Sighişoara Freelance Reporter's Blog

Articole din şi despre Sighişoara (arhiva 2010 – 2012)

Economia Sighişoarei faţă cu criza economică

Posted by ditzacontra pe 16 iunie 2010

Fabrica de vase emailate Sighişoara

La fel ca întreaga economie a ţării, despre care unii afirmă cu o oarecare răutate că nu prea există, şi economia sighişoreană are de suferit din cauza crizei economice globale. Ceea ce încercăm să lămurim în următoarea serie de articole este cum rezistă economia Sighişoarei în faţa acestei provocări, după unii, sau pacoste, după alţii. Ce soluţii au managerii, care sunt previziunile, care este impactul crizei asupra angajaţilor şi cum se reflectă aceasta în veniturile lor?

Potrivit „Raportului privind starea economică, socială şi de mediu a municipiului Sighişoara în anul 2009” întocmit de Primăria Sighişoara, aproape toate societăţile comerciale din toate domeniile economiei sighişorene au înregistrat un recul faţă de anul 2008 în ceea ce priveşte cifra de afaceri, profitul şi numărul angajaţilor. De asemenea, a crescut şi rata şomajului de la 3,8% în 2008, la 4,3% în 2009 în vreme ce numărul societăţilor comerciale ce-şi desfăşoară activitatea în Sighişoara a scăzut de la 751 în 2008, la 699 în 2009.

Pentru început, în seria de articole dedicate economiei din Sighişoara, o să ne referim la marile societăţi comerciale din industria prelucrătoare. Chiar dacă acestea reprezintă doar 2% din numărul societăţilor comerciale din Sighişoara, potrivit aceluiaşi Raport al Primăriei, firmele din domeniul industriei prelucrătoare au încă cea mai mare pondere în economia oraşului, atât în ceea ce priveşte cifra de afaceri, cât şi în ce priveşte numărul total de angajaţi.

Prima mare societate comercială din Sighişoara pe care am vizitat-o este SC VES SA, fabrică producătoare de vase emailate şi produse pentru încălzire (sobe, şeminee), unde am stat de vorbă cu dipl. ing. Sorin Stan, directorul general al societăţii.

SC VES SA – oportunităţi în vreme de criză

Revenind la „Raportul privind starea economică, socială şi de mediu a municipiului Sighişoara în anul 2009”, aflăm că anul trecut a fost unul destul de dificil pentru VES SA Sighişoara. Cifra de afaceri înregistrată de firmă în 2009 a fost de circa 39,3 milioane lei, cu aproape 30% mai mică decât în 2008. De asemenea, a scăzut şi numărul angajaţilor acestei societăţi, de la 626 în 2008, la 593 în 2009. În ciuda acestor dificultăţi generate şi de criza financiară globală, VES SA a început anul 2010 cu dreptul, performanţele comerciale şi financiare ale firmei în primele 3 luni ale acestui an fiind încurajatoare. „Deşi se aştepta la pierderi considerabile, compania a înregistrat o pierdere mai mică decât cea bugetată. Cifra de afaceri înregistrată în primul trimestru al exerciţiului financiar 2010 a fost de 5.818.943 lei, reprezentând 95,04% din suma bugetată pentru această perioadă. Numărul de clienţi interni şi externi au înregistrat creşteri peste nivelul estimat”, se arată într-un comunicat de presă din data de 17 mai, după publicarea rezultatelor VES SA Sighişoara în Raportul trimestrial, disponibil pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.

Sorin Stan, directorul general al SC VES SA Sighişoara, un manager hotărât să sfideze criza financiară globală

„Orice criză oferă şi nişte oportunităţi, oricât de cinic ar suna acest lucru”, a declarat Sorin Stan, directorul general al SC VES SA. „În cazul VES oportunitatea apare ca urmare a faptului că firma este poziţionată în piaţă pe segmentul de public cu putere redusă de cumpărare, dacă vorbim de produsul nostru tradiţional  – gama de vase emailate. În condiţii de criză această plajă devine şi mai vastă, ca atare avem mai mulţi clienţi. Până în prezent această previziune s-a dovedit a fi corectă, pentru că vânzările noastre de vase emailate sunt în creştere. La produsele pentru încălzit „Caldi” nu putem vorbi de o creştere semnificativă a vânzărilor întrucât sunt încă în extrasezon. Iată deci o oportunitate pe care am identificat-o, există, trebuie doar să o exploatăm cât mai bine.”

