Sighişoara Freelance Reporter

Informaţii, ştiri, articole din şi despre Sighişoara

Archive for the ‘Revista presei’ Category

Subiectele săptămânii 26 martie – 1 aprilie în presa județeană

Publicat de ditzacontra pe 28 martie 2012

Incendiu la rezervație de stejari seculari din Sighișoara

Peste 10% din stejarii seculari din rezervația de la Sighișoara “Breite” au ars la începutul săptămânii în urma unui incendiu de vegetație uscată lăsat nesupravegheat. Incendiul a afectat și 5.000 de puieți de stejar și 25 hectare de vegetație. Pompierii militari din municipiu au intervenit luni, la ora 18:50 pentru stingerea incendiului, intervenția încheindu-se a doua zi la ora 18:00. “Detaşamentul de pompieri Sighişoara a intervenit în data de 26.03.2012, ora 18:50, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată produs în cadrul rezervaţiei de stejari seculari din municipiu. Intervenţia s-a încheiat marţi, 27 martie, la ora 18:00… ” (vezi articolul complet)

Articole pe aceeaşi temă:

50 de stejari seculari au ars lângă Sighișoara (Punctul)

Incendiu la rezervația Breite (Zi de zi)

PSD Sighișoara se destramă? Vezi cine a demisionat!

Demisii în bloc la PSD Sighișoara. Organizația de tineret, în frunte cu președintele, dar și consilierul județean PSD Sighișoara, Tiberiu Ferenc au demisionat din organizația locală, după ce săptămâna trecută prim-vicepreședintele  PSD Sighișoara Iulian Sârbu a părăsit partidul. Motivele pentru care au demisionat sunt aceleași, nemulțumirile față de practicile conducerii organizației locale de la Sighișoara, modul de implicare a președintelui partidului, și gestionarea defectuoasă a orașului, conduse de Dorin Dăneșan care este și primarul din Sighișoara. Consilierul Județean (PSD) Tiberiu Ferenc a anunțat astăzi că a demisionat din organizația locală din Sighișoara, motivând că nu se mai regăsește în practicile conducerii partidului. Acesta a precizat că presedintele organizatiei de tineret PSD Sighișoara, Haidu Sebastian împreună cu toată organizația de tineret, trezorierul Claudiu Pop, dar și prim-vicepreședintele PSD Sighișoara Iulian Sârbu au demisionat din aceleași motive. (vezi articolul complet)

Articole pe aceeaşi temă:

Iulian Sârb(u) intră-n gașca anti-Dăneșan (Punctul)

Demisii în PSD Sighişoara – “Epoca Dăneşan se încheie. Oamenii îl părăsesc!” (Jurnalul Sighişoara Reporter via SighişoaraOnline)

Publicat în Revista presei | Etichetat: | Lasă un comentariu »

Subiectele săptămânii 11-18 martie în presa județeană

Publicat de ditzacontra pe 13 martie 2012

“Petofi Sandor” în loc de “Aurel Mosora”  la Sighișoara?

Consiliul Local al municipiului Sighişoara se va întruni astăzi, de la ora 15.00, în şedinţă extraordinară, în cadrul căreia pe primul punct al ordinii de zi se află o petiţie prin care consilierii UDMR solicită înfiinţarea unei şcoli cu predare în limba maghiară începând cu anul şcolar 2012-2013.

Se vrea clădirea Gimnaziului de Stat „Aurel Mosora”

Documentul este semnat de consilierii UDMR Gall Erno, Szasz Izolda şi Toth Tivadar, care cer autorităţilor locale să respecte Legea Învăţământului şi să facă demersurile necesare înfiinţării unui Liceu Teoretic care să poarte numele de “Petofi Sandor.” „Vă solicităm ca în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 1/2001 – Legea Învăţământului, articolul 45, alineatul 2 şi 5 în care se stipulează că pe raza unei unităţi administrativ-teritoriale, cu mai multe unităţi de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor naţionale, funcţionează cel puţin o unitate şcolară cu personalitate juridică, pentru fiecare limbă maternă, indiferent de efectivul de elevi, să efectuaţi toate demersurile necesare înfiinţării unei structuri şcolare cu personalitate juridică cu predare în limba maghiară în municipiul Sighişoara, începând din anul şcolar 2012-2013, cu denumirea de Liceul Teoretic „Petofi Sandor”, se spune în petiţie. (vezi articolul complet)

