Sighişoara Freelance Reporter

Informaţii, ştiri, articole din şi despre Sighişoara

Posts Tagged ‘sat’

Lucrări de canalizare şi alimentare cu apă la Nadeş (Zi de zi)

Publicat de ditzacontra pe 1 iulie 2011

Comuna Nadeş este una dintre puţinele localităţi din judeţul Mureş care a primit finanţare din fonduri europene pe Măsura 322 privind „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale.

Consiliul Local şi-a însuşit proiectul

Aşa că ieri, consilierii locali din comuna Nadeş au adoptat în unanimitate, în cadrul şedinţei ordinare din luna iunie, proiectul de hotărâre ce viza „însuşirea contractului de execuţie lucrări încheiat între Comuna Nadeş şi SC Licasir Trust SRL, din Baia Mare în vedere implementării proiectului Canalizare menajeră cu staţie de epurare în comuna Nadeş, alimentare cu apă potabilă în comuna Nadeş, modernizare reţea stradală în localitatea Nadeş, reabilitare şi modernizare aşezământ cultural în localitatea Nadeş, comuna Nadeş, judeţul Mureş”. (Citește mai departe)

Publicat în Administraţie, Revista presei | Etichetat: , , , , , , | Lasă un comentariu »

Proiecte multiple în Nadeş (Zi de zi)

Publicat de ditzacontra pe 20 iunie 2011

Primăria comunei Nadeş anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Canalizare menajeră cu staţie de epurare în comuna Nadeş, alimentare cu apă potabilă în comuna Nadeş, modernizare reţea stradală în localitatea Nadeş, comuna Nadeş, reabilitare şi modernizare aşezământ cultural în localitatea Nadeş, comuna Nadeş.” (Citește mai departe)

Publicat în Administraţie, De la sate, Revista presei | Etichetat: , , , , | Lasă un comentariu »

Prinţii de Wales îşi fac luna de miere la Viscri (Adevărul de seară – Braşov)

Publicat de ditzacontra pe 21 aprilie 2011

Locuitorii din Viscri promit o vacanţă de neuitat pentru William şi Kate, care au anunţat că vin, în România, în luna mai. Produse ecologice, dar şi papuci din pâslă sunt doar câteva dintre surprizele pe care le-ar pregăti gospodarii pentru cuplul regal. Consătenii prinţului Charles aşteaptă cu sufletul la gură ziua în care vor primi vizita prinţului William şi a prinţesei Kate. Chiar dacă unii sunt sceptici că satul lor va fi călcat de cuplul regal, alţii se gândesc deja cum să-i impresioneze pe cei doi. (Citeşte mai departe)

Publicat în Eveniment, Revista presei | Etichetat: , , | 1 comentariu »

Un sat de legendă: Paloş-Ardeal (II)

Publicat de ditzacontra pe 31 martie 2011

O placă comemorativă aşezată pe clădirea şcolii din Paloş de către fii satului, aminteşte de cei 21 pălăşeni ucişi mişeleşte în munţii Ciucului în anul 1848, condamnaţi de tribunalele secuieşti „de sânge”. Mulţi pălăşeni s-au înrolat în anii 1848-49 în armata lui Avram Iancu. După revoluţie  „drăguţul de împărat” văzându-şi sacii în căruţă  a uitat de românii care au fost alături de el în luptele care s-au dat atunci, aşa că nemeşimea grofilor s-a repezit cu mare urgie împotriva neamului nostru. O altă placă aminteşte de trecerea lui Mihai Viteazu la 1600 prin Paloş,  în drum spre Moldova însoţit de arhiepiscopul ortodox Ioan Cernea. Nici participarea pălăşenilor la Marea Adunare de la Blaj nu a fost uitată. Acolo s-a strigat „noi vrem să ne unim cu ţara”. O placă aşezată pe casa lui Gheorghe Lascu (participant la evenimentul amintit alături de alţi consăteni) aminteşte acest lucru.

În faţa sfintei biserici ortodoxe din Paloş, tăcute şi parcă uitate străjuiesc două monumente ridicate de fii satului recunoscători: unul este dedicat eroilor din primul război mondial, ridicat de doi luptători pentru reîntregirea neamului (Nicolae Băia şi Ioan Negoi), iar al doilea este închinat eroilor din al doilea război mondial, ultimul ridicat în anul 1983. Pentru marile idealuri naţionale, tineretul din Paloş a dat un greu tribut de sânge. Căzuţi la Mărăşeşti şi Oituz, prin trecătorile munţilor sau prin stepele ruseşti, sacrificiul lor a fost consemnat în diverse lucrări scrise de Gheorghe Cernea- etnolog, Gheorghe Codrea –  dascăl cu grai luminat, Vasile Ghibedea- profesor de geografie şi de distinsul coloner (în rezervă) Ioan Negoi. În vârful cimitirului din Paloş o cruce istorică bătută de vânturi şi troienită de albele zăpezi ale uitării, aminteşte de sacrificiu familiei dr. Ioan Iosif. Întreaga familie  a fost arestată şi deportată în anul 1917 în lagărul de concentrare de la Sopron (Ungaria). Soţia Mărioara şi cele două fetiţe gemene născute în detenţie au murit imediat după naştere. Dr. Iosif a fost un militant pentru Unire, deputat în primul parlament al României Mari, a participat în calitate de expert (ca delegat al lui Iuliu Maniu) la Conferinţa de Pace de la Paris. Alături, dinastia de preoţi Gheaja le cântă veşnica pomenire. Şi tot alături, marele folclorist Gheorghe Cernea le murmură un permanent şi duios cântec de leagăn. Sora folcloristului, Rozalia Cernea, privighetoare a Ardealului şi poetă populară, odihneşte în cimitirul din Albeşti. Biografiile lor le-am publicat anii trecuţi în Jurnalul Sighişoara Reporter.

Timpul îşi toarce imperturbabil caierul său peste istoria Paloşului tragică uneori dar şi măreaţă. Satul s-a pustiit în ultimii 20 de ani iar fii lui,  împrăştiat în lumea largă, tânjesc de dorul lui. Amintiri scumpe îi mai poartă, din când în când, în leagănul sfintei lor copilării, să pună o floare şi să aprindă o lumânare la mormintele părinţilor şi bunicilor lor. Din fericire, un fiul al satului ajuns primar a început să şteargă colbul uitării de pe faţa satului. Gospodar înnăscut, primarul George Vocila a asfaltat satul şi şoseaua de lăgătură cu comuna Caţa. Se pare că are şi o strategie de reînviere a vieţii satului de altădată. În urmă cu ceva vreme, un spectacol de folclor organizat de TV Cluj la Paloş a pus în valoare  portul şi obiceiuri ce însufleţeau odinioară comunitatea pălăşeană. Cu acea fericită ocazie multe inimi înstrăinate au plâns de dor şi nostalgie, privind la lumea din care cândva făceau parte. Ce este dorul? Ne spune poeta Rozalia Cernea:

Multe doruri sunt pe lume

Fiecare dor cu-n nume

Dor de flori

Dor de cocori

Dor de codrii verzi de brad

Dor de fraţi şi de surori

Dor de măicuţa bătrână

De mioara de la stână

Dor de codrii îmbătrâniţi

Dor de ţară şi părinţi

Vor trece anii şi multe lucruri pieritoare vor dispărea, dar această vatră strămoşească cu nume de legendă – Paloş – va dăinui peste timp. Generaţiile care vor veni după noi vor găsi mărturii ale timpurilor de jertfă şi de împlinire a neamului din care se trag şi vor şti să-şi cinsteacă înaintaşii aşa cum îi cinstim noi azi .

Ing. Nicu Băia

Referinţe: Un sat de legendă: Paloş-Ardeal (I)

Publicat în Foileton, Istorie locală | Etichetat: , , | 4 Comentarii »

Un sat de legendă: Paloş-Ardeal (I)

Publicat de ditzacontra pe 24 martie 2011

Istoria satului Paloş, măreaţă şi adeseori tragică, se pierde în negura veacurilor. Se pare că Paloşul dăinuie încă de pe vremea dacilor, deoarece portul pălăşenilor se aseamănă cu portul locuitorilor din munţii Apuseni şi este la fel cu al dacilor de pe Columna lui Traian din Roma. De asemenea chipul bătrânilor pe care îi mai vedem pe ici pe colo în câte o fotografie veche pusă la icoană cu chica lor mare, seamănă cu a dacilor săpaţi în marmură de renumitul arhitect Apolodor din Damasc în măreţele şi nemuritoarele sale monumente. Paloşul, aşezat în apropiere de Rupea-Cohalm (Rupidava), a avut o istorie strâns legată de această urbe.

