Cultura la îndemână

“Dragostea este misterul între doi oameni, nu asemănarea dintre ei”
(John Fowles)

Jurnalul Sighişoara Reporter şi Librăria Hyperion vă recomandă cartea săptămânii:

Herta Müler – CĂLĂTORIE ÎNTR-UN PICIOR – editura Humanitas, 2010.

Dacă măcar un sfert din cartea asta e autobiografic, şi cu siguranţă că e mai mult de atît, pe Herta Müller n-a aşteptat-o covorul roşu cînd a ajuns în RFG. Toate prostiile scriitoriceşti de cîrciumă şi invenţiile securistice urduroase care s-au spus despre ea cînd a plecat din România par cu atît mai tembele cînd citeşti acest roman.
În Germania, Herta Müller a luat totul de la capăt şi cred că atunci cînd a scris Călătorie într-un picior* se gîndea mai mult la cititorii ei din „ţara cealaltă“, de care tocmai se despărţise, deşi cum ar fi zis Nichita Stănescu, dacă era neamţ, patria ei era limba germană. Chiar dacă ai ajuns într-o ţară liberă, libertatea nu e o cartelă pe care o capeţi de la funcţionarii care te verifică la intrare, ci începe cu repartiţia într-un imobil pentru imigranţi şi continuă cu opţiunea primei cumpărături – un pat sau un şifonier?

Hertha Muller

De fapt, ai nevoie de amîndouă, dar trebuie să alegi. Tot timpul trebuie să alegi singur, şi tot tu trebuie să decizi dacă e bine sau nu. Singura busolă pe care a avut-o Herta Müller a fost tenacitatea ei de scriitoare care nu s-a lăsat luată de întîmplările vieţii ca să supravieţuiască oricum. Adică nu s-a lăsat cucerită de untul german, acultural, detestat de Constantin Noica. Dar s-a hrănit cu el, fără să-l dispreţuiască, pentru a-şi scrie cărţile. Irene, personajul ei din primul roman pe care Herta Müller l-a scris după ce a ajuns în RFG, e puţin năucă, niţel apucată şi are o tenacitate a visului de somnambulă în stare de trezie.
Cu un picior a ajuns în libertate. Celălalt i-a rămas prins în ţara cealaltă, unde, află, i s-a sinucis un prieten, iar „dictatorul“ şi „dictatoarea“ o duc fără grijă. Ce poţi face atunci cu o jumătate de libertate, chiar dacă primeşti cetăţenie refegistă în­tr-un cadru festiv? Simţi că drumul tău nu s-a terminat, chiar dacă ai ajuns cu un picior în libertate. Poate că mai există un loc, o gară, un timp în care să îţi recapeţi şi al doilea picior în libertate, fiindcă altfel jumătate din tine, cea rămasă în cealaltă ţară, te condamnă la coşmarul de care ai încercat să fugi şi din care afli că El şi Ea sînt bine-mersi pentru a-l prelungi.

O carte minunată pe care-o găsiţi la librăria Hyperion împreună cu alte noi apariţii care maidecare mai interesante.

JSR & Hyperion

Concursul de creaţie literară „Primăveri luduşene”

Concursul de creaţie literară: „Primăveri luduşene” este prilejul prin care elevii participanţi pot deveni mai buni şi mai nobili. Elevii talentaţi în condei sunt provocaţi să participe la această competiţie. Frumuseţea interioară a elevilor ne-a arătat de nenumărate ori că în fiecare şcoal se pot naşte ,,poeţi”. Devenit deja tradiţie, concursul de creaţie literară „Primăveri luduşene” a ajuns la cea de-a IX-a ediţie. Activitatea organizată de Biblioteca Orăşenească Luduş adună elevi ai claselor V-XII de la şcolile din zonă. De trei ani încoace, elevii din Sighişoara, pasionaţi de poezie s-au înscris la acest concurs cu ajutorul lui Emil Panaitescu, referent în cadrul Muzeului de Istorie Sighişoara iar anul acesta toţi cei interesaţi sunt provocaţi să trimită lucrări noi până la data de 10 aprilie. Ca o noutate, anul acesta organizatorii au pregătit o secţiune de poezie şi pentru elevii de etnie maghiară.

„Organizarea premierii festivalului va fi similară ediţiei de anul trecut, în luna mai,  în cadrul Zilelor Oraşului Luduş, încă nu ştim exact data însă cunoaştem data de depunere a lucrărilor, respectiv 10 aprilie.” a declarat Emil Panaitescu.

După desemnarea câştigătorilor, în fiecare an, a fost publicat un volum de poezii care cuprinde cele mai bune creaţii ale participanţilor la competiţie. Mai multe detalii puteţi afla accesând adresa http://talentedinsighisoara.blogspot.com/.

Dorothea Sabina Dâlbea

Cultura la îndemână

Trăieşte ca şi cum ai muri mâine. Învaţă ca şi cum ai trăi veşnic. (Mahatma Gandhi)

Jurnalul Sighişoara Reporter şi Librăria Hyperion vă recomandă cartea săptămânii:

Andrei Pleşu – DESPRE FRUMUSEŢEA UITATĂ A VIEŢII – editura HUMANITAS, 2011.

Volumul „Despre frumuseţea uitată a vieţii”, editat de Humanitas,   este o adevărată provocare intelectuală, prin înserierea profilactică a „perplexităţilor noastre zilnice”, dar şi prin deschiderea matură către „lucrurile cu adevărat importante” şi „ordinea subtilă a lumii”. Filosoful, în vârstă de 62 de ani, celebru pentru cărţile sale „Minima moralia”, „Jurnalul de la Tescani” sau „Despre îngeri”,  a structurat noua carte, „Despre frumuseţea uitată a vieţii”, în opt capitole: „Ce facem cu viaţa noastră”, „Despre lucrurile cu adevărat importante”, „Ordinea subtilă a lumii”, „Perplexităţi şi indispoziţii cotidiene”, „Feluri de a fi”, „Cetitul cărţilor”, „Martirajul limbii române” şi  „Cum stăm la televizor”.