Articole pe aceeași temă:

UDMR se opune cifrei de școlarizare la Sighișoara (AGERPRESS via Punctul)

Sighișoara, în continuare fără rețea școlară aprobată (Zi de zi)

Limba română, negociabila la Sighișoara?! (Zi de zi)

Burlacu şi Başa, coalizaţi împotriva primarului

Coaliţia transpartinică dintre PNL şi PD-L Sighişoara funcţionează impecabil de mai bine de un an şi, privind în urmă, vom descoperi şi care a fost conjunctura care a făcut posibilă această alianţă. Adrian Burlacu, consilier local din partea PNL, şi senatorul PD-L Petru Başa au interese economice şi „strategice” care i-au adus în poziţia de aliaţi. Dar să apelăm la istoria recentă a politicii de pe Târnava …

Başa şi cablul, senatorul şi contractele

Ca proprietar al unicului provider de televiziune prin cablu şi cel mai mare provider de internet din Sighişoara, Petru Başa a creat la Sighişoara un concern de presă de tip monopol pentru Sighişoara, eliminând încet şi sigur toată competiţia prin preţurile de dumping pe care le-a promovat de-a lungul anilor în oraş. Propunând preţuri extrem de mici clienţilor de publicitate pe de o parte, finanţând canalele de media din alte afaceri, senatorul Başa a reuşit să creeze ceea ce toţi politicienii visează: monopol în mass-media. (vezi articolul complet)

Alte articole

Încep modernizările conductelor de gaze în municipiul Sighişoara (Adevărul de seară)

Conducea beat şi a “parcat” în două maşini (Adevărul de seară)

Publicat în Revista presei | Etichetat: | Lasă un comentariu »

Subiectele săptămânii 5 – 11 martie în presa județeană

Publicat de ditzacontra pe 7 martie 2012

Politica violează Justiţia: cazul Dăneşan

În ,,cazul Dăneşan” a apărut un martor cheie care va da peste cap cazul primarului sighișorean

Condamnarea la un an şi șase luni de închisoare cu executare a primarului de Sighişoara, Ioan Dorin Dăneşan, este un caz asupra căruia merită să facem un studiu de caz. În timp ce primarii care au făcut istorie prin afacerile extrem de păguboase pentru instituţiile pe care le conduc sunt liberi, în cel mai rău caz cercetaţi şi cam niciodată condamnaţi, Ioan Dorin Dăneşan – primar anonim prin prisma scandalurilor de corupţie – riscă să facă puşcărie. Şi asta nu poate trece neobservat. (vezi articolul complet)

Alte articole:

Micii artişti prin bucătăriile istoriei la Sighişoara (Zi de zi)

Publicat în Revista presei | Etichetat: | Lasă un comentariu »

Subiectele săptămânii 6 – 12 februarie în presa județeană

Publicat de ditzacontra pe 6 februarie 2012

Deficit de 4,2 milioane de lei pentru bugetul Sighişoarei

Municipiul Sighişoara va avea în acest an un buget de 45,73 de milioane de lei la categoria venituri şi 50 de milioane de lei la categoria cheltuieli, adoptarea acestuia având loc vineri, 3 februarie, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local. Primarul Ioan Dorin Dăneşan a declarat că este nemulţumit de valoarea diminuată a cotelor defalcate, precum şi de tactica reevaluării clădirilor îmbrăţişată de agenţi economici care astfel achită impozite mai mici pe imobilele deţinute. “Ca şi primar nu sunt mulţumit de bugetul actual, nu din cauză că nu am fi capabili să îl gestionăm ca instituţie, ci mă refer la cotele defalcate care s-au diminuat foarte mult în ultimii ani. Pe lângă acest lucru mai adaug faptul că multe întreprinderi care au solicitat împrumuturi de la bancă şi-au făcut unele reevaluări ala clădirilor la preţ mai mic, bugetul scăzând astfel”, a afirmat Ioan Dorin Dăneşan.  (vezi articolul complet)

