vizibilă şi dinspre  populaţia civilă. Televiziunile comerciale , mari amatoare de catastrofe, nenorociri şi tragedii, transmiteau în direct de la faţa locului, bântuiau peste tot în căutare de informaţii cu cameramani, reporteri şi reflectoare. Or Sighişoara a fost şi zilele trecute un oraş liniştit, cu siguranţă  mult  mai liniştit decât o parte din locuitorii lui.

De unde  disponibilitatea asta ieşită din comun de a recepta şi transmite astfel de zvonuri? Dintre elementele  multiple  implicate în fenomen aş extrage doar unul singur, grav în consecinţe pentru societatea în care trăim. Există în unii oameni o pasiune perversă pentru nenoricirile şi tragediile altora, pasiune alimentată de posturi de  televiziune cu  mare impact la public. Sunt sigur că atât inventatorii zvonurilor de care vorbim cât şi mulţi dintre cei care le-au crezut şi răspândit sunt mari consumatori fie de telenovele, fie de „zero TV”, „ştirile de la ora cinci” sau „reality show-uri”. Deci, atenţie mare când decideţi la ce să vă uitaţi la televizor şi nu credeţi tot ce vedeţi şi auziţi!

Florin Chiorean

Vigilenţa cetăţeanului – Gheorghe Baltag

Puţini oameni ştiu că domnul arheolog, doctor în istorie, Gheorghe Baltag este unul dintre cei mai mari cercetători  români ai prezentului şi, probabil, una dintre cele mai profunde şi lucide conştiinţe naţionale.  Nu e de mirare, pentru că nimeni nu mai ştie  nici cine e cel mai mare poet român la ora actuală. Cât de puţini cunosc faptul că el este, după cum îl consideră cei mai avizaţi critici, clujeanul Ion Mureşan, or constatăm o diferenţă abisală faţă de vremurile când apăruse Nichita Stănescu pe care îl citea extaziată întreaga suflare românească. Ce s-a întâmplat între timp ? Sistemul nostru de valori în care prima un patriotism strâns împletit aspiraţiilor de creaţie a fost subminat de o orbească credinţă în valorile de consum. Împlinirii lăuntrice a lui a fi i-a luat locul cu totul împlinirea exterioară a lui a avea şi a părea, din păcate, Bucureştiul, care a devenit un oraş în parte satanizat, dă tonul prin autoritatea sa de metropolă şi prin câteva televiziuni care propagă impostura şi obscenitatea. E dureros să vezi cum se irosesc atâtea vieţi atrase de splendoare unor maşini care peste câţiva ani vor fi fiare vechi, de nişte vile care vor deveni ziduri ale singurătăţii sau de nişte bani cu care, oricât de mulţi ar fi, nu se poate cumpăra pacea sufletească. E cumplit acest entuziasm cu care se intră pe poarta deşertăciunii…