Andrei Pleşu admite că există o legătură – nu neapărat programată – între textele adunate în acest volum: „sunt încercări de a ieşi din vârtejul «actualităţii» sau de a lua temele «actuale» drept punct de plecare către orizonturi aflate dincolo de tranzitoriu şi conjunctural. E vorba, în fond, de câteva gânduri rapide asupra unor subiecte esenţiale, la care, în «clipa cea repede» a vieţii zilnice, nu mai apucăm să reflectăm. Nu expuneri sistematice şi pretenţioase, ci provocări de moment, sugestii de parcurs. Veacul nu ne mai lasă răgazuri nici să citim tratate, nici să le scriem. Dar nota fulgurantă, reflexia frugală, schiţa de demaraj sunt încă posibile şi utile”. În capitolul

Andrei Pleşu

„Despre lucrurile cu adevărat importante”, Andrei Pleşu scrie despre autenticitate, despre ce nu aduc banii, despre înrăire, dar şi despre iubirile fericite, adăugând şi câteva note despre demnitate. Tot în acest capitol se găseşte şi comentariul care dă titlul cărţii, în care autorul descrie, revoltat, alienarea pe care am ajuns s-o trăim zi de zi:  „Suntem năpădiţi de probleme secunde. Avem preocupări de mâna a doua, avem conducători de mâna a doua, trăim sub presiunea multiplă a necesităţii. Ni se oferă texte mediocre, show-uri de prost gust, condiţii de viaţă umilitoare. Am ajuns să nu mai avem simţuri, idei, imaginaţie. Ne-am urâţit, ne-am înstrăinat cu totul de simplitatea polifonică a lumii, de pasiunea vieţii depline. Nu mai avem puterea de a admira şi de a lăuda cu o genuină evlavie splendoarea Creaţiei, văzduhul, mările, pământul şi oamenii. Suntem turmentaţi şi sumbri. Abia dacă ne mai putem suporta”. Există, totuşi, soluţii să ieşim din acest cerc vicios? „Da, cu condiţia să ne dăm seama de gravitatea primejdiei. Cu condiţia să impunem atenţiei noastre zilnice alte priorităţi şi alte orizonturi”, conchide autorul, în comentariul „Despre frumuseţea uitată a vieţii”.

În „Perplexităţi şi indispoziţii cotidiene”, Andrei Pleşu vorbeşte despre principii şi demnitate, despre mâncatul sănătos, despre tranziţie şi avatarurile luxului, despre mânie şi ură ca mod de viaţă, despre frică, zgomot, inflaţia politică şi proasta intonare a libertăţii sau despre „plăcerile vinovate”. Autorul portretizează sarcastic câteva specii de ticăloşi, vorbeşte, cu umor, despre capitalistul român sau, cu amărăciune, despre eul propriu transformat în obsesie, masacrarea limbii române şi globalizarea manelelor.

Filosoful nu uită însă să ne arate şi partea plină a paharului: „Există încă păduri care n-au deloc un aer muribund, lacuri translucide, sate (austriece) modernizate şi totuşi patriarhale, familii demodate şi trainice, chelneri stilaţi, domni şi doamne, politicieni inteligenţi fără să fie şmecheri, oameni de afaceri cinstiţi, dar prosperi, texte bine scrise, vinuri paradiziace, păstrăvi, chiparoşi şi stele”. De asemenea, „există Şerban Foarţă care se joacă nebuneşte cu psalmii şi cu toate cuvintele lumii, există seri şi dimineţi, oameni care merg la biserică fără evlavii ostentative şi fără să negocieze cu Dumnezeul lor, există colinele Toscanei şi Coasta Boacii, femei frumoase şi deştepte, cărţi, solidarităţi curate, taclale prieteneşti, coincidenţe riguroase, savori melancolice, tigri albi”, subliniază autorul în textul „Scurt acces de optimism”.  Mai adăugăm doar că noua splendidă  carte pe care ne-o oferă  Andrei Pleşu se găseşte la librăria Hyperion, iar dacă găsiţi stocul epuizat, o puteţi comada fără costuri suplimentare la personalul librăriei.

JSR & Hyperion

Cultura la îndemână

A fi inteligent presupune a folosi şi inteligenţa altora. (Richard Aladyemoff)

Jurnalul Sighişoara Reporter şi Librăria Hyperion vă recomandă cartea săptămânii:

Liza Marklund- EXPLOZII ÎN STOCKHOLM– editura Trei, 2010.

Publicul român a  descoperit romanul poliţist suedez cu Stieg Larsson, apoi a apărut  Camilla Lackberg,  ambii autori de mare succes. Acum propunem un al treilea mare nume: Liza Marklund.Ce ştim despre ea? Este co-proprietara unei mari edituri din Suedia şi este ambasadoare UNICEF. S-a  născut pe 9 septembrie 1962, în Suedia; se bucură de o faimă internaţională, fiind publicată în peste 30 de ţări. Romanele ei s-au vândut în peste 9 milioane de exemplare; în prezent  se află pe primul loc în topul celor mai vândute cărţi din toate cele cinci ţări nordice. Autoarea a primit nenumărate premii literare şi distincţii. Acum câte ceva despre carte. “Explozii in Stockholm” este primul volum din cele opt al seriei «Annika Bengtzon». Poveste,  pe scurt, este următoarea: cu câteva zile înainte de Crăciun, un eveniment neaşteptat tulbură Stockholm-ul acoperit de zăpadă. O bombă explodează la stadionul Victoria, gazda Jocurilor Olimpice. Din nefericire, există si o victimă: Christina Furhage, şefa Comitetului Olimpic. Pe lângă ancheta poliţiei, de caz se ocupă şi Annika Bengtzon, ziarista care conduce departamentul “Investigaţii” de la cotidianul “Kvällspressen”. Deşi opinia generală este aceea că a fost vorba de un atac terorist, ea susţine că la baza atentatului a stat o crimă de o altă natură. Ca să dovedească acest lucru, Annika începe să răscolească trecutul, pentru a afla adevărata poveste a femeii care se ascundea dincolo de imaginea puternică şi radioasă a Christinei Furhage. Când o nouă explozie are loc la arena “Stär Hall”, Annika începe să se îndoiască de intuiţia şi credibilitatea ei ca ziaristă. Cu toate acestea, continuă să cerceteze cazul şi, în cele din urmă, se trezeşte ea însăşi într-o situaţie limită… Reuşeste oare să descopere adevărul din spatele acestei poveşti întunecate?