Însă, a precizat Sorin Stan, rezultatele bune ale firmei în această primă jumătate a anului se datorează în primul rând implementării unei politici de piaţă complete, dublată de activitatea intensă a unei echipe de vânzări ce acţionează la nivel naţional.

În momentul de faţă 30% din totalul cifrei de afaceri a SC VES SA îl reprezintă exporturile. Ţinta firmei este ca ponderea exporturilor să ajungă la 50% din totalul producţiei. Destinaţiile exporturilor VES sunt în mod tradiţional către ţările est-europene din jurul României. „Pe măsură ce vom dezvolta noi produse şi vom obţine o îmbunătăţire a calităţii ne vom adresa şi clienţilor din ţările Europei Centrale şi de Vest, care au puterea de cumpărare mai ridicată” a adăugat directorul general VES. „Ne referim în primul rând la vase emilate, întrucât la produsele pentru încălzire fabricate sub marca Caldi lucrurile sunt puţin mai complicate. Acestea trebuie certificate pentru UE, ceea presupune un nivel mai ridicat al calităţii, costuri mari pentru certificare şi impun o abordare nouă şi costisitoare din punct de vedere al marketingului.”

Furnizorii de materie primă ai SC VES SA sunt atât din ţară, cât şi din străinătate. „Cu tristeţe trebuie să spun că, din experienţa pe care o am aici, furnizorii români sunt tot mai puţin doritori să fabrice produse de calitate şi la preţuri decente”, a afirmat Sorin Stan. „Suntem nevoiţi să cumpărăm semi-fabricate sau componente mai degrabă din străinătate pentru că în România nu mai sunt suficienţi furnizori capabili să ni le ofere la un raport calitate preţ satisfăcător.”

Reorganizare fără disponibilizări masive

„În momentul de faţă VES SA este supra-dimensionată ca şi număr de angajaţi”, a arătat directorul general al societăţii. „Deşi în ultimele 6 luni numărul de angajaţi s-a redus de la aproape 589 la aproximativ 465, în acest moment cifra de afaceri raportată la numărul de angajaţi este foarte mică. Suntem tributari  pe de o parte dotărilor tehnice destul de vechi, iar pe de altă parte specificului branşei care presupune foarte multă muncă manuală. Asta e o problemă ce nu poate fi rezolvată în viitorul apropiat, pentru că sunt operaţiuni care nu pot fi executate altfel decât manual. În privinţa numărului de angajaţi, în ultima perioadă am făcut totuşi unele angajări, nesemnificative ca număr, în zone în care aveam locuri libere ca urmare a creşterii cifrei de afaceri. Suntem însă optimişti şi nu credem că putem vorbi de disponibilizări semnificative în următoarea perioadă. Vom trece însă printr-o reorganizare în vederea eficientizării şi reducerii costurilor. Acest lucru poate presupune un cumul posturi şi de funcţii, dar şi creşterea competenţei angajaţilor prin organizarea de concursuri pentru a avea salariaţi cât mai competenţi şi dedicaţi. În ceea ce priveşte veniturile angajaţilor, acestea nu au scăzut în această perioadă de criză, pentru că din păcate VES n-a putut oferi nici înainte venituri spectaculoase. Dorinţa noastră este să reuşim ca pe termen scurt să mărim salariile. Însă această majorare nu poate veni decât ca un efect direct al unei creşteri semnificative de eficienţă începând cu producţia şi terminând cu vânzările, precum şi ca efect al creşterii spectaculoase a calităţii. De aceea obiectivul principal este ca fabrica să fie adusă în zona de profitabilitatepentru a da motive de mulţumire tuturor celor implicaţi: angajaţilor care trebuie să câştige mai bine pentru a fi motivaţi să lucreze cât mai atent şi mai îngrijit, şi pentru a se simţi parte a companiei, acţionarilor care fac investiţii în companie, partenerilor cu care lucrăm…”

Panourile solare – un proiect abandonat

În 2009 conducerea SC VES SA a studiat şi posibilitatea fabricării la Sighişoara a panourilor solare pentru prepararea apei calde şi a agentului termic ca urmare a încercării Guvernului de a demara programul „Casa Verde” privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizeaza energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire. Între timp acel program a fost amânat pentru luna iulie a acestui an, iar VES SA a abandonat planurile de a fabrica panouri solare.