Când, în 1975, domnul Gheorghe Baltag se stabilea în Sighişoara, el nu o facea pentru a avea un serviciu din care să poată ieşi la pensie, ci pentru a crea o operă. Începându-şi munca în teren, el avea să stea 10-12 ore pe şantier, investigând ca un adevărat profesionist ce este, toate mărturiile arheologice pe care urma să le catalogheze şi interpreteze. Dedicat şi tenace, Gheorghe Baltag şi-a continuat munca indiferent de condiţii, făcând cercetări care, aşa cum spune, ar fi trebuit făcute de un întreg institut de cercetare. Roadele acestei munci, aş putea spune eroice, au început să  se vadă abia o dată cu apariţia cărţilor Sighişoara înainte de Sighişoara şi Sighişoara, Schässburg, Segesvar, – volume care n-ar fi putut să apară fără o generoasă sponsorizare – şi care sunt apreciate pentru temeinicia lor, nu doar de sighişorenii de aici şi de aiurea, dar şi de lumea ştiinţifică. E cu totul lăudabil faptul că Primăria, primar fiind pe atunci domnul Constantin Ştefănescu, iar apoi domnul Dorin Dăneşan,  a avut deschiderea de a înlesni munca domnului Baltag creându-i un program care să-i permită scrierea cărţilor sale, cărţilor noastre, de fapt. Marea sa realizare este punerea teoriei continuităţii pe temeiuri probate prin dovezi arheologice indiscutabile. Ipoteza unei civilizaţii a plaiurilor în care a continuat să trăiască populaţia de origine daco-romană rămasă după retragerea aureliană, ipoteză deschisă de rezultatele cercetărilor de la Albeşti, urmează a fi confirmată de alte cercetări în teren. Probabil că într-o Europă unită, această problemă nu mai este la fel de stringentă ca înainte, dar e o problemă de demnitate naţională aceea de a ne dovedi că suntem ceea ce suntem. Personal, mă doare nespus faptul că suntem consideraţi pe nedrept un popor de mâna a doua, deşi prin personalităţi ca: Mircea Eliade, Constantin Brâncuşi, Eugen  Ionescu, Emil Cioran sau  Ştefan Lupasco– pentru a numi doar câteva din personalităţile cele mai proeminente ce s-au realizat pe plan mondial  – acest popor a scos la iveală o înţelepciune care ar trebui să dea mult de gândit unei omeniri ce se derădăcinează şi despiritualizează pe zi ce trece. Orice s-ar zice, ar trebui să ne simţim mândri că suntem români  nu pentru că vedem pe străzi maşini străine de lux, ci pentru că aparţinem  unui neam statornic, dârz şi înţelept care s-a străduit să supravieţuiască nebuniilor istoriei europene. Faptul de a renunţa la istoria noastră e egal cu cel de a renunţa la demnitate, iar fericita noastră intrare în Comunitatea Europeană trebuie făcută cu fruntea sus, important fiind a ne arăta fruntea, iar nu mizeriile.

Deşi la vârsta pensionării, domnul Baltag e preocupat de a-şi continua munca, de a o dărui în studii pe care doar domnia sa le-ar putea scrie ca nişte concluzii teoretice la cercetările sale de o viaţă. Ca sighişoreni, ca ardeleni – domnul Baltag a atras aprecierile saşilor şi maghiarilor prin obiectivitatea scriselor sale – şi ca români trebuie să-i facem posibilă continuarea muncii sale, indiferent de situaţia economică actuală. Nu ştiu care sunt calculele care au dus la demiterea domnului Baltag. S-ar putea ca ele să fie  corecte, dar, în faţa istoriei, ca şi a lui Dumnezeu, orice calcul corect e greşit,  şi a aduce talantul neştirbit, a nu-l spori, ar fi o vină de neiertat.

Marius Iosif

P.S.: Mă raliez propunerii făcute doar aluziv de domnul Florin Chiorean ca domnul Gheorghe Baltag să primească diploma de cetăţean de onoare al municipiului Sighişoara. Această numire ar onora   în primul  Sighişoara.

Referinţe: Drept la replică

Vigilenţa cetăţeanului – Mazilirea profesorului Baltag

Profesorul Baltag- 35 de ani de cercetări arheologice la Sighişoara

Vigilenţa cetăţeanului – Mazilirea profesorului Baltag

Când am auzit pentru prima oară că profesorul Gheorghe Baltag a fost dat afară de la muzeu, am considerat „ştirea” o glumă ratată, adică o poantă fără haz. Cum să-l dai afară pe Baltag? Mă aşteptam mai repede la o propunere de cetăţean de onoare decât la o concediere, sub pretextul mult-discutatelor disponibilizări din aparatul public, dintr-o instituţie care nici măcar nu trăieşte din „mila” guvernului, primăriei sau a altei structuri care macină bani de la buget.

Dar gluma s-a îngroşat şi „ştirea”, primită cu stupefacţie de multă lume, s-a dovedit a fi adevărată. Aşadar, cineva a considerat că unul din cei mai neproductivi  angajaţi de pe statul de plată al primăriei este profesorul Baltag.

Prof. Gheorghe Baltag (Foto: Adrian Diţă)

Dincolo de abusurdul unei astfel de consideraţii, am impresia că se ascunde o acută confuzie de valori în aparatul municipal sighişorean. Avem un semnal clar: excelenţa nu are ce căuta la Sighişoara. Putem, în schimb, proteja tot felul de bişniţari camuflaţi în oameni de cultură, putem finanţa vrute şi nevrute dar n-avem nevoie de oameni care să caute rădăcinile identităţii noastre locale, n-avem nevoie de specialişti de anvergură naţională, sunt suficiente câteva festivităţi anuale populiste unde să ne lăudăm, asemeni  cucoanelor din lumea lui Caragiale, cu realizări mărunte, efecte de imagine/faţadă care, vezi Doamne, ne-ar duce faima peste mări şi ţări.

Nu pot să-mi dau seama acum cine a iniţiat şi pus în practică un asemenea act de ingratitudine. Că a fost primarul, viceprimarul sau alt pion al administraţiei locale, nici nu mai contează. Grav este mesajul unui asemnea gest pentru tinerii sighişoreni care vor ajunge peste ani experţi în diverse discipline, şi vor dori cândva să pună umărul la ridicarea comunităţii noastre. Acestor tineri li se spune clar că n-au ce căuta acasă. Să meargă unde văd cu ochii, în America, Canada sau Bucureşti şi Cluj. În urbea natală nu te poţi realiza, că aici rişti să primeşti, în plină activitate, un şut în fund din partea unui nimeni care s-a trezit într-o zi cu puterea sub nas.

Profesorul Baltag a fost pus în situaţia de a-şi întrerupe cercetările, proiectele, lucrările. Dintr-o convorbire  pe care am avut-o în primăvară, am aflat că cercetările sale vizau o reconsiderare a istoriografiei curente cu privire la Transilvania şi locuitorii ei din prima parte a Evului Mediu, teme  extraordinar de importante pentru cercetarea istorică contemporană. După cum aţi putut citi în materialul din  pagina 7, pe masa de lucru a profesorului Baltag se găseau lucrări ştiinţifice cu bătaie lungă.  Însă toate aceste străduinţe au fost curmate de o decizie birocratică care va rămâne în istoria oraşului precum isprăvile lingvistice ale lui Vanghelie în anecdotica contemporană, pentru că trebuie să ştim cu toţii că nivelul  cultural a lui Vanghelie se propagă  tragi-comic şi pe plaiurile noastre cu consecinţe grave pentru comunitatea în care (încă) ne înverşunăm să trăim.

Florin Chiorean

Vigilenţa cetăţeanului – Câteva precizări privitoare la materialul de numărul trecut

Poate că am derutat puţin cititorii în numărul trecut când am publicat la această rubrică un material al colegei Anca Maria Radu despre cei patru voluntari care vor ajuta poliţiştii din comuna Albeşti în activitatea lor. Pare  nepotrivit ca la o rubrică ce se doreşte de reacţie civică la diverse împrejurări, fapte, întâmplări anormale din spaţiul public, să discutăm subiecte mai puţin „atrăgătoare” cum ar fi cele cu impact pozitiv asupra societăţii. Doar pare nepotrivit, pentru că cetăţeanul vigilent are obligaţia morală să arate publicului şi aspectele  frumoase şi exemplare care se petrec în jurul nostru, că doar nu trăim doar să ne înjurăm permanent unii pe alţii mai mult sau mai puţin justificat,  iar rolul presei nu e doar de a vâna toate relele văzute sau nevăzute din societate. Prin urmare,  ne vom concentra în viitor atât pe aspectele negative cât şi pe faptele, puţine sau multe, care pot fi exemplare pentru noi toţi.  Am ţinut să fac acestă precizare pentru a sublinia faptul că nu vom călca pe urmele presei de scandal care, după părerea noastră şi nu numai a noastră, are o contribuţie importantă la atmosfera înveninată care persistă de cam multă vreme în societatea românescă. Nu vom închide ochii la abuzurile evidente şi anomaliile stridente din jurul nostru, dar nici nu ne vom transforma în contestatari isterici ai autorităţilor, doar pentru a face mai atrăgătoare această rubrică.

Acestea fiind zise să punctăm un eveniment frumos ce s-a petrecut în zona noastră nu înainte de a anunţa că cetăţenul vigilent va fi foarte supărat săptămâna viitoare deoarece un membru valos al comunităţii a fost mazilit fără explicaţii din funcţia pe care o ocupa pe merit, sub pretextul disponibilizărilor din aparatul bugetar, , gest care trădează că deţinătorii puterii locale se găsesc într-o confuzie a valorilor cu consecinţe grave pentru istoria şi cultura locală.