Articole pe aceeași temă:

Credite interne de 6,2 milioane de lei pentru Sighişoara (Zi de zi)

USL Sighişoara, pe un butoi de pulbere

Candidatul ideal are familie, doi copii şi un căţel, o afacere nu foarte mare, dar foarte curată, o imagine bună în comunitate şi multă susţinere din partea acesteia, e cinstit, frumos, deştept, bun negociator, are şarm şi … evident, carismă de politician. Trebuie să vrea şi să poată face politică. Are nevoie şi de al şaselea simţ, indiferent care ar fi acela. Ei bine, în cadrul USL Sighişoara deci în PNL şi PSD sunt cel puţin doi candidaţi care întrunesc o doză serioasă din calităţile enumerate mai sus şi vor să candideze. Din partea PSD Dorin Dăneşan fiind primar în funcţie are prima şansă. Dar lista nu se încheie aici. Iar din partea PNL se anunţă Dan Colceriu. (vezi articolul complet)

Alte articole:

Parteneriat pentru Sighişoara Blues Festival (Zi de zi)

“Săptămâna casătoriei” la Sighişoara (Zi de zi)

Un bucureştean s-a tamponat cu un englez pe E60, la Saschiz (Adevărul de seară – Mureș)

Publicat în Revista presei | Etichetat: | Lasă un comentariu »

Subiectele săptămânii 12 – 18 decembrie în presa judeţeană

Publicat de ditzacontra pe 14 decembrie 2011

Târgul Slow Food cu bunătăţi tradiţionale la Sighişoara

Fundaţia ADEPT, cu sprijinul primăriei Sighişoara organizează vineri, 16 decembrie, o nouă ediţie a Târgului de produse tradiţionale locale „Slow food”. În această perioadă producătorii din zona Sighişoara şi nu numai îşi vor  etala produsele tradiţionale în Parcul Central din Sighişoara. Evenimentul este la ediţia a treia, organizat de ADEPT  în preajma Crăciunului, pe lângă ediţiile organizate în preajma sărbătorilor pascale. Cu acest prilej, va fi omagiată şi TERRA MADRE DAY,  un eveniment dedicat diversităţii gastronomice şi culturii culinare locale sărbătorită  în întreaga lume, pe 10 decembrie.
Ediţia din acest an va debuta vineri, 16 decembrie, începând cu ora 10, cu un recital al corurilor de la unităţile de învăţământ din zonă. (vezi articolul complet)

Primarii Dorin Florea şi Ioan Dăneşan, decoraţi de Traian Băsescu

Preşedintele Româniai, Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Cavaler primarilor mureşeni Dorin Florea şi Ioan Dăneşan. Preşedintele României, Traian Băsescu a conferit decoraţii pentru 17 primari din ţară, printre care şi Dorin Florea, primarul municipiului Târgu-Mureş şi Ioan Dăneşan, primarul municipiului Sighişoara.Cei doi edili mureşeni au primit Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Cavaler.  (vezi articolul complet)

Articole pe aceeaşi temă:

Dăneşan de Sighişoara, Cavaler al lui Băsescu (Zi de zi)

Florea și Dăneșan, decorați de președintele Băsescu (CityNews – Mureş)