Despre scriitoarea Liza Marklund şi oprea ei şi-au exprimat părerile mai multe personalităţi importante din Scandinavia şi nu numai. Iată doar câteva :

„Ceea ce mă impresionează cel mai mult la romanele Lizei Marklund este faptul că sunt inteligent scrise şi foarte captivante.”James Patterson
”Este limpede de ce Liza Marklund e o scriitoare atât de populară şi de îndrăgită.” Karin Slaughter
”Poveşti inteligent construite, scriitura precisă şi o perspectivă radicală asupra societăţii. Liza Marklund este o valoare confirmată.” Henning Mankell
”Un talent ieşit din comun.” Jeffery Deaver

Vă propunem, aşadar, ca o alternativă la poveştile răsuflate ale televiziunilor, un roman viu, pasionant, cuceritor. Cartea se găseşte la librăria Hyperion (intraţi şi întrebaţi şi veţi intra negreşit în posesia ei), cu precizarea că nu putem să ne apărăm de prostia tot mai agresivă din jurul nostru decât citind literatură, filosofie, presă, sau orice ne pune creierul la treabă.

JSR & Hyperion

Cultura la îndemână

“Sărăcia este părintele revoluţiei şi crimei” (Aristotel)

Jurnalul Sighişoara Reporter şi Librăria Hyperion vă recomandă cartea săptămânii:

Ernesto Che Guevara- JURNALUL REVOLUŢIEI CUBANEZE– editura Polirom, 2010.

Despre revoluţia cubaneză s-a scris foarte mult, deşi sunt încă foarte multe lucruri care sunt puse sub semnul întrebării. Desfăşurarea revoluţiei cubaneze a fost subiectul principal al multor producţii cinematografice şi de televiziune. Se poate spune cu certitudine ca acestea s-au inspirat, în mare măsură din cele două jurnale (nu în totalitate publicate astăzi) ale eroului Ernesto Che Guevara, cel care, pentru o perioadă de timp a fost părintele revoluţiei cubaneze alături de Fidel Castro.
Pe numele sau adevărat Dr. Ernesto Rafael Guevara de la Serna, “Che” Guevara, cum va fi poreclit mai târziu, s-a născut în Argentina, la Rosario del Fe pe data de 14 iunie 1928. La varsta de trei ani tatăl său îl învaţă să joace şah, pasiune pe care de la vârsta de 12 ani şi-o va practica participând la diverse competiţii şahistice. În copilărie se îmbolnăveşte de astm bronşic, maladie care îl va chinui toată viaţa. Cu toate acestea, se ambiţionează şi în 1948 se va înscrie la facultatea de medicină din Buenos Aires, pe care o va absolvi pe data de 12 iunie 1953, când îşi va lua diploma în medicină. Călătoreşte în mai multe ţări extrem de sărace ale Americii Latine, fiind profund impresionat şi întristat de mizeria şi sărăcia în care trăiau locuitorii acestora.
Întâlnirea sa cu Fidel Castro are loc în anul 1955, în Mexic. Pentru meritele sale deosebite pe care le-a jucat în revoluţia Cubaneză, Fidel Castro îi va conferi titlul de “EL Comandante“. După ce Fidel Castro va cuceri puterea, lui Che Guevara îi va fi conferită cetăţenia cubaneză, prin decret special. Va fi numit Director al Băncii Centrale a Cubei, iar pentru o scurtă perioadă de timp va fi ministrul al industriilor în Cuba.

Ernesto Che Guevara

Pleacă în Bolivia pentru a încerca şi acolo o revoluţie pe principiul revoluţiei cubaneze. După o serie de victorii locale, unde se va remarca atât în luptă, dar şi ca medic, îngrijind foarte mulţi dintre camarazii săi ce fuseseră răniţi în luptele din Bolivia. Este capturat în timpul luptelor cu armata boliviană la data de 8 octombrie 1967, fiind condamnat şi executat la 9 octombrie 1967, ora 13.00. Despre ultimile zile din viaţa lui Che Guevara există încă multe contradicţii, certe nefiind astăzi decât informaţiile din cuprinsul “Jurnalului Bolivian” al lui “Che” Guevara. Este înmormântat în Mausoleul din Santa Clara (Cuba), oraş pe care îl cucerise în timpul revoluţiei cubaneze.

Lucrarea “Jurnalul revoluţiei Cubaneze” a apărut la Editura Polirom, în anul 2010, în traducerea doamnei Diana Selim. Lucrarea are un numar de 312 de pagini şi se găseşte la librăria Hyperion pe rafturi sau la comandă. Dacă nu o găsiţi din prima, întrebaţi la amabilele doamne librărese şi veţi afla rapid care este calea optimă pentru a intra în posesia cărţii.

JSR & Hyperion

Cultura la îndemână

“Bibliotecile, la fel ca şi cârciumile, sunt fruct al plictiselii: nimeni nu citeşte pentru a şti, ci pentru a uita.” (Emil Cioran)

Jurnalul Sighişoara Reporter şi Librăria Hyperion vă recomandă cartea săptămânii:

Ioana Pârvulescu – CARTEA ÎNTREBĂRILOR – editura Humanitas, 2010.

Despre literatură, cu bucurie - ne promite autoarea în prefaţă. Într-adevăr, aceasta explorează universul literar, însă dintr-o perspectivă inedită: a cititorului obişnuit (nu a specialistului) înzestrat totuşi cu ceva spirit critic. Curiozităţi atât din literatura română, cât şi din cea universală sunt puse sub semnul întrebării într-o serie de scrisori adresate nu doar persoanelor din mediul cultural românesc, ci şi cititorului. Acesta este  îndemnat să îşi chestioneze felul în care receptează cărţile, scriitorii, şi să îşi formeze o opinie despre diversele chestiuni literare puse sub lupă.

Mare iubitoare de literatură română, autoarea relevă în epistolele din începutul cărţii aspecte necunoscute privind viaţa şi opera intelectualilor şi scriitorilor români precum Maiorescu, Slavici, Caragiale, Ispirescu, Macedonski, Bacovia, Sebastian. La întrebarea dacă mai există şi astăzi un Maiorescu, o personalitate cu „gust rafinat, simţire dreaptă, vedere limpede şi extraordinară agerime”, se pune de exemplu problema existenţei seninătăţii de mai multe tipuri, nu doar critică, ci şi etică şi politică, la criticii contemporani. Caragiale pare să fi avut o anumită înclinaţie spre poezie şi ceva în comun cu simboliştii pe care îi detesta. Plumbul lui Bacovia s-a putea

Ioana Pârvulescu

foarte bine să nu aibă nici o legătură cu sentimentul de spleen şi angoasă…

Cartea pune pe acelaşi plan literatura şi viaţa de toate zilele într-un mod unic. Maturitatea scriitorilor, cărţile de raftul doi, misoginismul interbelicilor, gusturile literare diferite, sau puterea de consolare a cărţilor sunt doar câteva dintre zonele atent cercetate ale literaturii unde viaţa pulsează cu tot cu bine, cu rău şi experienţe formatoare.

Cartea întrebărilor este originală nu doar prin stuctura ce înlesneşte actul lecturii, cât mai ales prin subiectele şi modalitatea lor de abordare. A vorbi despre literatură lejer, cu dragoste, având în vedere lucruri nediscutate înainte îndeajuns sau punându-le într-o altă lumină devine în cartea Ioanei Pârvulescu un festin literar. Un rendez-vous intelectual în care autoarea şi cititorul par a se întâlni ca doi prieteni la o cafea ca să despice în patru fascinantele fire ale literaturii şi eternele sale legături cu viaţa.

Cartea se găseşte la librăria Hyperion dar se poate comanda prin e-mail sau  telefonic la hyperion@teleson.ro sau tel/fax 0265/772044.

JSR & Hyperion

Referinţe: Cultura la îndemână: IOANA  PÂRVULESCU - Viaţa începe vineri

Poetul Mihai Eminescu comemorat şi în Sighişoara

Sursa foto: Târnava TV

15 ianuarie – Ziua Culturii Naţionale a fost vineri, 14 ianuarie, marcată şi în Sighişoara în avans, în cadrul Bibliotecii Municipale Zaharia Boiu. Pe lângă oficialităţile locale au participat şi elevi de gimnaziu. Începând cu 2011, Ziua Culturii Naţionale este 15 ianuarie, conform Legii nr. 238 din 7 decembrie 2010,  Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit zi a Culturii Naţionale.

Vineri, 14 ianuarie, de la ora 12.40, poetul naţional cât şi Ziua Culturii Naţionale au fost sărbătorite în avans la Biblioteca municipală printr-un program artistic susţinut de elevii gimnaziilor sighişorene. Nu a fost prezent cu această ocazie directorul Casei de Cultura a Muncipiului Sighişoara, aşa cum fusesem informaţi iniţial. Lucia Ţarălungă, directoarea Bibliotecii Municipale Zaharia Boiu a reuşit să reunească însă mai mulţi invitaţi, dintre care îi amintim pe Nicolae Teşculă, directorul Muzeului de Istorie, acesta a susţinut o dizertaţie pe tema semnificaţiei acestei zile. La programul artistic au contribuit reprezentanţii a 4 şcoli din Sighişoara: Ioan Maior, profesor de limba româna de la Gimnaziul de Stat Victor Jinga, profesoarele Simina Oltean şi Rafila Forsea, de la Gimnaziul de Stat Nicolae Iorga, profesoara Mirela Toaşcă, de la Şcoala Generală Radu Popa cât şi Daniela Ciucan, directoarea Gimnaziului de Stat Aurel Mosora. Fiecare dintre aceştia fiind însoţiţi de un grup de elevi, care au luat parte la dezbateri şi au participat activ la desfăşurarea programului.

Poeziile lui Mihai Eminescu au fost readuse în atenţia celor prezenţi dovedind actualitatea lor, în ciuda limbajului de lemn format dealungul timpului la adresa personalităţii sale. Acest eveniment cultural şi educaţional, adus ca omagiu Zilei Culturii Naţionale şi poetului naţional nu a fost singura activitate de acest gen. Sâmbătă, 15 ianuarie, Consilierul local, Prodan Marian, a declarat că a organizat de la ora 18.00, la un local din Cetatea Medievală, împreună cu tineretul liberal sighişorean, o seară literară dedicată poetului Mihai Eminescu.

Dorothea Sabina Dâlbea

Moment aniversar Mihai Eminescu

Ziua de 15 ianuarie, ziua naşterii poetului neamului Mihai Eminescu a fost marcată printr-un moment aniversar extraordinar, sâmbătă seara, chiar în 15 ianuarie la un local din cetatea medievală. Consilierul local Prodan Marian a organizat împreună cu tinerii liberali din municipiu cea de-a VII-a ediţie a Momentului aniversar Eminescu. La eveniment au participat tineri şi vârstnici din municipiu. Au presărat seara cu versuri eminesciene, dar şi creaţii dedicate poetului aniversat membrii ai Cenaclului ND Cocea Anotimpuri: Ana Munteanu Drăghici, Mariana Armenciu, Gabriela Costescu, Dorin Stanciu (toboşar al Cetăţii). Consilierul sighişorean Prodan Marian a recitat şi el poezii scrise de mama sa Prodan Maria ca un omagiu adus poetului neamului. Seara a fost presărată şi cu recitaluri la chitară. Cei prezenţi la evenimentul de sâmbătă seara ne-au declarat că timp de trei ore au avut parte de o atmosferă deosebită, de cultură şi relaxare cuprinse în acelaşi mănunchi.

Anca Maria Radu

Scufiţa Roşie, piesă de teatru cu copii şi pentru copii

Sursa foto: Târnava TV

Elevii din clasa a IV a S din cadrul Gimnaziului de Stat Zaharia Boiu, sub coordonarea învăţătoarei Anca Moldovan au repus într-o piesă de teatru una din cele mai îndrăgite poveşti ale copilăriei: „Scufiţa Roşie”.

Evenimentul a cuprins turneul de lansare a variantei versificate a poveştii, semnate de către autoarea Ana  Munteanu Drăghici. Gimnaziului de Stat Zaharia Boiu din Sighişoara a fost gazda turneului lansării de carte. Evenimentul a constat în lansarea cărţii de colorat: „Scufiţa Roşie” dar şi a versiunii versificate a binecunoscutei poveşti în prezenţa mai multor clase de elevi din ciclul primar al acestei şcoli. Cuvântul de deschidere a fost susţinut de către profesoara Mariana Tămaş, directoarea Gimnaziului de Stat Zaharia Boiu, Sighişoara.

Autoarea Ana Munteanu Drăghici se poate lăuda cu o experienţă de 34 de ani ca şi cadru didactic. Autoarea este deja binecunoscută comunităţii locale prin activitatea  sa în calitate de preşedinte al Cenaclului Literar N.D. Cocea-Anotimpuri. Din declaraţia sa am înţeles că această lucrare este de fapt un proiect al întregii sale familii. Autoarea urmează sa prezinte cartea şi în cadrul altor instituţii şcolare. Elevii au fost foarte entuziasmaţi pentru contribuţia lor scenică în cadrul acestei lansări de carte pentru copiii şi s-au bucurat cu inocenţă de acest basm care a prins din nou viaţă cu ajutorul lor.

Dorothea Sabina Dâlbea

Referinţe: Scufiţa Roşie se reîntoarce la Bibliotecă!

Cultura la îndemână

“Există trei tipuri de femei: cele frumoase, cele inteligente şi majoritatea.” (Rainer Werner Fassbinder)

Jurnalul Sighişoara Reporter şi Librăria Hyperion vă recomandă cartea săptămânii:

Aurora Liiceanu – PATRU FEMEI, PATRU POVEŞTI – editura Polirom, 2010.

Patru femei, patru poveşti reuneşte biografiile a patru femei exemplare, a căror existenţă a fost legată de artă: Coco Chanel (1883-1971), creatoarea care a schimbat pentru totdeauna lumea modei, Elisaveta Bagreana (1893-1991), singura poetă din Bulgaria propusă pentru Premiului Nobel, Cecilia Cutescu-Storck (1879-1969), pictoriță, prima femeie profesor într-o academie naţională de arte din Europa, şi Lee Miller (1907-1977), celebru fotomodel devenit fotograf de război.

„Cele 4 femei se aseamănă prin intensitatea dorinţei lor, prin înverşunarea cu care au dorit să  îşi trăiască viaţa pusă în slujba unui câştig personal. Lee a fost contemporană cu avangarda modei lui Coco, cu tenacitatea Lizei, cu sminteala artistică şi feminismul Ceciliei. Cecilia şi-a dorit glorie, prestigiu şi reuşita socială, iar toate acestea duc la putere. Liza şi-a dorit iubire şi nu a putut accepta deloc o viaţă fără iubire. Chanel şi-a dorit independenţa şi pentru acest lucru şi-a dorit banii ei şi nu ai altora. Lee şi-a dorit o viaţă < cum îi vine ei, ca o aventură strict personală.”

Coco Chanel. Cine nu îi cunoaşte viaţa ar zice că regina modei s-a născut aşa cum a murit: celebră şi bogată.  Adevărul este cu totul altul: Gabrielle Bonheur Chanel a crescut într-un orfelinat fiind privată de dragostea şi afecţiunea unei familii. Acest lucru a făcut-o să se simtă complexată din cauza lipsei de educaţie şi incapabilă să se adapteze cu uşurinţă în societate. Aceste carenţe au făcut-o însă ambiţioasă, cum numai ea a fost. Relaţiile cu bărbaţii au fost intense, dar şi pline de interese. Coco dorea pe cineva din înalta societate, cineva care să o ajute să îşi îndeplinească visurile dar, de cele mai multe ori, Coco a jucat doar rolul amantei.

Aurora Liiceanu

„Nici nu este importamt. Femeile foloseau Chanel No. 5 şi taiorul Chanel în toată lumea de aproape 100 de ani. Aceasta este Coco Chanel. La moartea sa în garderoba sa se aflau trei costume Chanel. Nimic mai mult.”

Elisaveta Bagreana (Liza). Spre deosebire de Coco, Liza a avut o copilărie fericită, fiind înconjurată de părinţi, fraţi şi surori. Pe cât de lungă şi fericită a fost căsătoria părinţilor ei, pe atât de scurtă şi nefericită a fost prima ei căsătorie. Noua familie o ţinea pe loc, nepermiţându-i să îşi îndeplinească destinul: acela de a fi una dintre cele mai mari poete ale Bulgariei şi laureată a premiului Nobel.

Cecilia Cuţescu Storck. Cea de a 3-a poveste aleasă de Aurora Liieanu este cea a Ceciliei.  Fire ambiţioasă,  artistică, hotărâtă..şi totuşi, ca orice artist avea momente în care îşi pierdea încrederea în sine şi în talentul propriu. Cel care o ajuta însă să îşi revină era sculptorul Frederic Storck. Căsătoria  cu acesta a avut loc în jurul ideii de tandem. „Ea considera că stabilitatea cuplului este o întreprindere dificilă, căci nu e vorba de flacăra de paie, de văpaia uşuratecă a dragostei trecătoare. Dar şi de o aspră uşurinţă, de o disciplină şi colaborare, unde nu lipsesc momentele bune, nici cele rele.”

Cecilia era o femeie care gândea mult înaintea vremii. Ea respingea concepţia conform căreia misiunea femeii era: „căsătoria, confortul bărbatului şi grija copiilor”. Ea a facut totul pentru a-şi realiza dorinţa de a deveni o persoană cu prestigiu şi reputaţie publică. Cecilia Cutescu Storck a primit prima catedră de profesor la Academia de Belle Arte oferită în Europa unei femei, fiind aleasă şi Cavaler de către Spania (1930) şi Franţa (1933).

Lee Miller. Ultima femeie, ultima poveste, cea a lui Lee Miller a fost scrisă de prietena autoarei,  Antoaneta Taneva-Nandriş.

„Lee a fost ştrengară. A fost restless şi fearless, agitată şi netemătoare, mereu pe drumuri, mereu escapistă.” Talentul ei a fost fotografia. A pozat şi a fotografiat pentru celebra revistă Vogue. Şi-a putut satisface setea de aventură şi adrenalină doar lucrând drept corespondent/fotograf de război însoţind soldaţii americani la Paris, Berlin, Munchen, Austria, Ungaria şi România. Printre cei pe care Lee i-a pozat s-au numărat: Clark Gable, Marlene Dietrich, Picasso, Fred Astaire, Max Ernst.

Cartea se găseşte la librăria Hyperion dar se poate comanda prin e-mail sau  telefonic la hyperion@teleson.ro sau tel/fax 0265/772044 (preţ 34,70 lei plus taxe poştale).

JSR & Hyperion

Cultura la îndemână

Arta nu este nimic altceva decât contemplarea lumii impregnate de har, luminată din interior. A revela prezenţa lui Dumnezeu îndărătul oricărui obiect, aceasta este funcţia artei. (Herman Hesse)

Jurnalul Sighişoara Reporter şi Librăria Hyperion vă recomandă cartea săptămânii:

Radu Paraschivescu – FLUTURELE NEGRU – editura Humanitas, 2010.

Recent, la Editura Humanitas, Radu Paraschivescu şi-a lansat volumul „Fluturele negru”. După o serie cuprinzătoare şi surprinzătoare în co­lecţia „Râsul lumii” („Dintre sute de cli­şee”, „Balul fanto­me­lor”, „Ghidul nesim­ţi­tului”) Radu Paras­chi­vescu propune un roman cu greutate având în centru un pictor de geniu al Italiei: Caravaggio.

Unii i-au spus „pictorul nopţii eterne”, alţii au desluşit în el Anticristul picturii. Unii i-au admirat forţa creatoare, alţii i-au deplâns prăbuşirile. Iubit şi blamat, violent şi generos, niciodată împăcat cu sine sau cu lumea, Michelangelo Merisi, alias Ca­ravaggio, îşi scrie romanul vieţii când cu pana, când cu pensula, când cu spada. În Roma începutului de secol XVII, printre cârciumari şi marchizi, prostituate şi cardinali, cartofori şi târgoveţi, Caravaggio răstoarnă canoanele şi dă foc prejudecăţilor. Mo­delele lui vin din bordeluri sau închisori, prietenii îl însoţesc în taifasuri stropite cu vin şi încăierări la colţ de stradă. Pierdut în voluptatea sfidării, gata oricând să contrazică şi să contrarieze, Caravaggio e un damnat cu mâini îngereşti, un păcătos răscolit de obsesii. Iar una dintre aceste obsesii îl vizitează tot mai des, sub forma unei vietăţi nocturne pe care, într-un ritual de exorcizare, artistul vrea s-o aştearnă pe pânză. „Fluturele negru” nu e o cronică a nelegiuirilor, ci un roman în culori tari despre glorie şi decădere, despre patimă şi îndoială, despre vină şi iubire. Despre iubire? Fireşte, fiindcă Roma citită pe dos devine Amor.

Radu Paraschivescu

„La prima vedere, viaţa lui Michelangelo Merisi, zis Caravaggio, a fost un afront adus conformismului. Şi totuşi, merită artistul circumstanţe ate­nuante pentru felul cum a trăit în circumstanţe extenuante? Este existenţa lui altceva decât flacăra unei permanente răzvrătiri? De bună seamă. Pe de o parte, avem un om surpat de ambiţie, viciu şi boală. Pe de alta, un neîmpăcat care şi-a propus să reformeze pictura în Roma dintre secolele XVI şi XVII. Dar Caravaggio nu e doar un contestatar al tradiţiei şi un atlet al noului.

Atrasă de spectaculozitatea vieţii sale tumultuoase – dueluri cu urmări fatale, beţii crâncene, picante episoade homosexuale – , lumea pierde din vedere dimensiunea lăuntrică a pictorului, relaţia lui cu voinţa supremă, întrebările pe care nu conteneşte să şi le pună. «Fluturele negru» nu are nimic de biografie romanţată, propunându-şi în schimb să coboare în tenebrele unei vieţi trăite mereu în cumpănă. Cartea lui Radu Paraschivescu este un roman în culori puternice despre întâlnirea dintre un oraş somptuos şi un tânăr plecat la drum cu gândul de-a schimba tot ce i se părea vetust, nepotrivit şi fals”, se destăinuie autorul.

Cartea se găseşte la librăria Hyperion dar se poate comanda prin e-mail sau  telefonic la hyperion@teleson.ro sau tel/fax 0265/772044 (preţ 34,70 lei plus taxe poştale).

JSR & Hyperion

Cultura la îndemână

“A face pe prostul la timpul potrivit este cea mai mare înţelepciune.” (Cicero)

Jurnalul Sighişoara Reporter şi Librăria Hyperion vă recomandă cartea săptămânii:

ANDREI PLEŞU – Note, stări, zile – editura Humanitas, 2010.

“De ce am decis să public această carte? Pentru că îmi fac iluzia că nu eu sunt prezent în paginile ei. Prezent e un ins care, între 19 şi 60 de ani, a traversat (şi traversează încă) un episod de Bildung, adică de instrucţie şi formare”, a declarat Andrei Pleşu la lansarea noului său volum intitulat “Note, stări,  zile”.

Cu un public-ţintă format din tineri, acesta îşi descrie “jurnalul” ca  fiind “o istorie fragmentară a unui autodidact. Ea poate interesa, cred, o categorie de cititori (mai ales tineri) aflaţi în căutarea unui drum, a unui orizont de interogaţie şi de lectură care se alcătuieşte, în fond, de la sine, prin întâlniri modelatoare, curiozităţi, obsesii, şanse şi neşanse existenţiale, candori şi eschive, oportunităţi provocatoare, surprize şi inerţii”. Autodidacticismul în accepţia autorului “nu e rău, pentru că este o formă de a învăţa, chiar dacă pe cont propriu, cu un efort mai mare şi cu riscul de a nu fi orientat. Oferta e imensă, trebuie să ai totuşi, măcar la început de drum, câteva indicaţii, câţiva piloni pe care să te sprijini”.

Andrei Pleşu

Astfel, în urma unei selecţii riguroase, în compoziţia volumului au fost integrate textele apărute de-a lungul anilor în Dilema. “Le-am ales dintr-o sumedenie de caiete vechi, care conţin o materie cam de cinci-şase ori mai amplă decât cea selectată. Pe alocuri, mi-am luat libertatea de a opera mici reajustări stilistice, stingherit de vreun abuz juvenil sau de vreo stângăcie flagrantă. Am adăugat însemnărilor propriu-zise şi vreo 25 de pagini de citate din alţii. Fie pentru că mi s-au părut spectaculos de actuale (mă refer mai cu seamă la clasicii noştri, trăitori în aceeaşi Românie ca şi noi, cu aceleaşi melancolii, perplexităţi şi exasperări), fie pentru că m-au marcat, într-un fel sau altul, prin subtilitate sau pitoresc”, conchide scriitorul.

O lectură mai mult decât interesantă, adăugăm noi, aşa cum este fiecare text semnat de Andrei Pleşu , o personalitate uriaşă a culturii române contemporane. Avem motive serioase de a adăuga această carte în bibliotecile noastre, la următoarea vizită la librăria Hyperion de unde o putem achiziţiona din stoc sau la comandă.

JSR & Hyperion

Cultura la îndemână

Jurnalul Sighişoara Reporter şi Librăria Hyperion vă recomandă cartea săptămânii:

Gabriel Garcia Marquez- DRAGOSTE ÎN VREMEA HOLEREI – editura Rao

Dacă cineva m-ar întreba “ce cărţi ai lua pe o insulă pustie?”, asta presupunând că pe insula respectivă nu se renunţă la citit, aş include fără ezitare cărţile fabulosului scriitor sud-america Gabriel Garcia Marqez , dar daca ar fi sa aleg doar o carte  aceea ar fi „Dragostea in vremea holerei”. Mi-e greu să explic în câteva cuvinte de ce aş face o asemenea alegere. Poate şi pentru că lumea pe care o descoperă Marquez conţine toate calitaţile şi defectele naturii umane dintotdeauna.

„Dragostea în vremea holerei” introduce o naraţiune care seduce şi în acelaşi timp sensibilizează cititorul în legatură cu ideea unei iubiri neîngrădite de barierele timpului, naraţiune care în acelasi timp poate fi privită ca o viziune simplistă a dragostei, de către cititorul care este neatent şi intră în capcana stilului fermecător al marelui artist numit Marquez. După acest joc al aparenţelor, cititorul va observa că în poveste sunt implicate mult mai multe teme, printre care la loc de frunte sunt cele  două elemente contrastante regasite în literatura mare: sacralitatea sentimentului de dragoste si transpunerea ei in lumea reala.

Povestea porneşte de la ideea respingerii dragostei şi a puneriiîin imposibilitate a acesteia chiar de către persoana iubită, in timp ce el, Florentino Ariza, îşi jură sa repete într-o bună zi legământul de fidelitate eternă şi iubire nemarginită catre ea, Fermina Daza.
Aşa cum poate sugerează şi titlul, dragostea este văzută şi aici (ca în multe din celelalte lucrări ale lui Marquez) ca o boală spirituală şi fizică, iar suferinţa spiritului pentru dragoste este necesară pentru înobilarea sufletului.

Gabriel Garcia Marquez

Părerea multor critici ai literaturii spune totul: după Romeo şi Julieta, aceasta este cea mai frumoasă poveste de dragoste care s-a scris vreodată. „…Trăiseră destul împreună ca să-şi dea seama că dragostea era dragoste oricând şi oriunde, dar cu atât mai intensă cu cât se apropia de moarte.“ În tinereţe, Florentino Ariza şi Fermina Daza trăiseră o pasionantă poveste de dragoste. Numai că viaţa îţi rezervă uneori surprize… La început, când Florentino află că Fermina se va căsători cu un doctor bogat, simte ca viaţa lui s-a sfârşit. Deşi îşi regăseşte echilibrul, bucurându-se de succes în afaceri şi nu numai… (cele 622 de relaţii amoroase ar putea confirma acest lucru), dragostea lui pentru Fermina ramâne la fel de puternică. Asa că, dupa 50 de ani, 9 luni şi 4 zile de despărţire, Florentino îşi reînnoieşte declaraţia de dragoste în faţa femeii visurilor lui. I se va mai oferi, oare, şansa unui nou început?

Dragostea în vremea holerei, una dintre cele mai frumoase şi mai tragice poveşti de dragoste din literatura universală, a fost ecranizată în 2008, adaptarea pentru cinema a romanului fiind făcută de scenaristul Ron Harwoord, câştigător al Premiului Oscar şi al “Globului de Aur.`. Această carte pe care o recomandăm cu sinceritate,  se găseşte la librăria Hyperion, la standul rezervat editurii Rao.

.JSR & Hyperion

Cultura la îndemână

“Dragostea este misterul între doi oameni, nu asemănarea dintre ei”
(John Fowles)

Jurnalul Sighişoara Reporter şi Librăria Hyperion vă recomandă cartea săptămânii:

Herta Müler – CĂLĂTORIE ÎNTR-UN PICIOR – editura Humanitas, 2010.

Dacă măcar un sfert din cartea asta e autobiografic, şi cu siguranţă că e mai mult de atît, pe Herta Müller n-a aşteptat-o covorul roşu cînd a ajuns în RFG. Toate prostiile scriitoriceşti de cîrciumă şi invenţiile securistice urduroase care s-au spus despre ea cînd a plecat din România par cu atît mai tembele cînd citeşti acest roman.
În Germania, Herta Müller a luat totul de la capăt şi cred că atunci cînd a scris Călătorie într-un picior se gîndea mai mult la cititorii ei din „ţara cealaltă“, de care tocmai se despărţise, deşi cum ar fi zis Nichita Stănescu, dacă era neamţ, patria ei era limba germană. Chiar dacă ai ajuns într-o ţară liberă, libertatea nu e o cartelă pe care o capeţi de la funcţionarii care te verifică la intrare, ci începe cu repartiţia într-un imobil pentru imigranţi şi continuă cu opţiunea primei cumpărături – un pat sau un şifonier?
De fapt, ai nevoie de amîndouă, dar trebuie să alegi. Tot timpul trebuie să alegi singur, şi tot tu trebuie să decizi dacă e bine sau nu. Singura busolă pe care a avut-o Herta Müller a fost tenacitatea ei de scriitoare care nu s-a lăsat luată de întîmplările vieţii ca să supravieţuiască oricum. Adică nu s-a lăsat cucerită de untul german, acultural, detestat de Constantin Noica. Dar s-a hrănit cu el, fără să-l dispreţuiască, pentru a-şi scrie cărţile. Irene, personajul ei din primul roman pe care Herta Müller l-a scris după ce a ajuns în RFG, e puţin năucă, niţel apucată şi are o tenacitate a visului de somnambulă în stare de trezie.

Herta Müler

Cu un picior a ajuns în libertate. Celălalt i-a rămas prins în ţara cealaltă, unde, află, i s-a sinucis un prieten, iar „dictatorul“ şi „dictatoarea“ o duc fără grijă. Ce poţi face atunci cu o jumătate de libertate, chiar dacă primeşti cetăţenie refegistă în­tr-un cadru festiv? Simţi că drumul tău nu s-a terminat, chiar dacă ai ajuns cu un picior în libertate. Poate că mai există un loc, o gară, un timp în care să îţi recapeţi şi al doilea picior în libertate, fiindcă altfel jumătate din tine, cea rămasă în cealaltă ţară, te condamnă la coşmarul de care ai încercat să fugi şi din care afli că El şi Ea sînt bine-mersi pentru a-l prelungi.

O carte minunată pe care-o găsiţi la librăria Hyperion împreună cu alte noi apariţii care maidecare mai interesante.

JSR & Hyperion

Scufiţa Roşie se reîntoarce la Bibliotecă!

Colindătorii umblă pe la poarta instituţilor publice, în mod special elevii care se bucură acum de vacanţă, au colindat vineri, 10 decembrie, Biblioteca Municipală Zaharia Boiu din Sighişoara, în cadrul lansării de carte a autoarei Ana Munteanu Drăghici. Elevii de clasa I a Gimnaziului de Stat Aurel Mosora din Sighişoara au colindat angajaţii Bibliotecii Municipale Zaharia Boiu. Surpriza a fost însă de partea lor, pentru că au primit în dar povestea Fetiţei cu Chibrituri, interpretată de poeta Ana Munteanu Drăghici. De fapt evenimentul a constat în lansarea cărţii de colorat „Scufiţa Roşie”, versiunea versificată a poveştii după Charles Perrault. Ilustraţile îi aparţin lui Cati Drăgan, o româncă stabilită in America de 10 ani de zile, care este de profesie pediatru. Lucia Ţarălungă, directoarea bibliotecii a fost ca de fiecare dată o gazdă bună evenimentelor culturale şi educaţionale şi le-a deschis uşa celor mici.

Ana Munteanu Drăghici este deja binecunoscută comunităţii locale prin funcţia sa de preşedinte al Cenaclului Literar N.D. Cocea-Anotimpuri. Mai mult decât atât, domnia sa se poate lăuda cu o experienţă de 34 de ani ca şi cadru didactic. Din declaraţia sa am înţeles că această lucrare este de fapt un proiect al întregii familii. Nepoţii săi, Adelina Ana şi Alexandru sunt prezenţi pe coperta acestui volum şi au participat în punerea în scenă a acestui basm. Adelina a fost scufiţa roşie iar Alexandru, vânătorul. Autoarea urmează sa prezinte lucrarea şi în cadrul altor instituţii şcolare. Cei mici au ascultat cu plăcere versiunea audio a poveştii Scufiţa Roşie, în variantă versificată, în lectura Ligiei Ana Grindeanu, fiica autoarei. Elevii au răspuns şi ei acestui dar printr-un scurt program artistic iar la final au fost cinstiţi de către gazde cu dulciuri, aşa cum se cade oricărui colindător şi oricărei gazde care se respectă!

Dorothea Sabina Dâlbea

Cultura la îndemână

“Prostul are un mare avantaj faţă de omul deştept: este întotdeauna mulţumit de el însuşi.” – Napoleon Bonaparte

Jurnalul Sighişoara Reporter şi Librăria Hyperion vă recomandă cartea săptămânii:

Ion Cristoiu- GĂINA FĂRĂ BILET – editura Adevărul 2010

De la găina care naşte pui vii, Ion Cristoiu a evoluat la adevărata literatură. Dacă în anii când conducea “Bulina roşie”, astfel de informaţii făceau tiraj (la acea vreme paginile celorlalte cotidiane erau profund politizate n.r), noua sa carte este un maraton de povestiri satirice. Parcă a vrut să cuprindă într-un singur volum tot tembelismul Securităţii, toată prostia românească şi mai ales sărăcia spirituală a satului românesc.

Cartea nu are egal în literatura română. E un volum greu de poveşti uşoare. Iată paradoxul. O capodoperă a stilului sprinţar, a vieţii ca o anecdotă, a băşcăliei cu ştaif, în care autorul, cinste lui, nu e decât un tălmăcitor. Cartea este valoroasă pentru că scriitorul nu intervine cu formule de stil, cu tomuri de comparaţii sau cu fente literare. El evocă o realitate ciudată, bulversantă, ridicolă. Citind “Găina fără bilet” descoperi o Românie a timpului pierdut în caterincă. Ai putea crede că e un elogiu adus prostiei, dar nu este. Descoperi o lumea a chiaburilor care se trezesc după o nouă uneltire, dar şi a ţăranilor de azi pentru care un jurnal de ştiri e mai impresionant decât ştirea însăşi.

În cartea lui Ion Cristoiu sunt întâmplări care dacă ai fi singur ca un cronicar al vieţii cotidiene nu le-ai descoperi. Pentru simplul fapt că nu ai forţa elocinţei searbădului adevăr cum o are singur şi sigur Ion Cristoiu. Din “Găina fără bilet” poţi afla cum agramaţii judeţenelor de partid făceau carieră, cum securiştii urmăreau cipuri din dinţi, că loazele din partid  îşi dădeau proba incompetenţei, iar procurorii urmăreau nimicul. Cartea nu îşi propune să rezolve marile probleme ale sindicalizării prostiei.  Doar să evoce, în parametri stilistici de-o excepţională autenticitate avatarurile unei vieţi apăsate de nevoi şi de o dureroasă autenticitate. În poveştile lui Ion Cristoiu ochii de sticlă privesc,  violatorii sunt strigoi, iar politicienii în campaniile electorale asudă sub culoare violet pentru că alegătorii pun deştu’ după ce-l înmoaie în cerneală.

“Găina fără bilet” e o carte muncită mult, pentru a cuprinde o lume care nu se sufocă din indignare şi pentru care neobişnuitul e obicei de nuntă. Un bătrîn analfabet din Dăcăneasa, de exemplu, pretindea că noapte de noapte vine la el, pe furiş, să discute împreună teoria Relativităţii, însuşi Albert Einstein. Marele savant – susţinea bătrînul – avea serioase îndoieli privind formula E=mc2 şi ţinea să-i ceară sfatul. Sigur că te vei mira cum fantomele reueşesc să tulbure viaţa comunităţii, cum enoriaşii nu pot călca peste chipul Maicii Domnului, fără a avea ucaz de la Patriarhie, cum s-au prăvălit wc-urile ecologice peste Gura Muierii, iar europenismul a creat fel de fel de coţcari, gata să dea lovitura în numele integrării.

Ion Cristoiu

În puşcăriile evocate de Ion Cristoiu se luptă pentru drepturile deţinuţilor la jurnalul de ştiri. În satele care inundă discursul liric există butiquri numite la “Falimentul” care vând ciorapi ieftini, iar ospătăriţa rănită are grijă să pună tava pe masă înainte de a cădea secerată. Indicatoarele “curbă la stânga sunt colaci cu gust de cozonac.” Ion Cristoiu a scris 600 de pagini de parcă ar fi vrut să cuprindă toată România într-un singur volum. Mai rămâne de spus că puteţi achiziţiona cartea foarte uşor de la librăria Hyperion iar dacă nu o găsiţi în raft se poate comanda la personalul librăriei fără să plătiţi nimic în plus.

JSR & Hyperion