Sighişoara Freelance Reporter

Informaţii, ştiri, articole din şi despre Sighişoara

Arhiva pentru iunie, 2011

Cesiro a cumpărat Artfil (Jurnalul Sighișoara Reporter via SighișoaraOnline)

Publicat de ditzacontra pe 30 iunie 2011

Înfiinţată în anul 1957 sub numele de Combinatul de Faianţă şi Sticlărie din Sighişoara, firma a fost divizată în anul 1990 prin constituirea a trei societăţi comerciale: Cesiro, Stimet şi Artfil. La 21 de ani de la această divizare, putem spune că două dintre societăţi Cesiro şi Artfil îşi vor desfăşura activitatea sub acelaşi acoperiş şi aceasta după ce S.C. CESIRO S.A. a cumpărat clădirea Artfil, a terenului şi pavilionului administrativ, în aceste spaţii urmând să îşi extindă producţia. S.C. CESIRO S.A. una dintre cele mai mari fabrici producătoare de ceramică de menaj din Europa, fondată în anul 1957, în oraşul nostru, sub numele de Întreprindere de Sticlărie şi Faianţă Sighişoara, este  continuatoarea tradiţiei ceramice specifice spaţiului cultural şi spiritual al Transilvaniei, numărându-se printre primele societăţi din România în acest domeniu. (Citește mai departe)

Referințe: Economia sighişoreană faţă cu criza economică (IV)

Publicat în Economic, Revista presei | Etichetat: , , , , , | Lasă un comentariu »

Pierderi în 2010 pentru Târnava Sighişoara (Zi de zi)

Publicat de ditzacontra pe 30 iunie 2011

Producătorul de confecţii textile SC Târnava SA Sighişoara a înregistrat o pierdere de 162.212 lei în exerciţiul financiar 2010, conform raportului anual prezentat către Bursa de Valori Bucureşti. „Evoluţia negativă a preţurilor la utilităţi şi combustibil, în sensul creşterii lor, majorarea termenelor de încasare impuse de clienţii externi concomitent cu reducerea comenzilor pe piaţa externă, atât la export cât şi la nivelul UE, datorată de criza economică mondială, fluctuaţia forţei de muncă, reducerea numărului personalului direct productiv, dar şi din lipsa unor măsuri guvernamentale în sprijinul mediului de afaceri sunt câteva elemente care au influenţat în sens negativ activitatea desfăşurată în exerciţiul financiar 2010, activitate concretizată într-o pierdere de 162.212 lei”, a precizat Cecilia Hâncu, directorul general al SC Târnava SA Sighişoara. (Citește mai departe)

Referințe: Economia sighişoreană faţă cu criza economică (II)

Publicat în Economic, Revista presei | Etichetat: , , , , | Lasă un comentariu »

Istoria publicaţiilor la Turnul cu Ceas (Zi de zi)

Publicat de ditzacontra pe 30 iunie 2011

Începând de vineri, 1 iulie, Sala de expoziţii temporare din incinta Turnului cu Ceas din Sighişoara va găzdui timp de o lună expoziţia itineranta dedicată istoriei publicităţii în Transilvania realizată de Muzeul Casa Mureşenilor Brasov intitulată “Auziţi, vedeţi, miraţi-vă!” Expoziţia de publicitate  doreşte să aducă o mică contribuţie la cercetarea publicităţii transilvănene, în incinta Muzeului de Istorie Sighişoara. “Noutatea acestei expoziţii constă în identificarea primelor anunţuri publicitare în limba româna din Transilvania în Gazeta de Transilvania din perioada 1838-1858. (Citește mai departe)

Publicat în Cultură, Revista presei | Etichetat: , , , , , , | Lasă un comentariu »

Târgul Meşteşugarilor la Sighişoara (Zi de zi)

Publicat de ditzacontra pe 30 iunie 2011

În perioada 7-9 iulie, va avea loc ddiţia a VII-a a Târgului Meşteşugarilor Sighişoara, organizat de Fundaţia Veritas Sighisoara. Evenimentul  reuneşte meşteri populari din toată ţara, care promovează arta tradiţională. Scopul târgului  este revitalizarea meştesugurilor tradiţionale prin transmiterea tehnicii de lucru publicului interesat, meşterii demonstrându-şi abilităţiile profesionale prin intermediul unor ateliere de creaţie care vor avea  loc în fiecare zi a târgului. La aceste ateliere sunt invitaţi toţi vizitatorii care vor să deprindă arta unui meştesug străvechi.

Sursa: Zi de zi

Publicat în Cultură, Revista presei | Etichetat: , , | Lasă un comentariu »

Spital privat la Sighișoara cu bețe în roate de la început (Ziarul de Mureș)

Publicat de ditzacontra pe 27 iunie 2011

Cetatenii municipiului Sighisoara si nu numai, ar putea beneficia pe viitor de servicii medicale la standarde europene în cadrul primului centru medical privat, ce se doreste a fi construit la Sighisoara. Afacerea apartine omului de afaceri Ion Dinita, liderul organizatiei judetene a PC Brasov care si-a pus în gând sa faca la Sighisoara o clinica moderna dotata la standarde europene si sa reînvie turismul medical în zona. Clinica se va realiza în cadrul unui bloc aflat deja în proprietatea sa, dupa ce va evacua locatarii, si va concesiona centrala termica dezafectata si o parcela de spatiu verde pentru parcari, alei, accese. (Citește mai departe)

Notă admin.: Probabil că articolul publicat în Ziarul de Mureș face referire procesul verbal al dezbaterii publice ce a avut loc cu privire la acest subiect în data de 23 mai 2011, proces verbal pe care îl publicăm mai jos așa cum a fost descărcat de pe site-ul Primăriei municipiului Sighișoara:

P R O C E S – V E R B A L

 Încheiat azi, 23 mai 2011, în cadrul dezbaterii publice pe tema „Planul Urbanistic de Detaliu pentru amenajare clinică medicală în Sighişoara, strada Mihai Viteazu F.N.”.