„ Aşa cum este normal să porneşti la drum, la momentul respectiv au fost făcute nişte studii de piaţă, după părerea mea insuficient aprofundate şi argumentate, pentru a analiza dacă ar renta ca VES să îşi extindă producţia pe segmentul panourilor solare”, a explicat Sorin Stan. „Studiul de piaţa nu a fost însă suficient de concludent pentru o investiţie atât de importantă şi, din experienţa pe care o am (pentru că anterior venirii mele la conducerea VES m-am ocupat chiar de vânzarea sistemelor regenerative), am apreciat că nu este oportun pentru companie să dezvoltăm în acest moment producţia de panouri solare pentru prepararea apei calde şi a agentului termic. La baza acestei decizii au stat mai multe motive. O dată faptul că piaţa este supra-saturată cu produse provenind de la furnizori foarte cunoscuţi şi prestigioşi din Europa – pentru produsele premium şi mediu, şi de la furnizori din Grecia, Turcia, China, Bulgaria etc. – pentru produsele destinate celor cu putere redusă de cumpărare. Mai mult, în contextul crizei, vânzările acestor panouri s-au prăbuşit. Un alt motiv este acela că sistemul de panouri solare pentru producerea apei calde nu mai corespunde cerinţelor, întrucât eficienţa acestora este depăşită de sistemele solare de producţie a energiei electrice, aşa-numitele celule foto-voltaice, care sunt foarte flexibile. Energia electrică produsă de acestea are o sferă mai largă de aplicaţie, poate fi folosită la încălzire, prepararea apei calde, iluminat etc. În plus, eficienţa acestor sisteme solare de producere a energiei electrice este tot mai mare iar costurile lor tot mai mici. Aşadar am fi intrat pe o piaţa supra-aglomerată, pentru a ajunge să oferim clienţilor produse care sunt în fapt deja depăşite de alte tehnologii.”

Investiţii în retehnologizare

Directorul general al VES s-a arătat optimist în ceea ce priveşte câştigarea unor proiecte din fonduri nerabursabile care vor permite efectuarea de investiţii în retehnologizarea fluxului de producţie pentru creşterea eficienţei, productivităţii şi a calităţii mărfurilor. Una dintre preocupările majore ale conducerii firmei este eficientizarea consumului de resurse şi energie, atât pentru reducerea costurilor de producţie, cât şi pentru protecţia mediului. „Avem proiecte în derulare menite să reducă consumul de hârtie şi să recicleze hârtia consumate; ne încadrăm în normele impuse de lege privind emisia de noxe fiind foarte atenţi în acest domeniu. De altfel produsele noastre, respectiv vasele emailate, sunt prin definiţie produse ecologice în sensul că acestea sunt singurele tipuri de vase care nu reacţionează chimic cu alimentele pregătite sau depozitate în ele.”

Criza din România – o criză de identitate

În finalul întrevederii i-am solicitat directorului general Sorin Stan o opinie personală referitoare la criza economică din România, cauzele şi particularităţile ei.

„Criza din România este o criză de identitate a românilor şi ea se grefează în mod nefericit pe această criză globală căpătând o componentă autohtonă  dăunătoare ce ţine de abordarea noastră tradiţională. Nu cred că avem soluţii pe termen scurt, deşi acestea sunt foarte simple: trebuie muncit foarte mult şi mai ales coerent pentru a crea plus-valoare care să se traducă apoi în bunăstare. Însă nu am auzit să existe o strategie la nivel naţional care să ne ofere o direcţie înspre care să o apucăm şi nişte obiective clare de atins. Fiecare aleargă unde-l duce capul, pe cont propriu, fără să-i pese de ceilalţi, de faptul că la urma-urmei depindem unii de alţii. Este o criză a valorilor, a competeţelor, a încrederii în noi înşine şi în viitor. Toate acestea duc la criza de identitate…”

Adrian Diţă & Florin Chiorean

Un răspuns to “Economia Sighişoarei faţă cu criza economică”

  1. […] Economia Sighişoarei faţă cu criza economică (I) […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: