Un reportaj interesant din august 2012 de pe CityNews: „Povestea unui oraş-afacere. Creşterea şi descreşterea Sighişoarei”

Acum zece ani a ţâşnit pur şi simplu în faţă, a ieşit de sub praful istoriei, de sub ignoranţa comunistă şi bîjbîiala tranziţiei. A fost primul oraş din România care părea că ştie ce vrea de la el însuşi. O fundaţie germană, una locală şi câţiva tineri artişti au început să organizeze un festival medieval, unic în România. Când noi, ceilalţi, nici nu bănuiam ce tentantă poate fi pentru restul lumii o zi de viaţă în cetatea lui Dracula, ei au lucrat în subteran şi au scos la suprafaţă un oraş-comoară unic în Europa. Cum? Conspirând toţi oamenii locului, de la mic la mare la o <<înscenare>> de zile mari: au vopsit casele, au pus ghivece cu flori la poartă, muşcate la ferestre. Au deschis cafenele, restaurante, au închis porţile cetăţii pentru maşini şi din ce-au putut au făcut case-hotel pentru turiştii curioşi. N-au mai avut nopţi liniştite vara, dar au prins o gură de oxigen, au prins puteri. Însă cum nimic, dar nimic, nu e perfect pe lumea asta, şi acolo ceva trebuia să se infiltreze ca apa în zid: lăcomia. „Sighişoara nu mai are idei, de asta s-ar putea să nu mai aibă nici oameni, oameni care s-o locuiască. Au încremenit într-un proiect şi nu mai văd altă cale. N-aţi văzut că toţi vând aceeaşi marfă, toţi fac acelaşi lucru şi toţi vor acelaţi lucru: profitul maxim? E un oraş dominat de carteluri. Sunt trei-patru magazine ale aceluiaşi proprietar pe fiecare stradă. De unde mai multe idei, la un singur om? Sighişoara începe să pălescă, să nu mai fie vie şi să nu le mai aparţină localnicilor ”, spus Ştefan de pe Strada Şcolii. (citeşte articolul complet)