Ambasadorul Belgiei încântat de Sighişoara

Municipiul Sighişoara a fost vizitat luni, 12 decembrie, de delegaţia Ambasadei Regatului Belgiei la Bucureşti, condusă de Excelenţa Sa domnul Philippe Beke, ambasadorul Belgiei în România şi Republica Moldova. „A fost vorba de o vizită de curtoazie, fiind prima dată când un diplomat belgian este oaspetele municipalităţii. Discuţiile purtate cu această ocazie s-au referit, în esenţă la posibilităţile de colaborare între Sighişoara şi o comunitate locală belgiană, pornind de la premisa că, între cele două populaţii există legături istorice care datează din perioada colonizării Transilvaniei cu populaţie saxonă. (vezi articolul complet)

Cutia cadourilor pentru sărmani

Sighişoara s-a alăturat Campaniei Shoebox prin organizarea unui punct de colectare a cadourilor la Sala ,,Mihai Eminescu” care va fi deschis în data 17 decembrie, între orele 09.00 şi 19.00. Campania Shoebox, ajunsă la cea de-a V-a ediţie, este o iniţiativă de ajutorare a copiilor orfani, proveniţi din familii dezorganizate sau prea sărace ca să le poată face viaţa mai uşoară. Participanţii la campanie sunt rugaţi să pună într-o cutie (de pantofi) câteva lucruşoare – nu neapărat noi – (cum ar fi haine, jucării, cărţi de colorat… chiar şi dulciuri), iar cutia va ajunge la un copil nevoiaş. (vezi articolul complet)

Articole pe aceeaşi temă:

Campanie de strângere de cadouri pentru copiii săraci (Zi de zi)

Alte subiecte

„Marşul luminilor” la Sighişoara (Zi de zi)

Sighişorenii cei mai tari la lupte libere (Zi de zi)

Grup de lucru UNPR la Sighişoara (Zi de zi)

UNPR va avea organizație și la Sighișoara (CityNews – Mureş)

Spargere la Casa de oaspeţi a Sighişoarei (Zi de zi)

Spargere la Casa de Oaspeţi a Primăriei Sighişoara (Adevărul de seară – Mureş)

Proiectil din Al Doilea război Mondial descoperit într-o grădină din Archita (Adevărul de seară – Mureş)

„360 de grade” sau Sighişoara văzută 3D din Luduş (Zi de zi)

Explozie la Sighişoara. Trei persoane au ajuns la spital (Adevărul de seară – Mureş)

Explozie la Sighişoara (Zi de zi)

Condoleanţe familiei lui Ioan Toşa (Zi de zi)

Fie-i vesnica pomenirea! (Cuvântul liber)

Publicat în Revista presei | Lasă un comentariu »

Subiectele săptămânii 21- 27 noiembrie în presa judeţeană

Publicat de ditzacontra pe 23 noiembrie 2011

Doi primari mureşeni, condamnaţi la închisoare! Dorin Dăneșan, primarul Sighișoarei, se declară nevinovat

Atât primarul din Sighişoara, Dorin Dăneşan, cât şi edilul din comuna Apold, Sorin Bizo au fost condamnaţi de Instanţă. Dacă Dăneşan a fost condamnat cu suspendare pentru abuz în serviciu, Bizo a primit o pedeapsă cu suspendare pentru mărturie mincinoasă.

UPDATE 9.06: Primarul municipiului Sighișoara, Ioan Dorin Dăneșan, a fost condamnat de Judecătoria Sighișoara la un an si șase luni de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, fals și uz de fals, săvârșite în scopul de a ascunde comiterea unei infracțiuni. Hotărârea judecătorească a fost atacată de avocatul primarului cu recurs. Dăneșan se declară nevinovat. (vezi articolul complet)

Articole pe aceeaşi temă:

Primarul din Sighişoara, Dorin Dăneşan, a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pentru abuz în serviciu, fals şi uz de fals (Radio Tg. Mureş)