Şedinţa începe la ora 16,00 şi are loc în sala mică de şedinţe a Primăriei. La şedinţă participă un număr de 14 de persoane, conform tabelului anexat, care
face parte integrantă din prezenta.
Domnul Diniţă Ion se prezintă ca fiind un om de afaceri din Braşov, proprietar al unui bloc din strada Mihai Viteazu nr.7B cel de lângă centrala termică – cuprinsă în PUD – pe care doreşte să o cumprere pentru a putea face un laborator medical.

Menţionează că are o colaborare cu domnul dr. Alexandrescu, medic la Monaco şi de aceea doreşte să transforme blocul într-o clinică medicală modernă, cu o investiţie de 3,5 milionae EURO. Arată că, prin realizarea acestei clinici medicale s-ar crea noi locuri de muncă, ar veni mai mulţi turişti în Sighişoara deoarece se practică un turism de sanătate. Turiştii daca ştiu că beneficiază de servicii medicale bune, au condiţii bune, vin să facă lucrări. Arată că din zona aceea se poate face o zonă frumoasă, se poate face o clinică medicală ca şi în occident.

Domnul Adrian Eftimie întreabă cine se va ocupa de partea medicală?

Domnul Ion Diniţă îi răspunde că domnul dr. Alexandrescu şi cu soţia dânsului, ambii fiind medici la Monaco. Arată că realizarea acestei clinici se va face la standarde europene, clinica va fi dotată cu apartură medicală foarte modernă iar de managementul ei se va ocupa dr. Alexandrescu. Arată că se doreşte integrarea acestei clinici într-un circuit. Menţionează că trebuie făcut ceva şi pentru omul de rând, că e uşor să închizi spitalele „…..”

Domnul Adrian Eftimie arată că nu ştie în ce măsură, serviciile oferite de această clinică se vor adresa omului de rând.

Domnul Ion Diniţă spune că se va negocia cu Casa de Sănătate. Arată că banii pe care îi cotizează fiecare cetăţean trebuie să se întoarcă. Menţionează că dacă investeşete în realizarea acestei clinici trebuie să şi câştige. Face precizarea că este un om realizat, că doreşte sa facă ceva care să rămână în urma dânsului.

Domnul Tuli Coloman întreabă dacă s-a făcut un sondaj?

Domnul Ion Diniţă îi răspunde că da şi că persoanele chestionate sunt de acord cu construirea acestei clinici medicale şi că aceasta trebuie introdusă într-un circuit extern. Menţionează că nu-i poţi pune unui român în cârcă o plată atât de mare, că dacă nu încercăm să schimbăm ceva în societate, ne merităm soarta.

Domnul Tuli Coloman întreabă dacă investiţia este suportată din capital privat?

Domnul Ion Diniţă răspunde că da.

Domnul Rolea George întreabă dacă va fi şi recuperare cardiacă?

Domnul Ion Diniţă îi răspunde că da şi că a luat legătura cu domnu dr. Deac de la Tîrgu Mureş.

Domnul George Rolea întreabă câte paturi vor fi pentru recuperare cardiacă?

Domnul Ion Diniţă îi răspunde că 30, pentru început.

Domnul George Rolea întreabă de numărul total de paturi iar domnul Ion Diniţă îi spune că este vorba de 100 de paturi.

Domnul Diniţă arată că e o afacere nouă care trebuie făcută rentabilă. Arată că seringa care se cumpără în spitale cu 10 lei poate fi cumpărată şi cu 1 leu.

Domnul George Rolea îi spune domnului Diniţă că a spus că nu vrea să facă profit şi acum vorbeşte de rentabilitate.

Domnul Diniţă spune că nu vrea să trăiască din asta, că vrea să reinvestească profitul arătând că un aparat medical achiziţionat acuma, peste 2, 3 ani nu mai e performant.

Domnul George Rolea întreabă dacă laboratorul va fi dotat cu computer tomograf.

Domnul Ion Diniţă arată că dânsul nu se ocupă de partea medicală, că pentru aceasta există specialişti.

Domnul Rolea George arată că în Sighişoara sunt trei laboratoare medicale.

Domnul Diniţă spune că reactivii sunt aduşi din Ungaria.

Domnul George Rolea arată că e vorba de marcări tumorali”….” arată că dânsul este medic. Întreabă ce sistem de finanţare va negocia cu Casa de Sănătate? Întreabă dacă e vorba de pachetul minim?

Domnul Ion Diniţă spune că încă nu s-a gandit.

Domnul George Rolea întreabă dacă îl va face eficient după trei ani?

Domnul Ion Diniţă menţionează că vrea să ajute comunitatea.

Domnul George Rolea menţionează că îi surâde ideea construirii unei clinici medicale şi că va fi bine dacă clinica va fi dotată şi cu un computer tomograf.

Domnul primar intervine şi arată că nu se gândeşte din punct de vedree financiar, nici social, dar în Sighişoara trebuie un spital şi cine are bani să-l facă, să-l facă. Cum merg unii în străinătate să se opereze, să vină la Sighişoara să o facă.

Domnul George Rolea arată că domnul dr. Deac nu va opera la Sighişoara, poate doar să organizeze.

Domnul Ion Diniţă arată că trebuie să ai 2,3 nume de medici renumiţi.

Domnul primar arată că nu e interesat de preţuri, că domnul Diniţă vrea să se extindă, să fie în Sighişoara o clinică bună şi poate îşi mai schimbă şi zona aceea faţa. Arată că atât ca om , cât şi ca edil al oraşului, îl interesează.