Legenda spune că vatra satului la început a fost la locul denumit „La plute”, lângă pădurea Lenţea şi că primul dac care a întemeiat satul s-a numit Claie Gurie. Acest lucru s-a întâmplat înainte de anul 100 e.n., deoarece în anul 101, când a început primul război daco-roman, feciorul şi ginerele lui Claie Gurie ar fi participat la acest război. Mai spune legenda că  la cel de-al doilea război (anii 102-105 e.n.), unul dintre ginerii săi ar fi murit la Sarmisegetusa  alături de Decebal. Se pare că un roman, Traianus, cerând voie administraţiei de la Rupidava, s-a aşezat lângă familia lui Gurie ca semn al recunoştinţei că a fost îngrijit rănit fiind într-o luptă şi s-a căsătorit cu o fată din familia lui Gurie. Aşa s-a plămădit neamul nostru trăind în pace şi armonie, împrumutându-şi portul şi limba, dând naştere la dulcele grai românesc.

Nu a durat însă mult,  că a căzut ca un  trăznet greaua cumpănă a năvălirii barbarilor din răsărit. Cu braţe armate a stat neamul nostru împotriva hoardelor barbare. Năvălitorii au prădat Rupidava arzând totul în calea lor. Se spune că, în toiul unei nopţi, cei din Rupidava aliaţi cu urmaşii lui Gurie  i-au atacat pe barbari,  trecându-i pe năvălitori prin ascuţişul sabiei. Toate câmpurile din apropiere şi pădurea Lenţea, erau pline de leşurile barbarilor. Aici a căzut în luptă un prinţ barbar care a fost înmormântat la locul numit „Gorgănel”, iar pe mormântul lui a fost înfipt un paloş. Se spune că atunci cei din neamul lui Gurie  nu au mai suportat poziţia aşezării lor şi au căutat un loc mai potrivit pentru vatra satului. S-au aşezat în „Cocoroveni”, în „Ungher”, pe locul numit „Înde-sâncrai”. Aici au săpat o fântână care până astăzi se numeşte „fântâna lui Gurie”. Când s-au aşezat pe acest binecuvântat loc, povestea spune că au adus şi paloşul de pe „Gorgănel”. Se pare că denumirea de Paloş se trage de la această armă de luptă. Au urmat pe noul amplasament puţini ani de linişte şi prosperitate, timp în care neamul lui Gurie s-a înmulţit şi a îmbrăţişat credinţa ortodoxă. Apoi tăvălugul istoriei s-a prăvălit peste ei cu furie.

Regele Ungariei a adus aici grofi, astfel că pământurile neamului nostru au încăput în mod samavolnic pe mâinile străinilor. Greu jug au pus pe grumajii neamului nostru stăpânirea grofilor! Ca să-i poată stăpâni (deoarece pălăşenii au avut întotdeauna conştiinţa libertăţii şi a demnităţii), grofii au adus trei cazărmi de husari, care au ţinut sub teroare  populaţia satului. Mulţi pălăşeni au murit spânzuraţi la „Părăul furcilor” sau împuşcaţi de către grofi pentru răzvrătire. În cele din urmă, prin silnicie, strămoşii noştrii au ajuns iobagi pe pământurile moştenite de la strămoşii lor. Mulţi au fost nevoiţi să fugă, împrăştiaţi în cele patru vânturi. Neamul nostru însă nu a renunţat niciodată. Strânşi uniţi în jurul Bisericii ortodoxe, care ca o mamă bună a condus neamul nostru prin viforul istoriei, au dus lupta mai departe.

Străbuna vatră strămoşească, Paloşul, n-a lipsit de-a lungul istoriei de la niciun mare eveniment al neamului nostru. Monumente şi plăci comemorative amintesc celor de azi despre sacrificiul pălăşenilor în momente de grea cumpănă, când s-a hotărât soarta românilor de pe aceste plaiuri. Pe frontispiciul vechii şcoli, asociaţia „Astra Sighişoreană” prin preşedintele ei Horea Teculescu a aşezat o placă „ca semn de cinstire a vredniciei preoţimii române, care, întrunită aici în vremea revoluţiei lui Horea, a îndemnat pe români la dezrobire ”. Menţionăm că vreme de aproape 200 de ani, Paloşul a fost protopopiat la „Vărmăghiei Bălgradului de Sus” şi care avea în subordine 60 de parohii ortodoxe. Patru generaţii de preoţi Gheaja, originari din Daneş, au păstorit această vatră strămoşească care a fost Paloşul. După ce revoluţia lui Horea a fost înfrântă, nemeşimea s-a întors cu mare urgie împotriva Bisericii. Documentele atestă că un preot, pe nume Racotă, a fost  urmărit şi ameninţat cu spânzurătoarea, acesta fiind nevoit să-şi ia lumea în cap şi să se stabilească în părţile Sibiului (Avrig) unde s-a făcut rudă cu Gheorghe Lazăr pe care l-a sprijinit material să facă studii la Viena. Întors în ţară după studii, Gheorghe Lazăr contribuie decisiv la întemeierea învăţământului românesc modern. (continuarea săptămâna viitoare).

Ing. Nicu Băia

Publicat în Foileton, Istorie locală | Etichetat: , , | 2 Comentarii »

Ştiri pe scurt

Publicat de ditzacontra pe 24 ianuarie 2011

Au furat cablu telefonic

Sâmbătă după-amiaza în jurul orelor 17:45 Poliţia municipiului Sighişoara a fost sesizată despre faptul că pe tronsonul liniei telefonice Albeşti – Boiu a fost semnalată la centrala telefonică, întreruperea cablului telefonic. La faţa locului s-au deplasat lucrătorii Postului de Poliţie Albeşti şi şeful Biroului de Ordine Publică Rural, care au efectuat cercetări, în urma cărora au fost identificaţi doi suspecţi. Din cercetări a rezultat faptul că cei doi – L.R. de 17 ani, domiciliat în comuna Albeşti, sat Ţopa, şi S.C. de 14 ani, domiciliat în satul Deduleşti, judeţul Buzău – folosindu-se de un fierăstrău au tăiat de pe tronsonul Albeşti –Boiu, zona Baraj, 5 bucăţi de cablu telefonic, în lungime totală de 5 m, care a şi fost recuperat. Pe numele celor doi a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, fiind cercetaţi în stare de libertate, prejudiciul urmând a fi estimat ulterior de către specialiştii din cadrul societăţii de telefonie.

Fără permis, cu autoturism furat şi avariat

Au furat un autoturism, l-au condus deşi nu aveau carnet, au intrat cu el într-un cap de pod după care l-au abandonat. S-a întâmplat sâmbătă noaptea când unui localnic din cartierul Rora, i-a dispărut autoturismul, acesta fiind lăsat cu cheile în contact.

Omul a sesizat poliţiştii. În urma cercetărilor s-a stabilit că întradevăr autoturismul fusese parcat în faţa locuinţei, fiind lăsat de proprietar cu cheile în contact şi portiera deschisă, acesta fiind un obicei al bărbatului. În timp ce se efectuau cercetări la faţa locului,  şeful Postului de Poliţie Apold a anunţat că un autoturism cu semnalmentele celui sustras se află avariat pe DJ 106 între localităţile Şaeş şi Apold. Din primele cercetări a rezultat faptul că după ce autoturismul a fost sustras, suspecţii s-au deplasat spre localitatea Apold unde autoturismul a lovit un cap de pod şi s-a răsturnat pe DJ 106 între localităţile Şaeş şi Apold, fiind avariat în proporţie de 50%. Poliţiştii au reuşit identificarea autorilor faptei , doi tineri din municipiu, unul de 20 de ani şi altul minor de 16 ani. În timpul audierilor aceştia şi-au recunoscut faptele. Autoturismul a fost ridicat şi predat parţii vătămate, cei doi fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

Amenzi de circulaţie mai mari

Şoferii indisciplinaţi vor scoate mai mulţi bani din buzunar dacă sunt prinşi fără centură de siguranţă, cu viteza prea mare sau maşina murdară. Noile amenzi rutiere sunt mai mari începând de la 1 ianuarie.

Vă prezentăm în acest număr care sunt noile valori ale sancţiunilor aplicabile pentru încălcarea prevederilor legale privind circulaţia pe drumurile publice.

- folosirea telefonului mobil – 2 puncte de penalizare şi amendă între 134 şi 201 lei (amenda veche 120-180 lei)

- lipsa centurii de siguranţă – 2 puncte de penalizare şi amendă între 134 şi 201 lei (amenda veche 120-180 lei)

- oprirea în loc nepermis – 2 puncte de penalizare şi amendă între 134 şi 201 lei (amenda veche 120-180 lei)

- staţionarea în loc nepermis – 3 puncte de penalizare şi amendă între 268 şi 335 lei (amenda veche 240-300 lei)

- depăşirea vitezei legale cu 10-20 km/h – 2 puncte de penalizare şi amendă între 134 şi 201 lei (amenda veche 120-180 lei)

- depăşirea vitezei legale cu 20-30 km/h – 3 puncte de penalizare şi amendă între 268 şi 335 lei (amenda veche 240-300 lei)

- depăşirea vitezei legale cu 30-40 km/h – 4 puncte de penalizare şi amendă între 402 şi 536 lei (amenda veche 360-480 lei)

- depăşirea vitezei legale cu 40-50 km/h – 6 puncte de penalizare şi amendă între 603 şi 1.340 lei (amenda veche 540-1.200 lei)

- depăşirea vitezei legale cu peste 50 km/h – permis reţinut şi amendă între 603 şi 1.340 lei (amenda veche 540-1.200 lei)

- trecerea pe culoarea roşie a semaforului – permis reţinut şi amendă între 268 şi 335 lei (amenda veche 240-300 lei)

- neacordarea de prioritate pietonilor – permis reţinut şi amendă între 268 şi 335 lei (amenda veche 240-300 lei)

- neacordarea de prioritate autovehiculelor – permis reţinut şi amendă între 268 şi 335 lei (amenda veche 240-300 lei)

- circulaţia pe contrasens – permis reţinut şi amendă între 402 şi 536 lei (amenda veche 360-480 lei)

- conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice – permis reţinut şi amenda între 603 şi 1.340 lei (amenda veche 540-1.200 lei)

- lipsa lanţurilor la autovehiculele de peste 3.5 tone – amenda între 603 şi 1.340 lei (amenda veche 540-1.200 lei)

- folosirea luminilor de ceaţă atunci când nu este necesar – 3 puncte de penalizare şi amenda între 268 şi 335 lei (amenda veche 240-300 lei)

- folosirea incorectă a luminilor de drum faţă de cei care circulă din faţă – 2 puncte de penalizare şi amendă între 134 si 201 lei (amenda veche 120-180 lei).

Atenţie şoferi trebuie să ştiţi că puteţi plăti sancţiuni şi pentru   defecţiuni la sistemul de iluminare – amenda între 402 şi 536 lei (amenda veche 360-480 lei) pentru  numerele de înmatriculare murdare – amendă între 134 şi 201 lei dar şi pentru  roţile pline de noroi – amendă între 603 şi 1.340 lei (amenda veche 540-1.200 lei).

Bani alocaţi de Consiliul Judeţean

Consiliul Judeţean Mureş va repartiza primăriilor din judeţ bani pentru susţinerea proiectelor de dezvoltare locală şi proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală pe anul 2011. Astfel, autoritatea judeţeana va repartiza peste 34 milioane de lei, din care peste 12 milioane reprezintă sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale şi peste 22 milioane sume aferente cotei de 21% din impozitul pe venit. Pentru repartizarea acestor sume, Consiliul Judeţean Mureş a solicitat în scris tuturor unităţilor administrativ-teritoriale, prezentarea de cereri pentru cofinanţarea programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură, care necesită cofinanţare locală, cei mai mulţi bani urmând a merge pe proiecte  în alimentarea cu apă şi canalizare, infrastructura educaţională şi infrastructura de transport. Anul acesta vor primi de la Consiliul Judeţean; Sighişoara 800.000 lei, Albeşti 225.000 lei, Apold 150.000 lei , Daneş 375.000 lei, Saschiz 325.000 lei,  Vânători 100.000 lei.

În Apold vor avea loc alegeri anticipate

Instituţia Prefectului Judeţul Mureş a solicitat, Guvernului şi Ministerului Administraţiei şi Internelor organizarea de alegeri parţiale anticipate pentru Primăria Apold, după ce instanţa a decis revocarea mandatului primarului Nicolae Colceriu. ”Pe 28 decembrie, ni s-a comunicat faptul că hotărârea judecătorească de revocare a mandatului de primar al comunei Apold rămâne definitivă şi irevocabilă. Deci au fost epuizate toate căile de atac. În consecinţă, conform legii, Instituţia Prefectului a trimis o solicitare pentru alegeri parţiale pentru funcţia de primar”, a declarat Mircea Munteanu, şeful cancelariei prefectului  Mureş. Data alegerilor va fi stabilită prin Hotărâre de Guvern.

Grad de ocupare mai mic la piaţă datorită tarifelor mari de închiriere practicate

În piaţa agroalimentară anul trecut gradul de ocupare respectiv numărul producătorilor şi al comercianţilor care au dorit să îşi desfacă produsele pe tarabe a fost mult mai mic comparativ cu anul 2009. De vină par a fi tarifele mari de închiriere practicate , dacă e să ne luăm după informarea realizată de administratorul pieţei. Potrivit acestei informări „gradul de ocupare a fost mai slab decât în 2009 deoarece tarifele de închiriere au crescut foarte mult, respectiv de la 36 lei/mp/lună în 2009 la 150 lei/mp/lună în anul 2010. În paralel cu scăderea numărului producătorilor din piaţă o altă problemă este cea a preţurilor practicate în Sighişoara, acestea fiind cu mult mai mari decât cele practicate în alte pieţe din judeţul Mureş sau din judeţele învecinate.

Plin sezon de vânătoare în această perioadă

Plin sezon de vânătoare. Cele 6 grupe de vânătoare înregistrare la Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din Sighişoara se află în această perioadă în sezon de vânătoare. Sezonul de vânătoare a început în cea de-a doua parte a anului trecut şi se va încheia în data de 15 februarie.  Potrivit legii acolo unde mistreţii aduc prejudicii, se pot împuşca şi în afara sezonului legal, cu aprobare specială. După închiderea sezonului de vânătoare vor avea loc şi balurile vânătorilor, organizate de fiecare grupă dar şi balul vânătorilor din toată Asociaţia vânătorilor  şi pescarilor din Sighişoara.

Cele 6 grupe de vânătoare care fac parte din Asociaţia Vânătorilor au fost constituite pe localităţi Boiu, Sighişoara, Archita, Saschiz, Apold şi Nadeş şi organizează partide de vânătoare în fiecare duminică, în zonele aferente localităţii.

Spitalele de copii neîncăpătoare din cauza valului de viroze

Nu este imposibil să scăpaţi neatinşi de gripă.  Medicii spun doar că trebuie doar să respectaţi câteva reguli de bază. Una ar fi să evitaţi aglomeraţia. Pentru că este un mediu foarte bun pentru răspândirea virozelor respiratorii. Ca să nu vă îmbolnăviţi trebuie să păstraţi căldura din organism. Pentru asta este absolut necesar să va îmbrăcaţi foarte bine. Chiar dacă vi se pare ca afara s-a încălzit puţin, nu lăsaţi căciula, mânuşile si cizmele călduroase. Cel mai important este să ne alimentăm corect. Mai ales pe timp de iarnă, din dieta zilnică nu trebuie să lipsească fructele şi legumele.

Se poate divorţa la Primărie

Soţii care doresc desfacerea căsătoriei, prin acordul părţilor, nu mai sunt nevoiţi să se adreseze instanţelor judecătoreşti, care au fost degrevate de astfel de procese, ci, se pot adresa Serviciului de Stare Civilă, de pe raza teritorială de care aparţin. După 30 de zile de la depunerea documentelor necesare şi a declaraţiei prin care notifică intenţia de a divorţa, dacă soţii îşi menţin decizia şi completează o declaraţie prin care stăruie în obţinerea Divorţului Administrativ, în maxim 15 zile, li se înmânează certificatul de divorţ. Cererile se depun în aceeaşi locaţie în care a fost încheiată căsătoria sau în faţa unui notar public, în cazul persoanelor care nu cunosc limba română fiind necesară prezenţa unui traducător, autorizat de Ministerul Justiţiei.

Se tipăreşte cardul naţional de sănătate

La sfârşitul lunii ianuarie, Imprimeria Naţională va începe producţia cardului naţional de sănătate, potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul Ministerului Sănătăţii. Cardul naţional va fi un document care va deveni obligatoriu pentru fiecare asigurat ce doreşte să acceseze servicii medicale în unităţile sanitare din reţeaua publică, dar şi pentru medicii din sistem care vor primi, la rândul lor, un card medical profesional. Pacienţii vor scăpa de birocraţie şi de drumurile între serviciu şi casa de asigurări pentru a dovedi calitatea de asigurat când au nevoie de servicii medicale sau concedii medicale, autorităţile vor putea cunoaşte exact câte servicii medicale au fost efectuate unui pacient, care sunt nevoile reale în sistem.

Cu stimulente locale, cadrele medicale vor fi încurajate să rămână în ţară

Cadrele medicale care lucrează în unităţi unde personalul este insuficient vor fi stimulate să-şi păstreze posturile. Aceştia vor primi stimulente în natură, ca de exemplu locuinţe de serviciu, sau bani. Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Local vor încheia contracte civile cu personalul medical care prevăd anumite drepturi şi obligaţii. Printre acestea cea mai importantă este obligaţia cadrelor medicale de a rămâne pe o perioada de minim 5 ani în acea unitate sanitară.

Deşeurile vor trebui colectate selectiv

Deţinătorii de deşeuri sunt obligaţi să colecteze selectiv, cel puţin următoarele categorii de deşeuri: hârtie, metal, plastic şi sticlă, se precizează pe site-ul Ministerului Mediului. Până în 2015, autorităţile locale sunt obligate să introducă sisteme de colectare separată cel puţin pentru aceleaşi patru categorii de deşeuri, iar până în 2020 producătorii de deşeuri de ambalaje vor trebui să pună la punct un sistem de reutilizare şi reciclare a ambalajelor aruncate la gunoi, se arată în proiectul supus dezbaterii pe site-ul Ministerului.

Transportul în comun este o prioritate dar trebuie dezvoltat

Majoritatea sighişorenilor sunt mulţumiţi de calitatea şi eficienţa serviciului de transport în comun , 92% dintre respondenţi  considerând că transportul public este o prioritate şi trebuie dezvoltat. Datele mai relevă că 73% din respondenţi sunt de acord să renunţe la autovehiculele personale în favoarea utilizării transportului public local. Sondajul a fost realizat în luna decembrie în municipiu de către firma de transport în comun, la întrebările acestuia răspunzând 600 de sighişoreni. Începând cu data de 20 ianuarie 2011 rezultatele studiului vor fi disponibile pentru consultare la chioşcurile de bilete, în autobuze şi on-line.

Elevii cu absenţe pot rămâne fără alocaţie

Familiile în care există copii la şcoală şi care primesc alocaţii pentru întreţinere pot să rămână fără acestea din cauza absenţelor şcolare nemotivate. În aceste condiţii, plata alocaţiei se va suspenda în luna următoare celei în care se înregistrează absenţele nemotivate. Numărul acestora nu poate să depăşească 20. Noua măsură este prevăzută în Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii privind alocaţia pentru susţinerea familiei. Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei va fi în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, până în 16 ianuarie.

Şi persoanele fără venit vor trebui sa plătească lunar contribuţia la sănătate

Persoanele fără venit trebuie trebuie să plătească lunar contribuţia la sănătate în valoare de 37 de lei, adică 5,5% din salariul minim pe economie, dacă nu au fost înregistrate la primărie ca beneficiare ale unor ajutoare sociale. Potrivit conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în România sunt 10,8 milioane de persoane exceptate de la plata contribuţiei la asigurările de sănătate, dintre care 4,2 milioane de copii, 3,5 milioane de pensionari cu pensii sub 740 de lei şi 3,1 milioane de persoane cuprinse în legi speciale. Persoanele fără venit trebuie să depună o cerere la primărie pentru a beneficia de ajutor social, şi în acest caz contribuţia la sănătate va fi plătită de către primărie. În cazul în care nu pot face dovada acestui ajutor social, trebuie să plătească lunar contribuţia la asigurările sociale de sănătate, potrivit legii privind reforma sănătăţii. Persoanele care nu au avut niciun venit în ultimii cinci ani şi nici nu au beneficiat de ajutor social vor plăti contribuţia la sănătate pe ultimele şase luni, dacă pot face dovada statutului lor.

Sesizări şi contestaţii la bugetul local pe anul în curs

Bugetul local pentru anul în curs va fi dezbătut pentru aprobare la începutul lunii februarie, mai precis în 10 februarie în cadrul unei şedinţe extraordinare a consiliului local. Proiectul de buget poate fi consultat pe site-ul şi pe panoul de afişaj de la sediul Municipiului Sighişoara. În termen de 15 zile, respectiv până în 27 ianuarie sighişorenii pot depune contestaţii privind proiectul de buget pentru acest an.

Se vizează autorizaţiile de funcţionare

A început şi vizarea autorizaţiilor de funcţionare pentru desfăşurarea unor activităţi comerciale într-un anume loc. Agenţii economici trebuie să îşi vizeze aceste autorizaţii pe anul în curs până la data de 31 martie. Pentru viză vor fi obligaţi să plătească şi o taxă stabilită conform HCL nr. 91/2010, aceasta fiind cuprinsă între 100 si 150 lei în funcţie de tipul activităţii prestate. Pentru a obţine viza agenţii economici trebuie să depună o cerere, iar aceasta trebuie să fie însoţită de autorizaţia de funcţionare în original , dovada plăţii taxei de viză si  cererea administratorului agentului economic, avizată de către Compartimentul Creanţe al Municipiului Sighişoara, cu privire la eventualele debite restanţe.

Consiliul Judeţean a cerut bani pentru reabilitarea a 180 km de drumuri

Consiliul Judeţean Mureş a solicitat Ministerului Dezvoltării şi Turismului finanţare pentru reabilitarea şi modernizarea a 180 de km de drum, în baza hotărârii de guvern care prevede reabilitarea a 10.000 de km de drumuri în toată ţara. Autoritatea judeţeană ar avea nevoie de peste 950 de milioane de lei ca să finalizeze reabilitarea celor 180 km. Potrivit conducerii CJ Mureş, pentru cei 700 de km de drumuri judeţene a fost alocată suma de 15 milioane de lei.

Fonduri disponibile pentru proiectele şcolilor sighişorene

Şi şcolile sighişorene pot intra în posesia unor sume de bani pe baza unor proiecte. Centrul Educaţia 2000+ a lansat un program prin care şcoli din judeţ pot obţine 15.000 lei. Proiectele pentru care se acordă finanţare vizează îmbunătăţirea parteneriatului şcoală-comunitate si sunt finanţate de Fundaţia Soros România, prin programul Fondul de Urgenţă. Pot participa unităţi de învăţământ de toate nivelurile care îşi desfăşoară activitatea în comunităţi defavorizate, în care există: o rată ridicată a şomajului, un număr important de copii din familii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate,  scoli cu elevi care aparţin minorităţilor naţionale, care  au cerinţe educaţionale speciale sau provin din familii care sunt asistate social. In acest an vor fi finanţate 100 proiecte, termenul limita pentru depunerea cererilor de finanţare fiind 21 ianuarie ora 17.00. Ghidul Aplicantului, împreună cu formularul cererii de finanţare sunt disponibile pe pagina web a Centrului Educaţia 2000+.

În Sighişoara nu s-a vândut încă nici o locuinţă ANL

În Sighişoara nu s-a vândut încă nici o locuinţă ANL pentru chiriaşi, chiar dacă legea permite cumpărarea după 1 an de închiriere, şi aceasta întrucât nu au fost finalizate intabulările, procedură necesară a fi realizată de către administraţia publică pentru ca locuinţele să poată fi vândute. Doar câţiva zeci de sighişoreni din cei 204 care deţin în chiriei locuinţe ANL au depus cereri pentru cumpărarea acestora. Potrivit administratorului blocurilor ANL doar depunerea cererilor pentru cumpărarea acestor locuinţe dovedeşte faptul că sighişorenii îşi doresc să cumpere aceste locuinţe, depunerea acestor cereri fiind importantă în acest caz. Cererile se depun şi în continuare la sediul ATT. Acestea trebuie însoţite de contractul de închiriere, acte de stare civilă, declaraţie notarială care să ateste faptul că chiriaşul nu are în proprietate altă locuinţă inclusiv casa de vacanţă.

Patronii sighişoreni nu au anunţat reduceri de preţuri

Chiar dacă am intrat în perioada soldărilor, a reducerilor de preţuri, în Sighişoara nici un agent economic nu a depus până acum la Primăriei notificare în acest sens, notificare necesară conform legii pentru a practica soldările. Perioadele de soldări prevăzute de lege se stabilesc de comerciant între 15 ianuarie -15 aprilie inclusiv, pentru produsele de toamnă-iarnă. Există şanse totuşi ca unii agenţi să practice în perioada următoare soldări chiar dacă încă nu au depus notificări şi aceasta întrucât se pot depune notificări până la sfârşitul lunii martie, singura condiţie fiind cu 15 zile înainte de începerea perioadei de solduri intenţia să fie prezentată unităţii administrativ teritoriale , în speţă Primăriilor. În caz contrar comercianţii riscă să plătească chiar şi sancţiuni cuprinse între 500 şi 3.000 de lei. În marile oraşe deja multe centre comerciale şi magazine au început să practice reduceri de preţuri.

Rapoartele directorilor de scoli aşteptate la inspectorat

IŞJ a cerut directorii de şcoli să trimită în format electronic inspectorului de educaţie fizică şi sport un raport despre situaţia terenurilor de sport aferente unităţilor de învăţământ. Informaţiile includ detalii despre destinaţia terenului, suprafaţă, tip şi gradul de uzură, accentul fiind pus pe posibilitatea de a-l utiliza sau riscul de accidente. Pe de altă parte până pe 20 ianuarie contabilii şefi din şcoli trebuie să depună situaţiile financiare.

Contre privind accesul auto în cetatea medievală

Din nou discuţii privind accesul auto în cetatea medievală. De data aceasta a apărut şi o petiţie online  asumată ( cum rezultă din prima frază) de locuitori ai Sighişoarei, agenţi economici cu activitate în turism, respectiv salariaţi cu locul de muncă în Cetatea medievală, petiţie prin care îşi exprimă dezacordul pentru interzicerea accesului în cetate prin amplasarea unei bariere de către societatea care administrează parcările în municipiu şi pe care o acuză că nu deţine autorizaţie de construire. Reprezentanţii societăţii spun însă că au primit o adresă de la Primărie prin care li se solicită ca începând cu data de 3 ianuarie să nu permită accesul în cetate până la stabilirea unui nou regulament. Aceştia adaugă că au făcut o investiţie pentru montarea barierei, că investiţia era prevăzută în contractul cu Primăria şi că pentru montarea barierei ei au şi un proiect pe care l-au depus la Primărie. În timp ce semnatarii petiţiei spun că urcarea în cetate ar trebui să fie administrată de Primărie, reprezentanţii firmei care administrează parcările spun că au un contract cu Primăria şi că acesta precum şi vechiul regulament trebuie respectate  în lipsa altor acte care să prevadă altceva.

Controale privind munca la negru

În plină desfăşurare controale ale inspectorilor ITM din Mureş, Sibiu şi Bistriţa Năsăud împreună cu ofiţeri din cadrul departamentului de Investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş la mai multe societăţi comerciale din judeţul Mureş, privind practicarea muncii fără forme legale. Până acum au fost controlate 15 societăţi comerciale însă rezultatele acestora vor fi făcute publice abia la finalizarea tuturor acţiunilor de control. Potrivit informaţiilor prezentate de conducerea ITM Mureş, în 2010 au fost depistaţi 592 de angajaţi din judeţ care munceau fără forme legale şi au fost aplicate 213 sancţiuni în valoare totală de 1.400.000 de lei.

Microbuzele şcolare vor fi verificate de ARR

În perioada 24 – 28 ianuarie 2011 Autoritatea Rutieră Română va desfăşura, la nivel naţional un control privind transportul elevilor cu microbuze şcolare. Din datele Ministerului Educaţiei şi Cercetării, reiese că la nivel naţional există un număr de 3000 de astfel de autovehicule, dar în baza de date a Autorităţii Rutiere Române sunt înregistrate doar 484 de vehicule destinate transportului şcolar, care deţin copii conforme ale certificatului de transport în cont propriu sau ale licenţei de transport. În conformitate cu reglementările naţionale, pentru efectuarea în condiţii de legalitate a acestui tip de transport,deţinătorii de microbuze şcolare trebuie să aibă certificat de transport în cont propriu, fiind interzisă utilizarea microbuzelor pentru transportul elevilor fără respectarea reglementărilor în vigoare.

Casa de Pensii aşteaptă cereri pentru bilete de tratament

Pensionarii din judeţ implicit şi pensionarii sighişoreni pot depune din această săptămână solicitări la Casa de Pensii Mureş pentru obţinerea unui bilet de tratament balnear,într-una din staţiunile preferate,cu suportarea unei contribuţii individuale. Criteriile de acordare a biletelor nu s-au schimbat faţă de 2010, punctajele calculându-se în funcţie de categoria de pensie a beneficiarului,dacă a beneficiat de bilet de tratament balnear în ultimii 2 ani şi cuantumul pensiei. Potrivit conducerii Casei de Pensii Mureş,este posibil să fie indisponibile bilete de tratament,de la mijlocul lunii februarie.

Sighişorenii cumpără Algocalmin fără reţetă

În două săptămâni nu mai puteţi cumpăra Algocalmin, Quarelin ori Novocalmin fără reţetă. Calmantele pe bază de metamizol vor putea fi procurate doar dacă aveţi reţetă. În farmaciile din Sighişoara stocurile cu aceste medicamente nu au fost epuizate chiar dacă mulţi sighişoreni în special persoane în vârstă îşi fac rezerve din aceste medicamente, iar farmaciştii spun că puteţi cumpăra deocamdată câte pastile calmante de acest tip doriţi, fără reţetă. Agenţia Naţională a Medicamentului a luat decizia ca medicamentele pe bază de metamizol să fie procurate doar pe bază de reţetă în urma unui studiu care arată că această substanţă poate duce la apariţia unei boli grave numită agranulocitoză. La nivel naţional există 13 calmante care conţin metamizol, iar de la 1 februarie acestea vor fi eliberate doar pe bază de reţetă.

Anca Maria Radu

CARP Sighişoara creşte plafonul de împrumut

Pensionarii sighişoreni vor putea face un împrumut mai ridicat din 2011, de la filiala Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. An de an, CARP Sighişoara a venit în sprijinul vârsnicilor. Şi anul aceasta, peste 22 de pensionari din municipiu înscrişi în această asociaţie care numără peste 140 de filiale în toată ţara, s-au împrumutat pentu a-şi rezolva problemele financiare, cauzate în mod special de intervenţiile medicale costisitoare pe care trebuie să le suporte vârstnicii bolnavi. Ioan Horvath, preşedintele CARP Sighişoara a declarat că alte motive evocate de cei care au solicitat împrumuturi în prima lună a lui 2011 , sunt facturile mari pentru gaz şi plata impozitelor pentru locuinţe.

În urma numeroaselor solicitări a pensionarilor cu pensii mai mari de 2000 lei, conducerea CARP a luat decizia să crească plafonul de împrumut de la suma de 2000 lei la suma de 3000 lei, în funcţie de grila de acordare. Programul de funţionare al Casieriei pentru încasări, este de luni până vineri de la ora 8.30 la ora 15.00. Conducerea CARP mulţumeşte redacţiei TârnavaTV, JSR şi Radioson pentru colaborarea din anul trecut şi transmite pensionarilor că şi în noul an vor afla noi informaţii prin intermediul acestora.

Dorothea Sabina Dâlbea

Publicat în Ştiri | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu »

Cornel Regman – critic şi istoric literar născut la Daneş

Publicat de ditzacontra pe 6 decembrie 2010

Criticul şi istoricul literar Cornel Regman s-a născut la 28 noiembrie 1919, în comuna Daneş din judeţul Mureş. Este fiul lui Ioan Regman, mic funcţionar rural şi al Victoriei, născută Cristea, o ţărancă de o inteligenţă superioară. După clasele primare, făcute în satul natal între anii 1926-1930, urmează Liceul Gh. Bariţiu şi Facultatea de Litere şi Filozofie din Cluj, apoi licenţa la Sibiu în anul 1942. Debutează în literatură cu lucrări de critică literară în revista „Curţile Dorului” din Sibiu în anul 1941. Din anul 1943 activează în ” Cercul Literar „ din Sibiu, alături de personalităţi marcante ale literaturii romaneşti (Ştefan A. Doinaş, I. Negoiţescu, Emil Botta, Radu Stanca). Lucrează mai întâi ca inspector şcolar la Cluj, iar între anii 1950-1952, ca asistent universitar la catedra de Literatura Română a Universităţii clujene. În anul 1956 se stabileşte cu familia la Bucureşti, unde devine redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă . Până în 1963 este cercetător la Institutul de Lingvistică, apoi este numit conferenţiar universitar la Institutul Pedagogic din Constanţa, unde predă Istoria Literaturii Romane. Ca dascăl, Cornel Regman a fost iubit de studenţi, ştiind să cultive în inimile lor iubirea de limbă şi de neam. Din 1973 devine doctor în filologie cu teza „Agârbiceanu şi demonii. Studiu de tipologie literară”. Din 1974 până în 1979 este redactor la revista Viaţa Românească. A publicat în reviste literare prestigioase precum Familia, Contemporanul, România Literară, Luceafărul, Tribuna, Transilvania, Steaua. A prefaţat ediţiile din I. Agârbiceanu, V. Alecsandri, Pompiliu Constantinescu, Pavel Dan, M. Sorescu, M. Sadoveanu. Este unul din cei mai incisivi critici literari, fiind considerat de unii confraţi ca “moralist” şi excelent portretist, alţii însă văd în el doar spiritul de şicană şi un „vânător de idei”. Din opera lui Cornel Regman pot fi enumerate următoarele lucrări: Confluenţe literare, 1966; Cărţi, autori, tendinţe, 1968; Cică nişte cronicari… 1970; Agârbiceanu şi demonii. Studiu de tipologie literară – teza de doctorat, 1973; Noi explorări critice, 1982; Nu numai despre critici, 1990; Ion Creangă, o biografie a operei, 1995; Dinspre cercul literar spre optzecişti, 1997.

Cornel Regman s-a stins din viaţă la 14 iulie 1999 la Bucureşti. Conform dorinţei sale a fost înmormântat alături de părinţi, în satul natal Daneş, pe care i-a avut mereu în inima sa, purtându-le amintiri de neşters. În însemnările sale întâlnim adesea cuvinte de aleasă simţire sufletească despre locul naşterii şi al copilăriei .

„E satul meu !

Cel mai drag dintre toate

Copilăria mea !

Comoara cea mai scumpă

Pierdută în zările trecute.

Eşti însăşi viaţa mea

Şi sufletul meu.

Locaş al părinţilor mei

Cel mai curat şi mai sfanț

Pentru o lume întreagă nu te-aş da!

O, Daneş!”

Pentru munca plină de pasiune şi dăruire depusă de C. Regman în activitatea culturală, i-a fost oferit Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru anii 1976, 1997 şi 1998. Cornel Regman a reuşit să se ridice pe culmile culturii româneşti şi să poarte cu mândrie, deşi a trăit la Bucureşti, numele de „dănășean”.

In casa natală, devenită un mic muzeu, sunt păstrate fotografii de familie, obiecte personale vechi, mobilier de epocă, dar mai ales toate cărţile scrise de C. Regman. Pereţii interiori mai poartă auriul, încă proaspăt şi viu, al formelor zugrăvite pe tencuială cu mulţi ani în urmă. În şoprul din curte există un teasc din lemn, vechi de peste o sută de ani, de dimensiuni apreciabile, la care cândva se storceau strugurii, o adevărată piesă de muzeu.

Ştefăniţă Regman urmează cu succes cariera literară a tatălui său. Este profesor de portugheză la Paris, publicist, autor de manuale de limbă franceză şi portugheză pentru elevii francezi. Este cel care face demersuri la Ministerul Culturii şi Cultelor, pentru înfiinţarea Asociaţiei Culturale „Prietenii lui Cornel Regman “, pentru ca această casă să devină, cu toate meritele cuvenite, „Casa Memorială Cornel Regman”.

Ștefan Costea

Publicat în Cultură, De la sate | Etichetat: , , | Lasă un comentariu »

Şcoala Generală Boiu- „Verde”

Publicat de ditzacontra pe 30 noiembrie 2010

Foto: Dorothea Sabina Dâlbea

Elevii de la Şcoala Generală Boiu s-au implicat în proiectul: „Şcoli pentru un viitor verde”, iar rezultatele au fost pe  măsura implicării lor. Cadrele didactice au ridicat de la Bucureşti diploma de Şcoală Verde iar elevii au dezvelit joi, 18 noiembrie, într-un cadru festiv, placheta care oferă această titulatură.

Şcoala Generală din Boiu se poate mândri încă din anul 2006 cu titlul de Eco Şcoală, de fapt prima eco-şcoală din mediul rural şi prima eco-şcoală din judeţul Mureş. Chiar dacă actualmente au abandonat acest proiect, tradiţia ecologică a fost dusă mai departe în anul şcolar 2009/2010 prin Concursul Şcoala lui Andrei, când prin proiectul: „Agricultura ecologică-sănătate pentru pământ, sănătate pentru noi”, 20 de elevi au câştigat locul II pe ţară, ceea ce a adus şcolii un câştig de 4 000 de euro, bani folosiţi pentru amenajarea şi dotarea şcolii. Mai mult decât atât, profesorul coordonator, Georgescu Patricia Andreea a câştigat un laptop iar cei 20 de elevi au fost premiaţi fiecare la festivitatea de sfârşit de an şcolar cu o bicicletă. Cu această istorie în spate, elevii s-au implicat anul trecut într-un nou proiect ecologic: „Şcoli pentru un viitor verde”, ne-a informat Sorin Suciu, directorul instituţiei şcolare.

Din cele 2400 de şcoli înscrise la Concursul Naţional Şcoli pentru un viitor verde, doar 1400 au fost acceptate în concurs iar dintre acestea, Şcoala Generală din Boiu a obţinut locul X, cu ajutorul echipajului „Piticii Verzi” a declarat Sonia Tokaci. Atmosfera festivă ne-a impresionat cu siguranţă, cei 120 de elevi înscrişi la Şcoala Generală din Boiu au motivaţia necesară pentru a duce mai departe tradiţia ecologică. Echipajul „Piticii Verzi” au primit în cadrul festivităţii o diplomă de participare şi un săculeţ ecologic, dar nici cadrele didactice implicate în cadrul acestei activităţi nu au fost uitate.

Învăţătoarele Maria Costea şi Anela Surdu, alături de întreg colectivul didactic, au fost amintite de către cele două cadre didactice coordonatoare: Georgescu Patricia Andreea şi Sonia Tokaci pentru implicarea şi dedicarea lor în activitatea cu elevii. La finalul momentelor festive, toţi elevii Şcolii Generale Boiu au participat la dezvelirea plachetei cu inscripţia „Şcoala Verde”, un motiv de mândrie pentru ei dar şi pentru comunitatea locală. Chiar dacă vremea a fost mohorâtă joia trecută, elevii nu au lăsat ca nimic să le ştirbească motivul de bucurie, se vor bucura de titulatura: „Şcoala Verde”, ceea ce denotă că mediul înconjurător şi protejarea lui sunt o prioritate pentru ei chiar dacă sunt doar nişte copii.

Dorothea Sabina Dâlbea

Referinţe: Steagul Verde arborat din nou la Sighişoara

Şcoala din mediul rural între adevăr şi prejudecăţi

Dublă sărbătoare la Şcoala generală din Boiu

Publicat în Învăţământ, De la sate, Mediu | Etichetat: , , , | Lasă un comentariu »

Şezătoarea în spectacol la Albeşti

Publicat de ditzacontra pe 23 noiembrie 2010

Sursa foto: Târnava TV

Şezătoarea este o instituţie tradiţională a fetelor şi băieţilor având funcţie multiplă, toate izvorâte din hărnicia unui model de muncă şi într-ajutorare. Chiar dacă lumea satului păstrează seva obiceiurilor străvechi, nu toţi locuitorii se simt legaţi de aceste tradiţii.

În comuna Albeşti, grupul folcloric DOINA, condus în prezent de către coordonatorul Laurenţiu Stan a încercat sâmbătă seara, la orele 20.00, să reînvie obiceiul şezătorii într-un spectacol plin de încărcătură populară. Laurenţiu Stan, coordonatorul grupului folcloric Doina a declarat că sâmbătă, după spectacol:

„Am vrut să rupem, din lucrul de zi cu zi al omuluişi să ne întâlnim într-o seară minunată, aici, în Albeşti şi să prezentăm dansurile din bătrâni, ca să ne aducem aminte ce frumos era o dată!”

Din nefericire, debutul artiştilor folclorici nu a fost valorificat la maxim de către localnici, membrii grupului folcloric Doina nu s-au descurajat şi au declarat că este datoria lor să ducă mai departe aceste valori, indiferent de reacţia publicului.

„Ne gândim că suntem la prima ediţie. În viitor, sperăm ca evenimentul să aibă o amploare mai mare. Şi localnicii din Albeşti puteau să vină în număr mai mare, să simtă ce frumos era cândva. Grupul Doina speră în sprijinul localnicilor ca să putem face împreună o şezătoare prin care împreună să ajungem mai departe!” a mai declarat Laurenţiu Stan.

Şezătoarea albeştenilor a fost organizată în cadrul Căminului Cultural al comunei Albeşti, o locaţie centrală, care a reunit dealungul timpului, sute de spectacole şi manifestări culturale. Întrebat asupra viziunii personale legate de păstrarea tradiţiei şi obiceiurilor populare, Laurenţiu Stan a fost rezervat în ceea ce priveşte tânăra generaţie.

„Sigur că este foarte greu de spus,  pentru că păstrarea tradiţiei este din ce în ce mai dificilă. Cu greu vin tinerii să înveţe în grupul nostru. Noi suntem un grup mixt, însă probabil când se va pune mai mult accent pe cultură şi pe tradiţiile româneşti, sperăm ca prezenţa tinerei generaţii în mijlocul nostru să se îmbunătăţească. Noi, membrii Grupului folcloric Doina suntem obligaţi moral să ducem mai departe acetse valori. Ce va veni după noi, vom vedea!” a concluzionat Laurenţiu Stan.

Şezătoarea era des întâlnită în zile de sărbătoare, aşa cum a fost ziua de sâmbătă, când avea un caracter distractiv: se cânta şi se dansa, dar mai ales în zilele de lucru, atunci când se ţesea, cosea, se scărmăna lâna şi în acelaşi timp se povestea, se cânta sau  se spuneau ghicitori şi zicale. Gazdă, Grupul Folcloric Doina din Albeşti a pregătit bucate tradiţionale iar şezătoarea s-a încheiat ca-ntotdeauna cu joc şi cântec.

Dorothea Sabina Dâlbea

Publicat în Cultură, De la sate | Etichetat: , , , | Lasă un comentariu »

Tezaure Fortificate Redescoperite

Publicat de ditzacontra pe 2 noiembrie 2010

Peste 1 milion de euro au fost acordaţi din fonduri europene nerambursabile pentru  5 biserici săseşti aflate în subordinea Protopopiatului Evanghelic din Sighişoara. Proiectul mai amplu a fost depus spre finanţare de către Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice din România şi prevede restaurarea a 18 ansambluri de biserici fortificate din judeţele Alba, Braşov, Mureş şi Sibiu şi are ca obiective principale conservarea şi punerea în valoare a potenţialului ansamblurilor bisericilor fortificate unice din Transilvania, ca parte a tezaurului României şi ca puncte de atracţie turistică ale Regiunii Centru, precum şi exploatarea potenţialului turistic necesar pentru dezvoltarea economică a Regiunii Centru, în special la nivelul satelor şi al oraşelor mici din zonă.

Bisericile Evanghelice din localităţile Cloaşterf, Apold şi Archita, Valchid şi Mălâncrav vor beneficia de bani europeni pentru lucrări de conservare graţie proiectului ”Tezaure Fortificate Redescoperite – Dezvoltarea durabilă a Regiunii Centru prin punerea în valoare a potenţialului turistic al reţelei de biserici fortificate săseşti din Transilvania, proiect promovat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa 5.1.” a declarat Mihai Meyndt, administratorul Consistoriului Districtual Evanghelic Sighişoara.

Tot din declaraţia sa am fost informaţi că demersurile de accesare a acestui proiect au durat 2 ani de zile şi a fost apelată o firmă de consultanţă din Bucureşti. Sâmbătă, 16 octombrie, la Sibiu, în prezenţa Elenei Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului din România a fost semnat acest proiect. Momentan, se va întocmi caietul de sarcini şi va fi organizată licitaţia pentru aceste lucrări. Abia în 2011 se va trece la demararea propriu-zisă a proiectului iar lucrările trebuie finalizate în maxim 3 ani de zile. Reînscrierea în circuitul turistic va implica o serie de investiţii cum ar fi iluminarea arhitecturală, locuri de parcare şi closete ecologice. Proiectul de reabilitare va presupune în primul rând reparaţii capitale la monumentele istorice, refacerea acoperişului, lucrări de tencuială,  zugrăveli, pardoseli şi înlăturarea surselor de igrasie. Singurele instalaţii din proiect vor fi cele electrice, nu se va face încălzire deoarece este un specific al bisericilor săseşti, a declarat Mihai Meyndt.

Dorothea Sabina Dâlbea

Publicat în Cultură, Economic, Mediu | Etichetat: , , , , | Lasă un comentariu »

Şcoala din mediul rural între adevăr şi prejudecăţi

Publicat de ditzacontra pe 13 septembrie 2010

Sursa foto: Biblioteca comunală Albeşti

Există o prejudecată tot mai răspândită între elevii şi părinţii care locuiesc la sate,  care încercă să instaureze o mentaliate  greşită, cum că la şcolile de la ţară nu se prea învaţă carte iar şcolile din mediul rural n-ar oferi cine ştie ce condiţii pentru elevi. Cum suntem porniţi să demontăm cât  mai multe prejudecăţi care circulă în popor, ne-am interesat despre starea învăţământului din comunele din jurul Sighişoarei, oprindu-ne la Şcoala Generală Albeşti unde  nu am găsit nimic din delăsarea despre care vorbesc oamenii dezinformaţi, ba chiar am constatat la faţa locului că şcoala din comuna cea mai apropiată spaţial de Sighişoara, are dotări, activitate şi personal, adecvate unei şcoli de secol XXI. În exterior am observat sala de sport nouă, teren de fotbal cu nocturnă (în contrucţie) , curăţenie şi bună rânduială iar în interior, pregătiri gospodăreşti pentru noul an şcolar. Am stat de vorbă şi cu directorul instituţiei, prof. Suciu Sorin Nicolae, care ne-a declarat că nu este de acord cu impresiile care circulă în popor. „ În momentul de faţă oferim condiţii care nu sunt cu nimic mai prejos decât cele din Sighişoara” a afirmat directorul Suciu.

În  privinţa activităţilor complementare programelor şcolare, şcoala din Albeşti se poate lăuda cu un ziar al şcolii şi, în curând, cu radioul şcolii. De asemnea, în palmaresul elevilor şi profesorilor a intrat situarea între primele 10 şcoli la un concurs naţional pe teme ecologice intitulat „Şcoli pentru un viitor verde ”. Acest concurs a făcut posibilă o foarte frumoasă colaborare între localnici şi elevii şcolii în strângerea şi valorificarea deşeurilor din material plastic, ocazie cu care a devenit evidentă pentru toată lumea importanţa păstrării unui mediu înconjurător curat, fără deşeuri inestetice şi dăunătoare.

Din relatările directorului şcolii din Albeşti am mai aflat că în momentul de faţă e în curs de desfăşurare un proiect în colaborare cu organizaţia  americană „Corpul Păcii” prin intermediul căreia un voluntar american va locui o lungă perioadă de timp în  zona Albeşti şi va da o mână de ajutor la ferma ecologică a şcolii, va organiza  cursuri de limba engleză pentru copii dar şi pentru adulţi. Tânărul voluntar trimis de organizaţia „Corpul Păcii” la Albeşti se numeşte Marko Rufolo-Roger şi este din Califonia. El ne-a spus că doreşte să afle cât mai multe despre cultura şi modul de viaţă al românilor şi că e bucuros să dea o mână de ajutor şcolii şi comunităţii în care va locui timp de 24 luni.

Aşadar, opinia conform căreia şcoala din mediul rural e foarte slabă calitativ  nu are acoperire peste tot. Am dat doar un exemplu care contrazice această opinie, dar probabil  că şi la alte şcoli din mediul rural se face mult mai mult decât se cunoaşte. Poate o mai bună informare la faţa locului ar fi indicată pentru părinţii care preferă să-şi pună copii pe drumuri zilnic pentru a ajunge la o şcoală din oraş unde poate nu vor avea rezultate mai bune. Vorba lui Creangă: „decât codaş la oraş, mai bine în satul tău fruntaş”.

Florin Chiorean

Publicat în Învăţământ, De la sate | Etichetat: , , , | Lasă un comentariu »

Saschizul şi-a strâns fiii laolaltă…

Publicat de ditzacontra pe 22 august 2010

Primarul Saschizului, Ovidiu Șoaita, la deschiderea manifestării (Foto: Adrian Diță)

Pentru al şaptelea an consecutiv saschizenii din cele patru zări şi-au dat întâlnire în satul natal cu cei care au rămas acasă pentru a sărbători împreună plăcutele momente ale revederii. Nici greutăţile perioadei dificile actuale şi nici canicula n-au stat în calea emoţiilor şi bunei-dispoziţii ale celor care au ţinut să-şi petreacă Sfânta Zi a Adormirii Maicii Domnului la Saschiz. Dovadă a fost faptul că, deşi bugetul sărbătorii n-a mai permis ca în anii precedenţi să fie aduşi artişti cu renume pentru a însufleţi evenimentul, numărul celor care au luat parte la acesta a fost la fel de mare ca şi în anii precedenţi. Iar artiştii locali care au urcat pe scena amenajată în piaţa de lângă Biserica evanghelică din localitate s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor publicului, fiind răsplătiţi cu aprecierile spectatorilor.

Maestrul Dan Voiculescu, comemorat la Fiii Satului

Înaintea desfăşurării programului artistic din piaţa centrală a Saschizului, la Şcoala Generală din localitate a avut loc un moment emoţionant: lansarea unei broşuri dedicată amintirii compozitorului şi muzicologului Dan Voiculescu, fiu al satului Saschiz care a trecut la cele veşnice în 29 august 2009, la doar 2 săptămâni după ce a apuca să vadă, pentru ultima oară locurile sale natale. Anul trecut maestrul Dan Voiculescu a participat la un simpozion în Saschiz chiar în cadrul sărbătorii Fiilor Satului de atunci. Nimeni nu se aştepta ca la doar 69 de ani maestrul să treacă în nefiinţă, fără să mai apuce să se întoarcă în Saschiz.

Broşura dedicată maestrului Dan Voiculescu a fost editată la iniţiativa profesoarei de muzică Celita Sechel de la Şcoala Generală din Saschiz, fostă studentă a maestrului care i-a şi îndrumat paşii în cariera didactică. Prof. Celita Sechel şi-a exprimat amărăciunea că valorile culturii româneşti nu sunt apreciate la adevărata lor valoare şi că şcoala românească în general este lovită cel mai greu de greutăţile financiare astfel că actul de educaţie are foarte mult de suferit.

La lansarea acestei broşuri au participat foşti colegi de generaţie şi prieteni ai maestrului Dan Voiculescu, care au evocat momente din viaţa lui, atât în broşră, cât şi prin viu grai. De asemenea, în cadrul acestui moment solemn a fost prezentată şi ultima emisiune televizată la care a participat maestrul Dan Voiculescu.

Primarul comunei Saschiz, Ovidiu Şoaita, a declarat că în următoarea şedinţă a Consililui local al comunei va fi pe ordinea de zi un proiect de hotărâre prin care să i se confere maestrului Dan Voiculescu titlu de cetăţean de onoare post-morten al Saschizului. De asemenea, în cadrul Şcolii Generale din Saschiz, care din toamnă va purta numele unui al mare fiu al Saschizului, tot din domeniul muzicii culte, Ion Dacian, va exista o sală de curs ce va purta numele lui Dan Voiculescu. Totodată intrarea principală în şcoală va fi vegheată de busturile celor doi iluştrii fii ai Saschizului: Dan Voiculescu – compozitor şi muzicolog, şi Ion Dacian – interpret de operă şi operetă.

Broşura dedicată maestrului Dan Voiculescu a fost tipărită cu sprijinul Fundaţiei ADEPT, PAPI (Punct de Acces Public la Informaţie), Casa de pe Deal, Şcoala Generală Saschiz şi Biblioteca comunală Saschiz.

Program artistic bogat şi variat

Foto: Adrian Diță

La orele 17 a început şi programul artistic al sărbătorii Fiii Satului de la Saschiz, după un Te Deum oficiat de părintele protopop Ovidiu Dan alături de preoţii Nicolae Suciu şi Nicolae Călugăr, şi după alocuţiunea primarului Saschizului Ovidiu Şoaita. Acesta a ţinut să specifice faptul că pentru sărbătoarea din acest an nu s-a cheltuit nici un ban de la buget local, fondurile pentru organizare provenind exclusiv din donaţii ş sponsorizări. Datorită acestui fapt nu au putut fi aduşi artişti consacraţi la nivel naţional, ci aproape tot programul aristic s-a bazat pe tinere „resurse” locale, cu excepţia recitalurilor oferite de ansamblul folcloric din Luduş. Însă acest fapt n-a ştirbit cu nimic calitatea programului artistic oferit. Rând pe rând au urcat pe scenă formaţii ale Şcolii Generale din Saschiz  –  instructor coordonator d-na prof. Celita Sechel, Ansamblul folcloric “Plaiuri Ardelene”, Ovidiu şi Iulia-Maria Bucşar, Klaus Michael Core & co., Ioana-Maria Biriş, Ansamblul folcloric “Ardealul” din Luduş, Vasile Pora din Mihai Viteazu,Ansamblul folcloric “Românaşul” din Albeşti-Saschiz – instructor Zie Stroian şi Radu S. din Saschiz.

Sponsori manifestării au fost Heineken, Fundaţia ADEPT Transilvania, SC Wurth SRL, SC Silvagra SRL, Fam. Oachiş Răzvan şi Agnes, Pălăşan Ioan.

Fotografii de la sărbătoarea “Fiii Satului” Saschiz găsiți în secțiunea “Galerii foto” sau click aici.

JSR

Publicat în De la sate | Etichetat: , , | Lasă un comentariu »

Fiii Satului – ediţia a VII-a – Saschiz 15 august 2010

Publicat de ditzacontra pe 18 august 2010

This slideshow requires JavaScript.

Foto: Adrian Diţă

Publicat în Galerii foto | Etichetat: , , , | Lasă un comentariu »

Zilele comunei Vânători, la a III-a ediţie – Întoarcerea saşilor la Archita

Publicat de ditzacontra pe 16 august 2010

Foto: Alex Otvos

O jumătate de oră de mers cu maşina. Atât durează parcurgerea traseului Vânători – Archita… Asta, desigur, dacă ţii la integritatea mijlocului de locomoţie, pentru că drumul nu permite rulalea cu viteză prea mare şi nici să admiri peisajul nu prea poţi dacă te afli la volan. Însă la sfârşitul săptămânii trecute a meritat efortul de a conduce până la Archita. Pentru că anul acesta cea de-a treia ediţie a Zilelor comunei Vânători s-a desfăşurat în satul Archita unde s-a sărbătorit întoarcerea saşilor, chiar dacă încă nu definitiv, pe meleagurilor natale, în această rustică aşezare dintre dealuri.

După ce decenii de-a rândul Archita a fost un sat prosper şi arătos, în anii ’90, după plecarea masivă a saşilor, a cazut într-o ruină şi uitare din care părea că nu mai are cale de întoarcere. Iată însă că în prezent satul se află în plin proces de renaştere, datorită efortului saşilor originari din acest pitoresc sat transilvanean, care nu şi-au uitat rădăcinile, a locuitorilor Architei şi, nu în ultimul rând, a Primăriei comunei Vânători. Biserica Evanghelică este în mare parte renovată, casele construite în stil săsesesc şi-au recăpătat, în parte înfăţişarea de odinioară, ca în mult prea îndepărtate vremuri. Cei nostalgici, întorşi pentru câteva zile pe plaiurile natale, privesc cu înduioşaţi casele părinteşti care le trezesc amintiri îngropate în adâncul sufletului. Astăzi, prin grija Primăriei Vânători şi a primarului Ioan Toşa, se intenţionează să i se redea Architei acel farmec aparte după care tânjesc foarte mulţi turişti pasionaţi de rustic şi de aerul curat şi ozonat al satelor din preajma regiunilor muntoase…

Revenind la sărbătoarea vânătorenilor, această a fost una grandioasă, după cum remarca un renumit artist invitat la acest eveniment, mai ales în condiţii de criză în care puţine oraşe îşi mai permit sărbători care ţin 2-3 zile. Bunăoară, iată că Sighişoara, pe motiv de criză, şi-a anulat două prestigioase evenimente: Zilele Oraşului şi ProEtnica… Un sincer Bravo! primarului din Vânători şi stafului său pentru buna organizare a evenimentului. Având în vedere şi distanţa faţă de celelalte localităţi ale comunei, pentru cei care au ţinut să sărbătorească împreună la Archita, s-au pus la dispoziţie microbuze gratis cu plecări din toate satele Vânătoriului.

Dacă a fost ceva care a deranjat într-o oarecare măsură, a fost ignorarea presei locale pentru promovarea evenimentului. Desigur, eu unul, m-am simţit bine în postura de simplu spectator. Dar consider că primarul Ioan Toşa trebuie să înţeleagă că totuşi  presa locală, în speţă JSR, are audienţe mult mai mari decât cei cărora dânsul îşi sacrifică încrederea (nu doresc sa nominalizez). Însă cred că evenimentul în sine a fost mult prea generos pentru a lăsa loc de supărări…

Spectacolul oferit în cadrul sărbătorii de la Archita a fost pe toate gusturile celor prezenţi. Deşi vremea nu a fost prea grozavă (când căldură excesivă, când ploaie torenţială) organizatorii au reuşit să creeze o atmosferă care să-i încânte pe toţi participanţii. Artişti precum Ionuţ Fulea, Ciprian Pop, Nelu Şopterean, Mihaela Gligor sau extraordinarul Aurel Tămaş cu formaţia sa, formidabilul Ansamblu Mureşul, poate cel mai bun ansamblu profesionist din ţară, şi nu îi uităm pe „eroicii” şi entuziaştii tineri de la Ansamblul Târnava din Vânători, conduşi de fraţii Todoran, care în două zile de spectacol au făcut un adevărat tur de forţă, dând dovadă, pe lângă talent, de un entuziasm remarcabil. Să nu-l uităm nici pe Ioan Seleş, omul responsabil cu umorul care a reuşit să descreţească frunţile şi celor mai morăconoşi spectatori… Au mai fost şi alţii, care au reuşit cu toţii să creeze o atmosferă plăcută şi destinsă, pentru cei câteva mii de spectatori prezenţi în cele două zile de sărbătoare, determinându-i să mai uite pentru câteva ore de necazurile cotidiene din această perioadă.

Alex Otvos

Publicat în De la sate | Etichetat: , , , , | Lasă un comentariu »

„Fiii Satului” se întâlnesc la Saschiz

Publicat de ditzacontra pe 10 august 2010

Foto: Adrian Diţă

Primăria şi Consiliul local Saschiz, în colaborare cu Fundaţia Adept Transilvania, organizează în data de 15 august  a VII a ediţie a Sărbătorii „Fiii Satului”. Deşi, din cauza crizei, anul acesta nu era programată să se desfăşoare, la insistenţele mai multor cetaţeni, sachizenii şi nu numai  vor  avea parte şi în anul 2010 de tradiţionala sărbătoare care adună an de an, mulţime de oameni în frumoasa  comună de la graniţele judeţului Mureş. Vestea mai puţin bună, pentru unii, este aceea  că bugetul va fi unul de mare austeritate, prin urmare vor lipsi recitalurile vedetelor consacrate cu care publicul s-a  obişnuit anii trecuţi. Însă în tot răul există şi un mic bine :  la ediţia din 2010 se vor  pune în valoare resursele locale, potenţialul local, pe mai multe paliere: educaţie, personalităţi locale, cultură, turism sau produse specifice zonei. Programul va fi alcătuit din reprezentaţiile artistice ale eleviilor Şcolii Generale Sachiz, spectacole de dansuri populare susţinute de Ansamblul „Românaşul” Saschiz-Albeşti şi invitaţii lor-Ansamblul „Ardealul” din Luduş şi recitalurile

Foto: Adrian Diţă

susţinute de fii ai satului: Radu S., Ovidiu Bucşă şi Vasile Pora. Un moment special al sărbătorii  va fi dedicat memoriei maestrului compozitor şi muzicolog Dan Voiculescu, originar din Saschiz, care va fi omagiat postum, începând cu ora 15.00, în Sala Şcolii Generale Sachiz, unde va  avea loc lansarea broşurii: „Să ne bucurăm… şi să ne rămână bucuria!”, dedicată maestrului. Programul artistic  pe scena din faţa Primăriei va începe de la ora 17.00. Pe tot parcursul zilei vor fi amenajate standuri ale micilor producători şi agenţilor economici dar şi terase unde spectatorii pot consuma ce le cade mai bine din oferta comercianţilor. (Afişul în secţiunea “Agenda culturală“)

Florin Chiorean & Dorothea Sabina Dâlbea

Publicat în De la sate | Etichetat: , , | Lasă un comentariu »

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.