Sighişoara Freelance Reporter's Blog

Articole din şi despre Sighişoara (arhiva 2010 – 2012)

Subiectele săptămânii 26 martie – 1 aprilie în presa județeană

Posted by ditzacontra pe 28 martie 2012

Incendiu la rezervație de stejari seculari din Sighișoara

Peste 10% din stejarii seculari din rezervația de la Sighișoara „Breite” au ars la începutul săptămânii în urma unui incendiu de vegetație uscată lăsat nesupravegheat. Incendiul a afectat și 5.000 de puieți de stejar și 25 hectare de vegetație. Pompierii militari din municipiu au intervenit luni, la ora 18:50 pentru stingerea incendiului, intervenția încheindu-se a doua zi la ora 18:00. „Detaşamentul de pompieri Sighişoara a intervenit în data de 26.03.2012, ora 18:50, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată produs în cadrul rezervaţiei de stejari seculari din municipiu. Intervenţia s-a încheiat marţi, 27 martie, la ora 18:00… ” (vezi articolul complet)

Articole pe aceeaşi temă:

50 de stejari seculari au ars lângă Sighișoara (Punctul)

Incendiu la rezervația Breite (Zi de zi)

PSD Sighișoara se destramă? Vezi cine a demisionat!

Demisii în bloc la PSD Sighișoara. Organizația de tineret, în frunte cu președintele, dar și consilierul județean PSD Sighișoara, Tiberiu Ferenc au demisionat din organizația locală, după ce săptămâna trecută prim-vicepreședintele  PSD Sighișoara Iulian Sârbu a părăsit partidul. Motivele pentru care au demisionat sunt aceleași, nemulțumirile față de practicile conducerii organizației locale de la Sighișoara, modul de implicare a președintelui partidului, și gestionarea defectuoasă a orașului, conduse de Dorin Dăneșan care este și primarul din Sighișoara. Consilierul Județean (PSD) Tiberiu Ferenc a anunțat astăzi că a demisionat din organizația locală din Sighișoara, motivând că nu se mai regăsește în practicile conducerii partidului. Acesta a precizat că presedintele organizatiei de tineret PSD Sighișoara, Haidu Sebastian împreună cu toată organizația de tineret, trezorierul Claudiu Pop, dar și prim-vicepreședintele PSD Sighișoara Iulian Sârbu au demisionat din aceleași motive. (vezi articolul complet)

Articole pe aceeaşi temă:

Iulian Sârb(u) intră-n gașca anti-Dăneșan (Punctul)

Demisii în PSD Sighişoara – “Epoca Dăneşan se încheie. Oamenii îl părăsesc!” (Jurnalul Sighişoara Reporter via SighişoaraOnline)

Lasă un comentariu