S-a lansat proiectul comunei Saschiz

La sfârșitul săptămânii trecute a fost lansată monografia comunei Saschiz, realizată în cadrul proiectului cultural ,,Saschiz – pagini de istorie locală”, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), pe componenta ”Educaţie culturală”. Proiectul a beneficiat de finanţare nerambursabilă în valoare de 11.657 de lei în scopul punerii în valoare a istoriei şi moştenirii culturale, prin implicarea comunităţii locale. În cadrul proiectului au mai fost educaţi 10 voluntari din comunitate pentru animarea socio-culturală a comunităţii, creşterea interesului comunităţii pentru cultură, în special în rândul tinerilor, şi s-a urmărit revitalizarea tradiţiilor, obiceiurilor şi meşteşugurilor tradiţionale prin înfiinţarea unui cerc tematic pentru reluarea practicării cel puţin a unui meşteşug. (vezi articolul complet)

Apold, cuibuşor de ALEGERI

Primarul comunei Apold, Sorin Bizo a fost condamnat penal la un an de închisoare cu suspendare, printr-o sentință definitivă a Curții de Apel Tîrgu-Mureș. Potrivit unui extras din decizia penală nr. 721/R, Curtea de Apel: „…condamnă pe inculpatul Sorin Bizo la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani stabilit conform art. 82 Cod penal“. (vezi articolul complet)

Articole pe aceeaşi temă:

Primarul din Apold, condamnat pentru mărturie mincinoasă (CityNews Mureş)

Comuna Apold din judeţul Mureş riscă să rămână din nou fără primar (Radio Tg. Mureş)

Comuna Apold rămâne iar fără primar (Zi de zi)

Alte subiecte:

Străzi asfaltate în Nadeş (Zi de zi)

Ziua Unirii sărbătorită la Sighişoara (Zi de zi)

Dorin Dăneşan, întâlnire cu proprietarii (Zi de zi)

Publicat în Revista presei | Lasă un comentariu »

Program Festivalul Sighişoara Medievală 2011 (Zi de zi)

Publicat de ditzacontra pe 26 iulie 2011

Festivalul se va desfăşura după următorul program în Piaţa Arthur (Piaţa Cetăţii), Piaţa Ioana D‘Arc (Str. Cositorarilor – lângă Consistoriul Evanghelic), Piaţa Martin Luther ( în faţa Turnului cu Ceas), Piaţa Vlad Ţepeş, (între Primărie şi Biserica Mănăstirii (statuia lui Vlad Dracul), Piaţa Robin Hood – Piaţa Răţuştelor ( între Turnul Cizmarilor şi Biserica Catolică), Piaţa Arn (vizavi de Şcoala de Muzică), Piaţa Tristan şi Isolda ( Str. Zidul Cetăţii între Turnul Croitorilor şi intrarea în Piaţa Cetăţii) şi Bârlogul lui Merlin (Str. Şcolii nr. 12, curtea interioară): (Citeste mai departe)

Publicat în Cultură, Eveniment, Revista presei | Etichetat: , , , , , | Lasă un comentariu »

Membrii marcanţi ai Academiei Române la Sighişoara (Zi de zi)

Publicat de ditzacontra pe 26 iulie 2011

Miercuri, 27 iulie, debutează o nouă ediţie a Festivalului Medieval de la Sighişoara, Organizatorii evenimentului, aşteaptă publicul vizitator la cinci zile de atmosferă medievală, întreţinută  de un festival-spectacol marathon de 5 zile, în care 9 Ordine şi Grupări Cavalereşti vor anima atmosfera Cetăţii Medievale
8 Formaţiuni de Muzică Medievală, 9 Trupe de Teatru şi Animaţie şi 6 Conferenţiari din Noua Acropolă. Prima noutate a ediţiei din acest an o reprezintă redenumirea pieţelor, ele vor purta noi denumiri, – Piaţa Arthur, Piaţa Ioana D‘Arc, Piaţa Martin Luther.  Piaţa Vlad Dracul, Piaţa Robin Hood, Piaţa Arn,  Piaţa Tristan şi Isolda,  Bârlogul lui Merlin, Drumurile Artiştilor şi Trubadurilor Curtea Vrăjitoarelor, Tribunalul Cetăţii şi Drumul Condamnaţilor.(Citeste mai departe)