Hramul Mănăstirii „Sfântul Dimitrie, izvorâtorul de mir”

E deja o tradiţie ca de frumosa sărbătoare „Sfântul Dimitrie, izvorâtorul de mir” sute de pelerini să participe la slujbele sărvârşite cu ocazia hramului la Mănăstirea Sighişoara. Din nefericire, timpul scurt pe care l-am avut la dispoziţie pentru o vizită la mănăstire nu ne-a permis să facem un reportaj amplu despre această sărbătoare a obştii monahale sighişorene dar promitem că, nu peste mult timp, ne vom afla în dialog cu părintele Arhimandrit Ghelasie Ţepeş, stareţul şi duhovnicul aşezământului, dialog care va fi publicat în paginile Jurnalului Sighişoara Reporter. Până atunci vă lăsăm să vă delectaţi cu câteva imagini surprinse de la eveniment (mai multe fotografii găsiţi în secţiunea Galerii foto)

Florin Chiorean

Vigilenţa cetăţeanului – Declinul “lucrului săsesc” (II)

Dacă-mi spunea cineva că mă întorc aşa de repede la lucrul săsesc făcut de mântuială, poate l-aş fi crezut mai greu dar iată că realitatea este cea care aduce din nou în colimatorul cetăţenului vigilent  comunitatea germană din Sighişoara. De data asta vom analiza isprava grupului politic care îi reprezintă, şi anume Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) filiala Sighişoara cu precizarea că n-avem niciun conflict cu formaţiunea amintită (şi nici nu căutăm să avem), ba chiar am putea spune că din când în când colaborăm decent, cu prilejul diverselor evenimente pe care Forumul le organizează pe plan local.

Şi acum povestea acestei săptămâni. La sfârşitul lunii iunie,  FDGR Sighişoara  dezvelea placa comemorativă dedicată unui distins membru al comunităţii germane, Hans Otto Roth, pe strada Tache Ionescu nr. 1, casa unde a locuit acesta. Dezvelirea plăcii respective a făcut parte din programul “Zilelor Culturii Germane” ediţia 2010, despre care Jurnalul Sighişoara Reporter a publicat câteva materiale la timpul potrivit. N-au

Foto: Florin Chiorean

trecut nici măcar trei luni de la dezvelire că, în urma unei ploi torenţiale acompaniate de puternice rafale de vânt, o parte din rama de ghips a plăcii s-a desprins, şi, aflăm din declaraţiile unor vecini, era cât pe ce să spargă capul unui trecător care s-a nimerit să treacă pe-acolo. În prima fază, toţi martorii oculari au crezut că a picat o bucată din peretele cam neîngrijit al imobilului, dar cercetând mai cu atenţie atât bucata de ghips cât şi peretele şi-au dat seama că plăcuţa comemorativă nu mai are o parte din ramă. “Lucru de doi lei” l-am auzit exclamând pe un vecin care se mira şi el că o plăcuţă montată acolo de saşii vestiţi pentru atenţia pe care o acordă calităţii, s-a năruit aşa de repede.

Ergo: nu e un lucru aşa de grav ce am semnalat mai sus.  S-a desprins o bucată de ghips din rama unei plăci comemorative, dar oare nu pică atâtea bucăţi de zid taman în centrul oraşului şi din clădiri reparate pe bani publici. Ba da! Cetăţeanul vigilent le-a văzut  şi  ele sunt deja pe lista noastră de aşteptare pentru numerele viitoare. Totuşi e ciudat ca tocmai saşii, care s-au priceput aşa de bine să-i dăscălească pe alţii, să nu poarte de grijă unei lucrări relativ simple dedicate unei personalităţi care a marcat timpul şi locul în care a trăit. Poate nici măcar nu s-au gândit să ceară termen de garanţie executantului şi vor fi nevoiţi să cheltuie alţi bani pe reparaţie, umflând astfel costurile unui gest simbolic; şi poate altădată se vor asigura că lucrul făcut e suficient de trainic pentru a rezista măcar câţiva ani, şi asta în amintirea bunului renume pe care-l avea cândva lucrul săsesc.

Florin Chiorean

Aşteptăm propuneri de subiecte şi din partea altor cetăţeni vigilenţi. Trimiteţi e-mail pe jsr@teleson.ro (cu menţiunea  „pentru vigilenţa cetăţeanului”) sau scrisoare la punctele de colectare ale taloanelor gratuite de mică publicitate care se găsesc la magazinul „Lotus” (zona Stadion), magazinul „Premier” (zona Corneşti) şi librăria Hyperion (în Centru).

Vigilenţa cetăţeanului – Strada Tache Ionescu şi dilemele circulaţiei

Aşa cum anunţam încă din numărul trecut, prima chestiune care intră sub lupa cetăţeanului vigilent este o stradă simpatică din imediata vecinătate a zonei centrale şi anume Tache Ionescu, cea mai circulată cale de acces  către cartierul Ana Ipătescu.  Pentru trecătorul grăbit adâncit în gândurile sale, strada asta n-ar părea să aibă vreo problemă. Însă dacă o studiem chestiunea mai cu luare-aminte o să observăm cu surprindere că, cel puţin pentru pietoni, riscurile tranzitului prin zonă nu sunt chiar neglijabile. Prima anomalie care sare în ochi este lipsa trotuarului pe o distanţă de aproximativ o treime din lungimea sa. Venind dinspre liceul MIU o să observăm că trotuarul se topeşte lin în carosabil şi pietonul se trezeşte în mijlocul drumului, fără spaţiu de refugiu în cazul întâlnirii cu un autovehicul. În poza alăturată se observă destul de bine porţiunea cu pricina; într-o parte  sunt parcate maşinile băştinaşilor iar în partea rămasă liberă din drum încape o maşină mică şi cam atât. Pietonul, dacă doreşte să scape teafăr la o întâlnire cu un autovehicul (şi vă garantez că în 99,99% din cazuri pietonul va dori să scape teafăr), nu-i rămâne altceva de făcut decât să se lipească de zidrile caselor sau să sară rapid peste sau între maşinile parcate. Pănă la urmă întrebările noaste sunt: este strada asta drum pentru maşini sau trotuar pentru pietoni? Că nu poate fi şi una şi alta! Iar dacă este trotuar ce caută maşinile pe-acolo? Iar dacă este carosabil, atunci de ce nu există  spaţiu delimitat pentru trecerea pietonilor pe toată lungimea străzii?

Strada Tache Ionescu (Foto: Florin Chiorean)

Birocraţii care se fac responsabili (indirect) de această situaţie îmi vor replica că n-au ce căuta pe-acolo alte maşini decât cele care aparţin locuitorilor de pe Tache Ionescu şi că există indicatoare rutiere la ambele capete de stradă care avertizează conducătorii auto că „circulaţia este interzisă în ambele sensuri cu excepţia riveranilor” (riveran, termen inept, fie vorba între noi). Însă, realitatea constatată în teren este alta! Zilnic, zeci de maşini tranzitează pe-acolo, netulburate de vreo autoritate, Poliţia Rutieră de pildă, care să le umble soferilor la bani sau la puncte, şi să asigure astfel respectarea legii. Că trebuie spus fără ocolişuri: nu numai că se circulă pe Tache Ionescu ca pe bulevard dar se circulă adeseori şi cu viteză mare, că doar s-au înmulţit adepţii lui  „vitezomanul Gică” invers proporţional cu calitatea educaţiei primite de aceştia,  în toate etapele dezvoltării unui om întreg la minte.

Poate unii din cititorii acestor rânduri vor considera exagerat riscul sesizat. Asaltaţi de atâtea împrejurări anormale întâlnite zilnic la tot pasul, nici nu ne dăm seama că există situaţii, aparent banale, care ne pun în pericol viaţa şi integritatea fizică. Cu siguranţă , strada Tache Ionescu poate furniza faptului divers o tragedie, oricând. Oare chiar trebuie să se întâmple ceva grav, ca apoi să pună cineva parul pe nesimţiţii care se cred mari şi tari în oraş?

Şi încă ceva! Dincolo de orice fatalism prăpăstios, obligaţia autorităţilor publice este aceea de a reduce la minimum, prin măsuri inteligente şi ferme,  orice factor de risc din spaţiul public. Pe strada Tache  Ionescu circulă, zilnic,  mulţi pietoni printre  care se numără elevi de la Grupul Şcolar de Industrie Uşoară. Ei pot fi loviţi oricând  de autovehiculele cu care sunt nevoiţi să împartă, inegal, acelaşi spaţiu de circulaţie. Majoritatea şoferilor care conduc aceste autovehicule încalcă legea. Cea mai uşoară cale de rezolvare ar fi ca şoferii să respecte legea de bunăvoie, din bun simţ . Când acest lucru nu se întâmplă, atunci ei trebuie obligaţi să se supună regulilor,  de către Poliţie, prin măsuri punitive. Dacă nici aşa prostul nu poate fi disciplinat, atunci autorităţile locale pot închide strada la un capăt cu obstacol fizic, şi au rezolvat problema în stilul cum se rezolvă problemele în junglă, nu între oameni.

Vigilenţa cetăţeanului va mai lua în vizor strada Tache Ionescu,  într-una din  ediţiile viitoare ale JSR,  pentru a analiza de ce un locaş privat de adăpostit turişti şi-a făcut parcare pe trotuar, într-o zonă unde n-au voie să ajungă alte maşini decât ale celor care au domiciliul stabil pe strada respectivă.

Iar săptămâna următoare vom vorbi despre trecerile de pietoni fantomă. Nu uitaţi: având grijă unii de alţii, ne protejăm indirect pe noi înşine!

Florin Chiorean

Vigilenţa cetăţeanului – din 7 iulie în fiecare număr din JSR

Nici nu mai ştiu de când tot rumegăm proiectul acestei rubrici despre efectele prostiei în spaţiul public. După amânări repetate, din motive obiective (dar şi subiective, recunoaştem), iată că o lansăm în ediţia de faţă către cititori, cu ocazia unei binevenite schimbări în bine a aspectului publicaţiei noastre. Înainte de a intra în miezul problemei, am considerat că n-ar strica o introducere în care să precizăm ce este acestă „vigilenţă a cetăţeanului”, ce vrem să aratăm în episoadele viitoare şi la ce ar folosi ea.

În primul rând, ideea a pornit de la constatarea faptului că sunt foarte numeroase situaţiile  în care suntem luaţi de proşti de către tot felul de autorităţi. Fie că sunt funcţionari la primărie, poliţişti sau alţi slujbaşi plătiţi din banul public, cu toţii se întrec câteodată să ne facă viaţa mai grea, de parcă statul şi-ar fi făcut un scop din a încurca bunul mers al lucrurilor. De obicei, prostia provoacă râsul dar, după cum vom vedea în numerele următoare, prostia combinată cu dezinteresul şi incompetenţa pot fi extrem de periculoase. Cu alte cuvinte, prostia în varianta publică e ceva de „râsu’ – plânsu’”, adică provoacă o reacţie în care hazul se cam epuizează pe parcursul analizei, la impactul cu evaluarea riscurilor. Nu vrem acum să dezvăluim subiecte concrete (o vom face la momentul potrivit) dar  vă putem asigura că avem subiecte destule,  dar n-ar strica dacă şi vigilenţa cititorilor noştri  ne-ar furniza unele. Vigilenţa fiecăruia dintre noi , poate, la un moment dat, să salveze vieţi omeneşti. Odată sesizată o problemă şi adusă la cunoştinţa opiniei publice , şansele ca ea să se rezolve cresc considerabil. Aşadar, urmăriţi cu atenţie rubrica „Vigilenţa cetăţeanului” şi luaţi atitudine atunci când drepturile vă sunt călcate în picioare sau când autorităţile vă calcă în picioare. Sperăm să trezim simţul civic al cititorilor dar şi preocuparea  orientată spre cea ce se numeşte „bine public”, care, în definitiv, înseamnă şi binele fiecăruia dintre noi.

Ca să vă ţin trează vigilenţa pentru numărul următor, precizăm că ne vom ocupa de o stradă din Sighişoara care nu e nici drum, nici trotuar, sau şi una şi alta.  Care stradă? Veţi afla începând cu 8 iulie!

Florin Chiorean