Adrian Eftimie arată că s-au mai vândut spaţii şi nu s-a mai realizat ceea ce se spusese iniţial.

Domnul Ion Diniţă arată că a cumpărat în acel cartier un bloc pe care l-a renovat. Menţionează că a trimis bani pentru diverse reparaţii, că nu le-a perceput chirie locatarilor, că le-a cerut doar să îngrijescă blocul, să plătească impozitul şi cheltuielile de întreţinere însă aceştia nu au plătit şi chiar au produs stricăciuni.

Domnul Adrian Eftimie arată că centrala termică trebuie scoasă la licitaţie, nu poate fi dată aşa cu dedicaţie.

Domnul Ion Diniţă spune că dânsul nu are nimic împotrivă şi că, în contractul de vânzare-cumpărare pot fi inserate anumite clauze…nu are nimic împotrivă. Menţionează că, cu blocul pe care îl are în proprietate poate face ce vrea şi că doreşte ajutor cu centrala termică şi cu parcarea. Arată că doreşte să facă ceva care să rămână în urma dânsului.

Domnul George Rolea întreabă la ce ajutor se referă iar domnul Diniţă îi răspunde că se referă la aprobări.

Domnul Tuli Coloman întreabă ce fel de clinică doreşte să facă şi aminteşte de clinica medicală de la Sibiu.

Domnul Ion Diniţă îi răspunde că intenţionează să facă o clinică de top.

Domnul Rolea George intervine şi arată faptul că cei care contribuie la sistemul de sănătate îi susţin şi pe cei care nu plătesc…de exemplu, ţiganii. Face precizarea că se îndoieşte că această clinică va putea oferi servicii şi pentru cei cu venituri medii.

Domnul primar arată că aceste servicii vor trebui plătite.

Domnul George Rolea arată că la asta făcea referire, că această clinică va putea oferi servicii sociale doar pentru 20% .

Domnul Ion Diniţă intervine şi spune că pensionarii merită să fie trataţi bine după atâţia ani de muncă.

Domnul Tuli Coloman intervine şi arată că ar fi bine dacă la această clinică ar exista şi un computer tomograf dar că, investiţia de 3,5 mil EURO i se pare cam mică.

Domnul Ion Diniţă îi răspunde că va încheia parteneriate pentru aparatura medicală, că există multe firme şi că momentan doar s-a realizat un proiect.

Domnul Tuli Coloman apreciază că va fi o concurenţă cu spitalul existent şi întreabă dacă există în proiect prevăzută şi amenajarea unui parc.

Domnul Ion Diniţă îi spune că a intenţionat însă i s-a spus că acolo există depusă o cerere de finanţare pentru amenajarea unui parc.

Domnul George Rolea arată că în PUD apare şi spaţiul verde, atrage atenţia că nu este posibil deoarece, conform legislaţiei, pe orice spaţiu verde concesionat nu se poate construi mai mult de 10%.

Domnul George Rolea arată că apreciază ideea construirii unei clinici medicale, îl felicită pe domnul Diniţă şi că trebuie găsită soluţia legală.

Domnul Ion Velicu, arhitectul şef intervine şi arată că pentru parc e depusă o cerere de finanţare şi că este vorba de 6 m de spaţiu verde de lângă bloc şi de 6 m de lângă centrala termică.

Domnul George Rolea atenţionează din nou cu privire la spaţiul verde.

Domnul primar arată că legea care reglementează spaţiile verzi este în vigoare de 2,3 ani. Arată că, având în vedere faptul că este vorba de construirea unei clinici medicale trebuie să găsim modalitatea şi pentru cei câţiva metri de spaţiu verde. Adaugă fatul că Sighişoara are o zonă verde foarte mare în extravilan.

Domnul George Rolea apreciază că deşi aşa este , trebuie găsită modalitatea legală.

Domnul  Ion Diniţă arată că doreşte ca lucrurile să se realizeze pe cale legală şi că nu doreşte să se facă nicio ilegalitate.

Domnul George Rolea îi atrage atenţia că cine dă aprobarea, răspunde. Arată că sunt unele mici probleme care trebuie rezolvate.

Domnul primar intervine şi spune că legile sunt prost făcute.

Domnul Neguţ arată că domnul primar are dreptate şi că trebuiau să fie prezenţi cei care locuiesc în zonă „….”pădurea cade pe noi şi noi ne cramponăm la puţin spaţiu verde. Adaugă că oamenii aşteaptă totul de la Primărie şi că doar un om bătut în cap n-ar fi de acord cu acest proiect.

Domnul Ionel Gavrilă arată că salută această iniţiativă şi că pentru Sighişoara este mână cerească. Arată că spitalul funcţionează şi aşa va rămâne. Arată că a fost la Târgu Mureş la Clinica Nova Vita şi e ok.

Domnul primar intervine şi arată că acea clinică s-a construit pe spaţiu verde.

Domnul Ionel Gavrilă arată că este o problemă cu garajele din zona unde se doreşte amenajarea clinicii.

Domnul Ion Diniţă arată că, chiar dacă nu va fi amenajată clinica, garajele trebuie desfiinţate deoarece crează o imagine urâtă municipiului.

Domnul Ionel Gavrilă arată că dacă se rezolvă problema cu Casa de Sănătate se va rezolva o mică parte din problema socială.

Domnul Ion Diniţă arată că deja a început să cheltuie bani pentru această clinică „….realizarea PUD-lui…”.

Domnul Lazăr intervine şi spune că este de acord cu domnul Rolea în ceea ce priveşte spaţiul verde.

Domnul primar intervine şi arată, din nou, că se va amenaja o clinică medicală şi că nu trebuie să ne cramponăm la 1m de spaţiu verde.

Domnul Tuli Coloman întreabă în cât timp se va realiza această clinică iar domnul Diniţă îi răspunde că într-un an de când are toate aprobările pentru a începe lucrările.

Domnul George Rolea atenţionează asupra faptului că, structura de rezistenţă e pe cărămizi iar domnul Diniţă spune că se pot găsi soluţii, că a consultat specialişti şi că se poate îmbrăca structura excistentă în schelet metalic.

Domnul Lazăr intervine şi spune că din beton.

Domnul Ion Diniţă spune că sala de operaţii va fi la etaj iar domnul George Rolea atrage atenţia că sălile de operaţie pot fi la etajul 2, cel mult.

Domnul Ion Diniţă arată că aşa a discutat cu specialiştii.

Domnul George Rolea întreabă dacă această clinică va avea o Unitate de Primiri Urgenţe iar domnul Diniţă îi răspunde că da.

Nefiind alte discuţii, se încheie dezbaterea publică. 

Comisia de aplicare a Legii
nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică
 

    P. Preşedinte,                                                                                  Secretar,

     Anca Fleşariu                                                                                 Oana Sitea

(Sursa: site-ul Primăriei municipiului Sighișoara)

Mai jos vedeți fotografii cu situația actuală a zonei în care investitorul intenționează să amenajeze centrul medical (în cartierul cunoscut sub numele de “Foamea”), precum și soluțiile propuse pentru transformarea zonei. Imaginile sunt preluate din documentul ce a fost supus dezbaterii publice în data de 23 mai a.c. și care este de asemenea publicat pe site-ul Primăriei municipiului Sighișoara.

This slideshow requires JavaScript.

(Sursa: site-ul Primăriei municipiului Sighișoara)

Proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu ˝Amenajare Clinică Medicală în Sighişoara˝, Sighişoara, str. Mihai Viteazu f. nr. va fi supus dezbaterii și aprobării (sau nu) în cadrul ședinței ordinare a Consiliului local Sighișoara din 30 iunie 2011.

Documente preluate de pe site-ul Primăriei municipiului Sighișoara:

Planul urbanistic de detaliu pentru amenajarea unui centru medical pe strada Mihai Viteazu (starea actuala si solutii propuse)

Planul urbanistic de detaliu pentru amenajarea unui centru medical pe strada Mihai Viteazu (harta)

Procesul verbal al dezbaterii publice privind amenajarea unui centru medical pe strada Mihai Viteazu (23 mai 2011)

Publicat în Administraţie, Politică, Revista presei | Etichetat: , , , , , , , , | 1 comentariu »

Sighișoara Film Festival văzut de reporterii Zi de zi

Publicat de ditzacontra pe 27 iunie 2011

Mirela Oprişor mulţumită de selecţia filmelor de la SFF

Cu numeroase premii la festivalurile internaţionale de film, pentru rolul Adrianei  Hanganu din filmul „Marţi, după Crăciun”, actriţa Mirela Oprişor a onorat cu prezenţa la ediţia a treia a Sighişoara Film Festival. Despre film, despre festival, despre Sighişoara, în interviul care urmează.

Reporter: Ce a însemnat „Marţi după Crăciun” pentru dumneavoastră?
Mirela Oprişor: A fost primul meu rol principal într-un film românesc. A fost un pariu pentru mine, nu ştiu dacă l-am câştigat sau nu, înclin toptuşi să cred că da. (Citește mai departe)

„Bună! Ce faci?”, o lecţie de viaţă pentru cupluri

Unul din filmele prezente în cadrul ediţiei din acest an a SFF a fost „Bună! Ce faci?” în regia lui Alexandru Maftei. Filmul redă povestea a doi soţi, căsătoriţi de 20 de ani, dar care şi-au pierdut interesul unul pentru celălalt devenind vulnerabili la farmecele chatului pe internet. Despre acest film ne-a povestit Dana Voicu, deţinătoarea rolului principal din „Bună! Ce faci?”

Reporter:  O impresie despre Sighişoara Film Festival?
Dana Voicu: E bine că ne întâlnim şi că lumea vede filme româneşti de excepţie, în contextul în care cinematografe nu mai sunt şi cred că lumea e foarte dornică să vadă film românesc de calitate. (Citește mai departe)

Sărbătoarea filmului românesc la  Sighişoara Film Festival

Sighişoara a fost timp de 4 zile, gazda primitoare a filmului românesc, cu ocazia ediţiei a treia a Sighişoara Film Festival, desfăşurat în perioada 23-26 iunie. Organizat de Fundaţia Română pentru Educaţie si Educatori, împreună cu Primăria Sighişoara, cu sprijinul  Centrului Naţional al Cinematografiei şi Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică, I.L. Caragiale, Bucureşti, SFF a adunat 18 producţii cinematografice, 8  lung metraje, 7 filme de scurt metraj şi 3 documentare, toate laureate la festivaluri internaţionale în 2010.  (Citește mai departe)

Publicat în Cultură, Interviu, Revista presei | Etichetat: , , , , | Lasă un comentariu »

Sighișoara Film Festival în presă (articole din Zi de zi și Ziarul de Mureș)

Publicat de ditzacontra pe 23 iunie 2011

Sighişoara, gazdă primitoare a filmului românesc

Primul pas a fost poate timid, prin organizarea unui festival de film la Sighişoara. A urmat pasul doi, care a certificat curajul şi îndrăzneala de a aduce filmul românesc într-un loc de poveste, în Cetatea Sighişoarei. Aşa s-a ajuns la ediţia a treia a la Sighişoara Film Festival, care îşi va deschide porţile astăzi. Oamenii inimoşi revin în spaţiul de legendă al Transilvaniei, pentru a ne oferi filme româneşti de calitate. Gazdele primitoare sunt şi de această dată Primăria Sighişoara, care vor face casă bună filmului românesc şi celor care prin dragostea lor pentru cultură, fac posibil ca minunăţia celei de a 7-a artă să-şi facă loc timp de patru zile, ( 23-26 iunie) în Cetatea Sighişoarei. (Citește mai departe)

Sighisoara devine platoul de proiectie al filmelor premiate românești

Dupa ce a colindat lumea  în lung si-n lat, pe la festivaluri de prestigiu în cursul anului trecut, filmul românesc de buna calitate va poposi timp de 4 zile în Cetatea Sighisoara, el fiind protagonistul editiei a treia a Sighisoara Film Festival, care va  avea loc în perioada 23-26 iunie. Dupa doua editii reusite (va spun asta fiindca am fost martor) iata vine pasul trei cu sigla deja binecunoscuta SFF, acest pas fiind unul greu si apasat, datorita  productiilor cinematografice si a invitatilor de seama din lumea celei de a 7-a arta. Daca la primele doua editii, cei omagiati au fost regizorul Alexandru Tatos si actorul Gheorghe Dinica, editia din acest va aduce un omagiu actorului stefan Iordache, care va fi prezent în Piata Cetatii în chiar prima seara a festivalului, joi, 23 iunie, ora 20.30, unde publicul spectator îl va putea vedea sau revedea pe Victor Petrini în „Cel mai iubit dintre pamânteni”. (Citește mai departe)

Referințe: Sighișoara Film Festival la debut (mini-articol din Zi de zi și comunicat de presă al organizatorilor difuzat via Primăria Sighișoara)

Sighișoara Film Festival în presă (articole din Adevărul de seară – Mureș)

Magia Filmului la Festivalul din Sighişoara (Zi de zi)

99 de secunde – concurs de (foarte) scurt metraj (de pe site-ul oficial al Sighișoara Film Festival)

Comunicat de presa – Sighisoara Film Festival – editia a III-a – 23 – 26 iunie (2 iunie 2011)

Publicat în Cultură, Eveniment, Revista presei | Etichetat: , , , , | Lasă un comentariu »

Vă recomand un film bun: SFF! (Zi de zi)

Publicat de ditzacontra pe 23 iunie 2011

Filmul, librăriile şi alte spaţii destinate culturii au pierit pe capete în istoria noastră a ultimelor două decenii. În locul lor au venit alte „minunăţii” care s-au pretat perfect cu ambientul postdecembrist instaurat după decolarea elicopterului din urmă cu 21 de ani. S-au perindat mulţi regizori pe ecranul social şi politic, cu producţii care mai de care mai fanteziste cocoţate în topul box office-ului personal, dar cu mari carenţe în ce priveşte actul artistic. (Citește mai departe)

Publicat în Editorial, Revista presei | Etichetat: , | Lasă un comentariu »

Sighișoara Film Festival la debut (mini-articol din Zi de zi și comunicat de presă al organizatorilor difuzat via Primăria Sighișoara)

Publicat de ditzacontra pe 22 iunie 2011

Mâine debutează Sighişoara Film Festival

A mai rămas o zi până la debutul ediţiei a treia a Sighişoara Film Festival, care va debuta joi, 23 iunie, la ora 19.00, în Piaţa Cetăţii din Sighişoara cu un concert susţinut de trupa „Pata”. Programul primei zile a festivalului va continua cu un moment special dedicat actorului Ştefan Iordache, cu proiecţia filmului „Cel mai iubit dintre pământeni”, regia Serban Marinescu, urmat de proiecţile filmelor „Bibliotheque Pascal”, regia Szabolcs Hajdu (ora 22.00) şi „Marţi după Crăciun”, regia Radu Muntean (ora 23.30)  în Piaţa Cetăţii. (Sursa Zi de zi)

 

Comunicat de presă: Sighişoara Film Festival  – 2011  maratonul premiilor internaţionale

A început  numărătoarea inversă până la deschiderea oficială a celei de a treia ediţii Sighişoara Film Festival, în data de 23 iunie, ora 20,00!  Festivalul premianţilor din cinematografia românească prezintă anul acesta  18 filme dintre care 8 filme de lung metraj, 7 filme de scurt metraj şi 3 documentare – toate laureate ale unuia sau mai multor festivaluri internaţionale.

Organizat de Fundaţia Română pentru Educaţiesi Educatori, împreună cu Primăria oraşului Sighişoara, cu sprijinul  Centrului Naţional al Cinematografiei şi Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică, I.L. Caragiale, Bucureşti, SFF a devenit, datorită peliculelor prezentate, un motiv şi un loc de întâlnire a elitelor culturale.

Locul pentru un festival “vitrină” al filmului românesc nu a fost ales întâmplător. Cetatea Sighişoarei este considerată cea mai frumoasă cetate locuită din Sud-Estul Europei. Întemeiat încă din Evul Mediu, oraşul păstrează tradiţii şi cultură, vechi de sute de ani. Datorită arhitecturii impresionante, a ambianţei  geografice şi poziţiei sale, Sighişoara a fost supranumită “Perla Transilvaniei”.

Cele 4 zile de maraton cinematografic debutează cu filmul “Cel mai iubit dintre pământeni”, în regia lui Şerban Marinescu, peliculă care îl omagiază pe carismaticul actor, prea devreme dispărut, Ştefan Iordache. La proiecţie vor participa sora actorului, doamna Ileana Iordache şi regizorul filmului. Ultima peliculă proiectată în Piaţa Centrală rămâne tot sub semnul unei figuri care s-a considerat de-a lungul a decenii “cel mai iubit fiu al poporului” – “Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, în prezenţa producătoarei Velvet Moraru şi al monteuzei Dana Bunescu.

Seară de seară, în Piaţa Centrală vor putea fi văzute multipremiatele “Marţi, după Crăciun”, “Morgen” , “Aurora”, “Buna! Ce faci?”, “Bibliotheque Pascal” sau “Caravana Cinematografica”.  Intrarea e liberă, conform tradiţiei festivalului. În clubul Aristocrat publicul poate urmări scurt metrajele tinerilor cineaşti Adrian Sitaru, Paul Negoescu, Iulia Rugină, Cristian Iftime, Cecilia Felmeri sau Victor Dragomir precum şi documentarele semnate de Alexandru Solomon, Kapitalism, reţeta noastră secretă” şi Alexander Nanău, “Lumea văzută de Ion B.”

Pentru a veni în întâmpinarea dorinţelor publicului de a vedea toată “oferta” festivalului,  anul acesta organizatorii au decis ca o mare parte dintre pelicule să ruleze pe parcursul a mai multe zile şi în incinta Casei de Cultura Mihai Eminescu.

La festival şi-au anunţat participarea regizorii Cristi Puiu, Adrian Sitaru, Szabolcs Hajdu, actorii Clara Vodă, Mimi Brănescu, Mirela Oprişor, Ozana Oancea, Dana Voicu  şi producătorii Tudor Giurgiu şi Oana Giurgiu (Libra Film), Andrei Creţulescu (HBO), Tudor Reu şi Radu Aldea (Rollin Studio) Anca Puiu(Mandragora), Vlad Păunescu (Castel Film), Velvet Moraru (Icon Arts).

Maestrul de ceremonii al festivalului este actorul Andrei Aradits, pe care publicul îl cunoaşte din “Cendre et sang” în regia lui Fanny Ardant, “10”, scurt metrajul lui Dorian Boguţă, sau telenovela “Narcisa sălbatică”.

Echipa SFF organizează, începând cu această ediţie, o întâlnire între producătorii mai sus amintiţi şi masteranzii UNATC, “PRim  (film) ContAct”, moderată de
profesorul şi decanul Facultăţii de Film din cadrul UNATC, Sorin Botoşeneanu.

Anul acesta maşina oficială a festivalului este DACIA DUSTER, brand autohton  valoros şi recunoscut internaţional.

Directorul Sighişoara Film Festival, actorul Adrian Titieni împreună cu echipa sa, care include studenţi UNATC dar şi elevi localnici, vă dau întâlnire
negreşit de joi seara 23 iunie, de la ora 20,00 până duminică, 26 iunie în Piaţa Cetăţii din Sighişoara!

Organizatorii evenimentului: Fundaţia Română pentru Educaţie şi Educatori şi Municipiului Sighișoara

PROGRAM SIGHSOARA FILM FESTIVAL 2011

JOI, 23 IUNIE

Ora 19:00Piaţa Cetăţii – Concert trupa PATA

Ora 20.00Piaţa Cetăţii – Deschidere oficială Sighişoara Film Festival

Ora 20.30 - Piaţa Cetăţii – în memoriam Ştefan Iordache – proiecţie „Cel mai iubit dintre pământeni”, regia Serban
Marinescu

Ora 22.00Piaţa Cetăţii – proiecţie „Bibliotheque Pascal”, regia Szabolcs Hajdu

Ora 23.30Piaţa Cetăţii – proiecţie „Marţi după Crăciun”, regia Radu Muntean

VINERI, 24 IUNIE

Ora 15.00Casa de Cultură – proiecţie „Kapitalism – reţeta noastră secretă”, regia Alexandru Solomon

Ora 16.30 - Casa de Cultură – proiecţie scurt metraje:

Derby, regia Paul Negoescu

Matei, Matei, regia Cecilia Felmeri

Timi, regia Cristian Iftime

Strung Love, regia Victor Dragomir

Ora 17.00 - Casa de Cultură – proiecţie scurt metraje:

Captivi de Craciun, regia Iulia Rugina

Colivia, regia Adrian Sitaru

Lord, regia Adrian Sitaru

Ora 17.00 – Club Aristocrat – proiecţie „Lumea văzută de Ion B.”, regia Alexander Nanau

Ora 20.00 – Club Aristocrat – proiecţie „Lumea văzută de Ion B.”, regia Alexander Nanau

Ora 19:00 – impro-show trupa “Backstage Boys”

Ora 20.30Piaţa Cetăţii – proiecţie„Bună, ce faci”, regia Alex Maftei

Ora 21.00Club Aristocrat – proiecţie „Kapitalism” – reţeta noastră secretă, regia Alexandru Solomon

Ora 23.00 - Piaţa Cetăţii – proiecţie „Aurora”, regia Cristi Puiu

SÂMBĂTĂ, 25 IUNIE

Ora 14:00 - Club Aristocrat – PRim (film) ContACT – întâlnire producători film – masteranzi UNATC, moderată de Sorin Botoseneanu

Ora 16.00 – Casa de Cultură – proiecţie „Felicia înainte de toate”, regia Răzvan Rădulescu şi Melissa Raaf

Ora 18.00 – Casa de Cultură – proiecţie „Morgen”, regia Marian Crişan

Ora 19:00Piaţa Cetăţii-  impro-show trupa “Backstage Boys”

Ora 20:00Piaţa Cetăţii –  Backstage Boys – Teatru de improvizatie

Ora 20.30Piaţa Cetăţii – proiecţie „Lumea văzută de Ion B.”, regia Alexander Nanau

Ora 21.30Piaţa Cetăţii – proiecţie „Caravana Cinematografică”, regia Titus Muntean

Ora 23.10Piaţa Cetăţii – proiectie „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, regia Andrei Ujica

DUMINICĂ, 26 IUNIE

Ora 12.00 - Club Aristocrat – proiecţie „Aurora”, regia Cristi Puiu

(Comunicat transmis de Anca Silvia Raţiu, Purtător de cuvânt al Municipiului Sighişoara, şef Serviciul Relaţii Publice)

Referințe: Sighișoara Film Festival în presă (articole din Adevărul de seară – Mureș)

Magia Filmului la Festivalul din Sighişoara (Zi de zi)

99 de secunde – concurs de (foarte) scurt metraj (de pe site-ul oficial al Sighișoara Film Festival)

Comunicat de presa – Sighisoara Film Festival – editia a III-a – 23 – 26 iunie (2 iunie 2011)

Publicat în Cultură, Eveniment, Revista presei | Etichetat: , , , , , | 1 comentariu »

Politica locală şi (in)activitatea ei în anii neelectorali

Publicat de ditzacontra pe 20 iunie 2011

Oricât am dispreţui  politica, trebuie să recunoaştem că ea ne influenţează existenţa într-o măsură considerabilă. Iar tactica struţului de a evita implicarea fie ea și  minimală în treburile publice, cum ar fi votul bunăoară, nu e o metodă nici inteligentă şi nici eficace de a protesta atunci când lucrurile merg prost. Desigur, aici politicienii de la toate nivelurile nu prea dau semne că doresc un dialog real, constant şi organizat cu cetăţenii cărora le vânează voturile. De regulă, activismul politic se trezeşte din toropeală în preajma campaniilor  electorale când se încearcă o recuperare pe ultima sută a timpului pierdut în anii anteriori, iar această meteahnă dă confruntărilor politice  o notă de tensiune şi precipitare stresantă deopotrivă pentru alegători şi candidaţi. Cum stau lucrurile în Sighişoara vom încerca să aflăm de la înşişi protagoniştii scenei politice locale, bineînţeles dacă sunt dispuşi la un dialog cu noi în care să fie acceptate şi întrebările incomode. Primul politician abordat, Dan Colceriu, este oarecum nou venit printre liderii filialelor partidelor care au un cuvânt de spus în Consiliul Local.

Reporter: Cum caracterizaţi viaţa politică din Sighişoara?

Dan Colceriu, președintele organizației Sighișoara a Partidului Național Liberal

Dan Colceriu: Foarte pasivă în afara campaniilor electorale, iar în campanii se lucrază „heirupist”, sub presiunea timpului. Dialogul  cu cetăţenii este încurajat doar în perioadele când se vânează voturi. Am observat că toate partidele au această problemă, a comunicării constante cu cetăţenii.

Rep: Care sunt cauzele acestei pasivităţi?

D.C.: Eu cred că în istoria postrevoluţionară implicarea politică a fost, aproape întotdeauna, superficială şi conjuncturală. Politica, deschizând căile spre diverse paliere ale puterii, atrage oportunişti, şi pot să spun fără riscul de a greşi  că numărul oportuniştilor care s-au implicat în politică a fost mult mai mare decât cel al politicienilor veritabili. Datorită acestor profitori oamenii de bună credinţă au stat departe de viaţa publică iar printre efectele extrem de dăunătoare ale acestei situaţii constatăm  interesul tot mai  redus pe care oamenii îl manifestă pentru exercitarea dreptului la vot, cea mai simplă (dar şi cea mai importantă) formă de implicare în viaţa politică.

Rep: Există implicare politică fără interese personale?

D.C.: În ceea ce mă priveşte nu există interese personale de niciun fel, dar există un crez, un proiect care vizează o îmbunătăţire substanţială a situaţiei din Sighişoara. Personal, îmi doresc instaurarea normalităţii în acest oraş unic care poate să ofere fiecărui cetăţean o viaţă decentă. Pentru mine va exista o singură şansă de a pune în aplicare acest proiect, desigur,  alături de o echipă care să lucreze în acest scop.

Rep: Sunteţi liderul filialei unui partid politic reprezentat în Consiliul Local. Cum intenţionaţi să combateţi starea de pasivitate de care aţi amintit?

D.C.: Vreau să menţionez că eu fac parte dintr-o echipă nouă a Partidului Naţional Liberal – filiala Sighişoara, iar membrii acestei echipe sunt oameni cu realizări profesionale şi personale deosebite înainte de implicarea în politică. Concret, din 15 iunie sediul nostru este deschis de luni până vineri, cu un program de opt ore zilnic, în vederea iniţierii unui dialog permanent cu cetăţenii. Dorim să facilităm o relaţie mai apropiată între sighişoreni şi cei trei consilieri locali ai PNL-ului. În perioada următoare vom lămuri aspectele organizatorice ale funcţionării Uniunii Social Liberale pe plan local. Strategia noastră pentru Sighişoara este definitivată şi dorim să o facem cunoscută urbei pentru a găsi susţinere în vederea câştigării alegerilor. Scopul meu şi al echipei mele este de a aduce PNL-ul în prim-planul acenei politice locale.

Rep: Cum vedeţi bătălia electorală din 2012?

D.C.: Va fi o confruntare între două forţe politice majore.  Nu putem nominaliza încă eventuali candidaţi, însă sunt sigur că va fi o competiţie dură, care va implica resurse umane şi materiale importante. În momentul de faţă sunt singurul validat de partid pentru o eventuală candidatură, dar decizia finală va fi luată după ce analizăm rezultatele unui sondaj care va fi realizat în perioada imediat următoare.

A consemnat Florin Chiorean

Publicat în Interviu, Politică | Etichetat: , , | 4 Comentarii »

Colectarea deșeurilor electrice și electronice la Sighișoara (articole din Zi de zi, Adevărul de seară – Mureș și CityNews – Mureș)

Publicat de ditzacontra pe 20 iunie 2011

3,5 tone de deşeuri electronice strânse la Sighişoara

25 de premii constând în produse electronice şi electrocasnice, 10 cuptoare cu microunde şi 15 DVD playere, au fost puse la bătaie cu ocazia campaniei de colectare deşeuri electrice şi electronice “Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!”, organizată sâmbătă, 18 iunie, de Primăria municipiului Sighişoara, în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec. “Această acţiune a făcut parte dintr-o amplă campanie de mediu derulată de Asociaţia RoRec la nivel naţional, în parteneriat cu primăriile locale şi în conformitate cu Normele Europene şi legislaţia în vigoare (OUG 78/2000, Legea 426/2001, OUG 61/2006, Directiva 2002/96/CE, HG 448/2005 si OM 1225/2005). (Citește mai departe)

3,5 tone de deşeuri electonice colectate la Sighişoara

Organizatorii campaniei de colectare a deşeurilor electrice şi electronice din Sighişoara au prezentat bilanţul acţiunii desfăşurate sâmbătă. La campania “Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!” au participat 170 de persoane şi s-au colectat 240 de deşeuri cu o greutate totală de 3,5 tone. Acţiunea a făcut parte dintr-o amplă campanie de mediu derulată de Asociaţia RoRec la nivel naţional, în parteneriat cu primăriile locale. La finalul acţiunii de colectare s-a organizat la sediul primăriei o tombola cu premii constând în produse electronice şi electrocasnice. (Citește mai departe)

Sighisoara: Colectare de deseuri cu tombola

3,5 tone de deseuri s-au colectat sambata la Sighisoara in urma unei actiuni de colectare a deseuri electrice si electronice “Locul deseurilor nu este in casa. Trimite-le la plimbare!” La finalul actiunii de colectare s-a organizat la sediul Municipiului Sighisoara din str. Muzeului nr. 7  o tombola cu premii constand in produse electronice si electrocasnice – 10 cuptoare cu microunde si 15 DVD Playere – prin extragerea taloanelor completate de fiecare participant. (Citește mai departe)

Referințe: Premii contra deșeuri electrice și electronice (articole din Zi de zi și Adevărul de seară – Mureș)

Publicat în Mediu, Revista presei | Etichetat: , , , , | Lasă un comentariu »

Zece ordine cavalereşti la Festivalul de la Sighişoara (Adevărul de seară – Mureș)

Publicat de ditzacontra pe 20 iunie 2011

Zece ordine cavalereşti din întreaga ţară vor fi prezente anul acesta la Festivalul Medieval de la Sighişoara. Organizatorii au prezentat lista ordinelor cavalereşti care şi-au anunţat prezenţa la ediţia din acest an a Festivalului Sighişoara Medievală.  Din Târgu-Mureş vor fi prezenţi membrii Ordinului Cavalerilor Lup, iar din Sighişoara membrii Ordinului Cavalerilor Cerb. (Citește mai departe)

Referințe: Menestreli şi trubaduri la Sighişoara (Zi de zi)

Pagina oficială a “Festivalului Sighișoara Medievală” (secțiunea “Cavaleri”)

Publicat în Cultură, Eveniment, Revista presei | Etichetat: , , | 8 Comentarii »

Concurs pentru elevi la Sighişoara Film Festival (Adevărul de seară – Mureș)

Publicat de ditzacontra pe 20 iunie 2011

Organizatorii Festivalului de Film de la Sighişoara i-a provocat pe elevi la un concurs de scurt metraj. Câştigătorul va fi invitat la festival, unde va petrece un weekend cu cei mai importanţi cineaşti ai momentului. Teama aleasă de organizatorii din acest an pentru filmuleţele de scurt metraj a fost “Globalizarea”. Elevii pasionaţi de cinematografie au avut de realizat un filmuleţ de exact 99 de secunde pe această temă. Filmuleţul putea fi realizat cu o cameră de filmat sau chiar şi cu telefonul mobil. (Citește mai departe)

Referințe: 99 de secunde – concurs de (foarte) scurt metraj (de pe site-ul oficial al Sighișoara Film Festival)

Publicat în Cultură, Revista presei, Tineret | Etichetat: , , , | Lasă un comentariu »

Proiecte multiple în Nadeş (Zi de zi)

Publicat de ditzacontra pe 20 iunie 2011

Primăria comunei Nadeş anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Canalizare menajeră cu staţie de epurare în comuna Nadeş, alimentare cu apă potabilă în comuna Nadeş, modernizare reţea stradală în localitatea Nadeş, comuna Nadeş, reabilitare şi modernizare aşezământ cultural în localitatea Nadeş, comuna Nadeş.” (Citește mai departe)

Publicat în Administraţie, De la sate, Revista presei | Etichetat: , , , , | Lasă un comentariu »

Başa atrage atenţia liderilor UDMR (Zi de zi)

Publicat de ditzacontra pe 20 iunie 2011

Potrivit senatorului Petru Başa, liderii maghiari ar trebui să dea dovadă de maturitate în anumite momente importante pentru întreaga comunitate, fie ea majoritară sau minoritară. „Eforturile trebuie îndreptate către reorganizare şi modernizare nu către dezbinare. Electoratul trebuie conştientizat că respectarea interesului naţional nu aduce beneficii doar majorităţii ci, în contextul unei reorganizări naţionale, întregii populaţii. (Citește mai departe)

Publicat în Politică, Revista presei | Etichetat: , , | Lasă un comentariu »

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.