Referințe: Festivalul ”Sighișoara Medievală” în presa județeană (articole din Zi de zi, Adevărul de seară - Mureș și CityNews – Mureș)

Zece ordine cavalereşti la Festivalul de la Sighişoara (Adevărul de seară – Mureș)

Menestreli şi trubaduri la Sighişoara (Zi de zi)

Cinci zile de ev mediu la Sighișoara (articole din Zi de zi si Adevărul de seară – Mureș)

Pagina oficială a “Festivalului Sighișoara Medievală”

Publicat în Cultură, Eveniment, Revista presei | Etichetat: , , , , , | Lasă un comentariu »

Proiect de promovare turistică la Sighişoara (Zi de zi)

Publicat de ditzacontra pe 26 iulie 2011

Primăria municipiului Sighişoara este în faza de precontractare a proiectului ”Crearea şi dotarea unui centru naţional de informare şi promovare turistică în municipiul Sighişoara”, depus pe Programul Operaţional Regional, prin care se va putea face o promovare profesionistă, dar se va putea ţine şi o evidenţă a numărului de turişti care vizitează oraşul, relatează Agepres. Eforturile administraţiei publice locale au urmărit atât proiecte de dezvoltare a infrastructurii – reabilitare străzi, iluminat arhitectural, reabilitare sisteme de apă şi canalizare, restaurare şi conservare Zona UNESCO – cât şi promovarea Sighişoarei ca destinaţie turistică, alături de asociaţia profesională a proprietarilor de structuri de cazare, Asociaţia Turistică Sighişoara. (Sursa: Zi de zi)

Publicat în Administraţie, Revista presei, Ştiri | Etichetat: , , , , , , | Lasă un comentariu »

Recital Cipriana Smărăndescu la Sighişoara (Zi de zi)

Publicat de ditzacontra pe 26 iulie 2011

Muzeul de Istorie Sighişoara în colaborare cu Asociaţia Muzicală „Aliusmodum”, cu sprijinul Municipiului Sighişoara organizează în 2 august, în Turnul Fierarilor un recital de clavicord susţinut de Cipriana Smărăndescu. Membru fondator şi director artistic al Asociaţiei muzicale „Aliusmodum”, artista  are la bază un CV impresionant, licenţiată  în clavecin cum laudae la Vicenza (P. Marisaldi) şi Bucureşti (O. Lefterescu), s-a perfecţionat cu T. Koopman, A. Staier, P. Ayrton, P. Hantaï, urmând în paralel cursuri de orgă la Vicenza, câştigătoare a numeroase concursuri naţionale şi internaţionale, Cipriana Smărăndescu, revine la Sighişoara cu un nou recital de excepţie după cel susţinut anul trecut, tot în Turnul Fierarilor din Cetatea Medievală. (Citeste mai departe)

Publicat în Cultură, Revista presei | Etichetat: , , , , | Lasă un comentariu »

Academia Muzicală Sighişoara, la ediţia a XVIII-a (Zi de zi)

Publicat de ditzacontra pe 26 iulie 2011

Debutul lunii august aduce e în Cetatea Sighişoarei un nou eveniment muzical de excepţie,  Festivalul Internaţional de Muzică Academică. Festivalul, care va avea loc în perioada 1- 12 august, are ca mentor pe violonistul sighişorean la origine, stabilit în Elveţia, Alexandru Gavrilovici. Acesta aduce tradiţia muzicală academică în burgul sighişorean din 1994 şi până în prezent. Partenerii municipalităţii Sighişoara  în acest proiect cultural de excepţie sunt Fundaţia Elan Bucureşti şi Asociaţia „Cultura VIVA Sighişoara”. Această manifestare culturală de o înaltă ţinută artistică a adăugat o nouă dimensiune imaginii Sighişoarei ca centru cultural internaţional. (Citeste mai departe)

Publicat în Cultură, Revista presei | Etichetat: , , , , | Lasă un comentariu »

Concurs Naţional de Teatru Medieval la Sighişoara (Zi de zi)

Publicat de ditzacontra pe 26 iulie 2011

Marţi, 19 iulie, a debutat la Sighişoara a 7-a ediţie a Concursului Naţional de Teatru Medieval. La festival participă aproximativ 200 de copii din palate ale copiilor, cluburi şi şcoli din 18 localităţi din ţară. După deschiderea oficială de marţi, miercuri, 20 iulie, Elevii au fost participat la  concurs numit „Vănătoare de comori”, iar după-amiaza la competiţie de alpinism, căţărări şi jocuri sportive, iar seara  spectacole şi concerte. (Citeste mai departe)

Publicat în Cultură, Revista presei | Etichetat: , , , , , | Lasă un comentariu »

Rezultatele Bacalaureatului 2011 – elevii între agonie şi extaz (Jurnalul Sighișoara Reporter via SighișoaraOnline)

Publicat de ditzacontra pe 7 iulie 2011

„Nu are rost acum să învinuim pe cineva ci trebuie lucid şi realist să vedem exact care ar putea fi motivele, după care să încercăm să obţinem un progres.” ing. Dorina Iosif.

De la an la an rata de promovabilitate la bacalaureat a scăzut, ajungând în acest an la un nivel alarmant de sub 50%. În municipiul Sighişoara rezultatele obţinute de candidaţii acestei generaţii se înscriu din nefericire aceleiaşi statistici, rata promovabilităţii a fost de 54,24%, cifre obţinute în baza informaţilor postate pe site-ul www.edu.ro. Cei mai mulţi profesori sunt de părere că nu trebuie căutate scuze ci soluţii pentru a îmbunătăţi sistemul de învăţământ iar elevii trebuie să înveţe mai mult. (Citește mai departe)

Publicat în Învăţământ, Revista presei | Etichetat: , , , , | Lasă un comentariu »

PUD aprobat pentru Amenajare Clinică Medicală (Jurnalul Sighișoara Reporter via SighișoaraOnline)

Publicat de ditzacontra pe 7 iulie 2011

Consilierii locali au aprobat planului Urbanistic de Detaliu pentru ˝Amenajare Clinică Medicală în Sighişoara˝, Sighişoara, str. Mihai Viteazu f.n. Un investitor din Braşov îşi propune construcţia unui centru medical în Sighişoara în cartierul Mihai Viteazu. Investitorul a achiziţionat un cămin de nefamilişti din zonă, propunându-şi să îl amenajeze şi doteze astfel încât în acesta să funcţioneze un centru medical. Conform proiectului, clinica ar urma să aibă parter plus trei etaje, investitorul dorind să concesioneze şi centrala termică din cartier pentru amenajarea centrului de radiologie din cadrul clinicii. (Citește mai departe)

Referințe: Spital privat la Sighișoara cu bețe în roate de la început (Ziarul de Mureș)

Publicat în Administraţie, Revista presei, Ştiri | Etichetat: , , , , , , , | Lasă un comentariu »

Festivalul Interetnic-Proetnica, Sighişoara amânat din nou (Jurnalul Sighișoara Reporter via SighișoaraOnline)

Publicat de ditzacontra pe 7 iulie 2011

Mult aşteptatul Festival Interetnic-Proetnica, organizat anual în municipiul Sighişoara va fi din nefericire, amânat din nou pentru anul 2012. Anual în luna august Sighişoara aşteaptă Europa la festivalul Proetnica. Pe scene şi în pieţele din Cetatea Sighişoarei au avut loc an de an, spectacole de dans şi muzică tradiţională şi contemporană, precum şi spectacole de poezie şi muzică folk. (Citește mai departe)

Publicat în Revista presei, Ştiri | Etichetat: , , , | Lasă un comentariu »

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.